ICCJ. Decizia nr. 4741/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4741/2010
Dosar nr. 245/33/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii nr. 245456 emisă de pârâtă şi obligarea la recunoaşterea calităţii de refugiat conform prevederilor Legii nr. 189/2000.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că reţinerile pârâtei prin hotărârea contestată cu privire la care nu a fost născută la data persecuţiei părinţilor şi deci nu avea domiciliul de unde să fie strămutată, sunt greşite.
Prin sentinţa nr. 124 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.M. a dispus anularea Hotărârii nr. 25456 din 3 decembrie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 29 noiembrie 1942-06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2009.
În baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă următoarele.
Sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greşite a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a calităţii de beneficiar.
Se mai arată că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii în această localitate. De asemenea s-a reţinut că reclamanta nu a suferit persecuţii din motive etnice, fiind născută pe un teritoriu liber.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul şi interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Prin Hotărârea contestată nr. 25456 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, reţinându-se că aceasta nu era născută la data persecuţiei părinţilor, deci nu avea domiciliul de unde să fie strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999 aprobată prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse şi persoanele refugiate.
Din norma enunţată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinţilor în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului şi dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuţiilor exercitate în perioada menţionată.
Aceste condiţii au fost dovedite. Certificatul extras nr. C/1538 din 19 iunie 2009 emis de Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj atestă faptul că tatăl intimatei-reclamante M.A. figurează în evidenţele persoanelor refugiate din sudul Ardealului în aprilie 1942. Prin copia cărţii de muncă depuse se atestă că tatăl intimatei-reclamante în perioada noiembrie 1940 -1945 (perioadă ce coincide cu cea a strămutărilor prevăzute de Legea nr. 189/2000) a fost angajat la Universitatea Babes Bolyai Cluj, că în mai 1945 a încetat activitatea, şi deci a părăsit localitatea unde a fost refugiat reluând activitatea în Cluj abia în 1968. Din copia certificatului de naştere al reclamantei rezultă că aceasta s-a născut în 24 noiembrie 1942. Se poate aşadar constata raportat la extrasul eliberat de Arhive Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj că tatăl intimatei-reclamante a fost refugiat, că aceasta s-a născut în perioada refugiului.
Pe de altă parte, nu se pot reţine susţinerile recurentei-pârâte cum că „reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Or, în cazul de faţă reclamanta a fost nevoită să suporte alături de părinţii săi privaţiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin nerecunoaşterea reclamantei a calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, aceasta a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 124 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4727/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4748/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
