ICCJ. Decizia nr. 4717/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4717/2010

Dosar nr. 1384/44/2009

Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.F.F. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea procesului-verbal de control din 19 iunie 2009 încheiat de către A.P.D.P.R. precum şi a actelor administrative subsecvente acestuia, respectiv a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 16083 din 22 iulie 2009 şi a notificării din 24 iunie 2009.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2003 a încheiat contractul de finanţare nr. PP pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil din fonduri SAPARD în vederea realizării obiectivului „modernizare şi retehnologizare fabrica de procesare a cărnii”, obiectiv realizat integral potrivit procesului-verbal de recepţie din 23 iunie 2004.

A mai arătat că la data de 19 iunie 2009, echipa de control din cadrul A.P.D.R.P. a constatat că reclamanta a încălcat obligaţiile contractuale asumate prin aceea că nu a evitat conflictul de interese în achiziţiile pe care le-a făcut, astfel încât s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de restituire a întregii finanţări în sumă totală de 1.879.678 RON.

Prin procesul-verbal de control s-a reţinut că societatea reclamantă ar fi achiziţionat în anul 2003 utilaje pentru procesarea cărnii, la selectarea ofertelor neţinând seama de împrejurarea că unul dintre asociaţii firmei câştigătoare avea calitatea de asociat şi la o altă firmă participantă la licitaţie, aceeaşi incompatibilitate fiind reţinută şi în privinţa achiziţionării unui analizator microbiologic la data de 10 decembrie 2003.

Procesul verbal de constatare a fost contestat, iar prin decizia nr. 16083 din 22 iulie 2009 a Directorului General al A.P.D.R.P. s-a respins contestaţia ca nefondată, concomitent fiind emis şi titlul executor din 26 august 2009 de către A.F.P. Galaţi pentru suma totală de 1.879.678 RON.

Reclamanta a invocat pe cale de excepţie, prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune în sens material al pârâtei de a constata în mod unilateral abaterile comise şi de a pune în executare silită prin proceduri financiare restituirea sumelor finanţate.

Prin sentinţa nr. 268 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.F.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.P.D.R.P. şi A.F.P. Galaţi, a dispus anularea procesului-verbal de control din 19 iunie 2004, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei reclamantei - fără număr şi dată precum şi titlul executor din 26 august 2009, emis de A.F.P. Galaţi, înlăturând obligarea reclamantei la plata sumelor de bani stabilite prin aceste acte administrative.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că este corectă alegaţia reclamantei că temeiul obligaţiei de restituire îl constituie obligaţia de a face asumată de reclamantă prin contractul de finanţare în art. 4, respectiv „adoptarea unei conduite care va evita conflictul de interese”.

A constatat prima instanţă că potrivit principiului tempus regit actum, la data încheierii convenţiei şi până la adoptarea O.G. nr. 79/2003, care nu făcea referire la data adoptării, la un termen de prescripţie mai scurt, aplicabile în materia prescripţiei extinctive erau dispoziţiunile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul general de prescripţie este acela de 3 ani.

A concluzionat instanţa de fond că termenul de prescripţie pentru a solicita rambursarea finanţării este acela de trei ani care a început să curgă de la data când autoritatea pârâtă a cunoscut despre încheierea contractelor de achiziţie, respectiv cel mai târziu la 11 decembrie 2003, dată la care, de altfel, a şi aprobat achiziţia efectuată.

A mai reţinut prima instanţă că, deşi nu s-a făcut o susţinere în acest sens, dreptul de a urmări aceste sume este prescris şi în condiţiile aplicării art. 131 din O.G. nr. 192/2003, care stabileşte un termen de 5 ani. Or, de la data încheierii ultimului contract de achiziţie de către reclamantă şi până la data stabilirii obligaţiei de restituire, 19 iunie 2009 s-ar fi împlinit şi termenul de prescripţie de 5 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., conform cărora instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Susţine recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit a constatat instanţa de fond - pe cale de excepţie - ca fiind prescris dreptul său la acţiune în sens material privind rambursarea fondurilor comunitare, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează termenul general de prescripţie.

Instanţa de fond, susţine recurenta-pârâtă, a ignorat dispoziţiile art. 112 din O.G. nr. 79/2003 completată şi modificată, conform cărora „dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare”, în speţă acest drept începând de la data ultimei plăţi făcută de recurenta-pârâtă la 22 septembrie 2004 şi finalizându-se la data de 22 septembrie 2009, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Contractul de finanţare, potrivit cărora „eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, compusă din perioada de execuţie a proiectului, care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare”.

Recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă nu a avut în vedere nici prevederile art. 15 alin. (2) privind controalele tehnice şi financiare din Anexa 1 Prevederi generale la Contractul de finanţare, conform cărora „beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţii pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea contractantă, Comisia Europeană şi Curtea de Conturi a Comunităţii Europene asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanţare dintre România şi Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului”.

Se concluzionează de către recurenta-pârâtă că potrivit dispoziţiilor legale şi contractuale enunţate, rezultă cu certitudine că la data întocmirii procesului verbal de constatare, respectiv 19 iunie 2009, A.P.D.R.P. se afla în termenul legal şi contractual de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată pentru neregulile săvârşite de către beneficiar în utilizarea fondurilor nerambursabile alocate prin programul SAPARD, conform dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei Ordonanţe, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.

Intimata-reclamantă SC T.F.F. SRL Galaţi a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, în raport de legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat, potrivit următoarelor considerente:

În fapt, SC T.F.F. SRL Galaţi a formulat acţiune în anularea procesului verbal de constatare din 19 iunie 2009 încheiat la data de 19 iunie 2009 de către Comisia constituită la nivelul A.P.D.R.P. şi a deciziei nr. 16.083 din 22 iulie 2009 de soluţionare a contestaţiei beneficiarului, contestând debitul de 1.830.531 RON reprezentând finanţare nerambursabilă alocată proiectului aparţinând intimatei-reclamante, intitulat „Modernizarea şi retehnologizarea unei fabrici de procesare a cărnii la Galaţi”.

Instanţa de fond a soluţionat cauza, constatând că a intervenit prescripţia, aplicabile fiind prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează termenul general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care la data încheierii atât a contractului de finanţare (18 iulie 2003) cât şi a încheierii ultimului contract de achiziţie (11 decembrie 2003) nu exista nicio dispoziţie legală specială care să instituie un termen de prescripţie special şi derogatorii de la cel statuat prin dispoziţiile dreptului comun - art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Aşadar, a reţinut instanţa de fond, dreptul recurentei-pârâte de a solicita rambursarea finanţării, urmare constatării unor nereguli săvârşite de beneficiar în utilizarea fondurilor nerambursabile, este prescris.

Astfel cum precizează recurenta-pârâtă într-un prim motiv de recurs, sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond a ignorat într-adevăr prevederile art. 15 alin. (2) din contractul administrativ nr. PP din 18 iulie 2003 încheiat între Agenţia SAPARD şi intimata reclamantă, conform cărora „Beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană şi Curtea de Conturi a Comunităţii Europene asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanţare dintre România şi Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului”.

Conform art. 2 alin. (2) din acelaşi contract cadru „durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuţie a proiectului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcută de Autoritatea contractantă”.

Deci, pe parcursul derulării contractului de finanţare, (perioada de execuţie a proiectului care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă 5 ani de monitorizare) proiectul finanţat poate face obiectul unor controale efectuate de Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul Agenţiei, Curtea de Conturi sau alte instituţii naţionale abilitate cu puteri de control precum şi comisii din cadrul Guvernului.

Procesul verbal de constatare s-a încheiat la data de 19 iunie 2009, acesta având la bază Nota de control a Departamentului de Luptă Antifraudă, acţiunea de control desfăşurându-se în perioada 12 mai 2009 - 19 iunie 2009, baza legală a verificării fiind corect menţionată la capitolul 2 - O.G. nr. 79/2003 şi Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 cu modificările şi completările ulterioare, acestea cuprinzând norme de imediată aplicare cu privire la termenul legal de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată pentru neregulile săvârşite de către beneficiari în utilizarea fondurilor nerambursabile - în speţă intimata-reclamantă, fiind beneficiara unor astfel de fonduri.

Potrivit art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 modificată şi completată „Dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare”.

În speţă, dreptul de a stabili obligaţia de plată pentru neregulile săvârşite de beneficiarul SC T.F.F. SRL Galaţi a început la data ultimei plăţi făcută de A.P.D.R.P. în data de 22 septembrie 2004 (conform situaţiei contului acestui beneficiar) şi s-a finalizat la data de 22 septembrie 2009.

Aşadar, în raport de aceste prevederi legale şi contractuale, la data întocmirii procesului verbal de constatare, actul administrativ contestat de intimata-reclamantă, respectiv 19 iunie 2009, A.P.D.R.P. se afla în termenul legal şi contractual de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată pentru neregulile săvârşite de beneficiar în utilizarea fondului nerambursabile alocate prin programul SAPARD.

Cât priveşte susţinerea intimatei-reclamate, formulată prin întâmpinarea depusă, în sensul că invocarea de către recurenta-pârâtă a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 - modificată şi completată prin O.G. nr. 12/2007 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile statuat în art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi implicit principiul de drept „tempus regit actum”, aceasta este neîntemeiată.

Aşa cum s-a precizat mai sus, atât Legea nr. 316/2001 cât şi O.G. nr. 79/2003 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este spusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, iar baza legală a verificării o reprezintă actele normative în vigoare la momentul constatării neregulilor în utilizarea fondurilor nerambursabile şi nu cele de la momentul încheierii contractului cadru 18 iulie 2003.

Într-adevăr, art. 112 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003 care reglementează termenul de 5 ani de prescriere a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor stabilite prin această ordonanţă, a fost introdus prin O.G. nr. 12/2007, dar el este aplicabil în speţă, pentru că constatarea pagubei s-a făcut prin procesul verbal de constatare a pagubei, încheiat la data de 19 iunie 2009, deci în termenul de 5 ani care a început să curgă de la data 22 septembrie 2004.

Dar, chiar şi în ipoteza în care s-ar admite apărarea formulată de intimata-reclamantă, trebuie precizat că şi la momentul încheierii contractului cadru 18 iulie 2003, existau dispoziţii în Ordonanţa nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, care prevedea un termen de 5 ani de prescriere a obligaţiei bugetare privind compensarea şi restituirea unor sume, socotit de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.

Motivarea instanţei de fond în sensul că dreptul de a urmări aceste sume este prescris şi în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 131 din O.G. nr. 92/2003, care stabileşte un termen de 5 ani, calculul acestui termen începând de la data încheierii ultimul contract de achiziţie 11 decembrie 2003 şi până la data stabilirii obligaţiei de restituire, este incorectă, dat fiind că aşa cum s-a precizat mai sus termenul de 5 ani se socoteşte de la data ultimei plăţi făcută de A.P.D.R.P. în 22 septembrie 2004, programul fiind finalizat la această dată [art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003].

Celelalte argumente prezentate de intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă, în încercarea insistentă de a demonstra că este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la faptul că în realitate ceea ce nu s-a respectat de către intimata-reclamantă este „o obligaţie de a face”, aceea de „a adopta o asemenea conduită care să evite conflictul de interese, conduită pe care recurenta-pârâtă trebuie să o cunoască de la momentul încheierii ultimului contract de achiziţie - 11 decembrie 2003, însă deşi a cunoscut aceasta conduită a stat în pasivitate - ceea ce-i atrage propria culpă, precum şi alegaţia potrivit căreia a accepta că „eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare”, ar însemna ca să se confere noţiunii de „perioadă de valabilitate a contractului” caracterul unei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive reglementată de dreptul comun, nu-şi au aplicabilitate în speţă, astfel încât ele vor fi înlăturate.

Obiectul cauzei, dedus judecăţii, este clar stabilit, acela de anulare a unor acte administrativ-fiscale, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-a stabilit obligaţia de restituire a unui debit de 1.830.531 RON reprezentând întreaga finanţare nerambursabilă alocată din fonduri SAPARD, considerată cheltuială neeligibilă în urma controlului efectuat de echipa de control din cadrul autorităţii contractante - recurenta-pârâtă.

Termenul de prescripţie al stabilirii acestor obligaţii de plată cât şi data la care începe să curgă acest termen sunt cert stabilite prin dispoziţiile legale şi contractuale analizate mai sus, astfel încât concluzia ce se desprinde este aceea că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind astfel întemeiat motivul de recurs, invocat de recurentă - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, constatând că prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate şi celelalte aspecte invocate prin recurs şi care ţin de fondul cauzei cât şi apărările din întâmpinarea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 268 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4717/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs