ICCJ. Decizia nr. 4720/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4720/2010
Dosar nr. 101/32/200.
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, R.B. şi Ministerul Finanţelor Publice obligarea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 să întocmească documentele de plată a despăgubirilor în cuantum de 137.404,70 lei, să propună cu celeritate vicepreşedinţilor plata despăgubirilor cu actualizarea în raport de evoluţia preţurilor de consum a ambelor tranşe urmând ca cel de al doilea pârât să aprobe efectuarea plăţii, obligarea Ministerului Finanţelor Publice să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri prin includerea şi disponibilizarea acestora din bugetul de stat, conform art. 18 alin. (5) HG nr. 1120/2006, acordarea de daune cominatorii în sumă de 10 lei pe zi de întârziere.
Totodată s-a invocat excepţia de nelegalitate a art. 18 din HG nr. 1120/2006 raportat la art. 44 alin. (1) din Constituţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 141/2008 emisă de Comisia Judeţeană Neamţ s-a aprobat cererea din 03 septembrie 2004 prin care a solicitat acordarea de compensaţii băneşti pentru bunurile imobile, casă, terenuri rămase în proprietatea statului Ucraina la momentul refugierii din Oraşul Cernăuţi a părinţilor M.I. şi M.M.
Mai arată reclamanta că la data de 30 noiembrie 2009 a depus la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu scrisoare recomandată toate documentele pentru efectuarea despăgubirilor însă nu a primit nici un răspuns.
A apreciat reclamanta că prin lipsirea de dreptul recunoscut se încalcă art. 1 al Protocolului 1 al CEDO şi art. 6 CEDO.
Prin întâmpinare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, iar Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a art. 18 din HG nr. 1120/2006.
Totodată Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 45 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a art. 18 din HG nr. 1120/2006, a respins excepţia de nelegalitate a art. 18 din HG nr. 1120/2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi în consecinţă a respins acţiunea faţă de acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârâta A.N.R.P. şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 să întocmească documentele de plată pentru suma de 137.404 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 141/2008, să propună vicepreşedintelui A.N.R.P. plata despăgubirilor, vicepreşedintele urmând a aproba plata conform art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1120/2006 şi a respins celelalte capete de cerere.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate instanţa a reţinut practica constantă şi unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că este admisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la actele unilaterale cu caracter normativ.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a art. 18 din HG nr. 1120/2006 s-a reţinut că actul normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 290/2003. Nelegalitatea normelor metodologice poate fi reţinută în ipoteza în care contravin legii în aplicarea căreia au fost emise.
Or, reţine instanţa de fond că prin Decizia nr. 1655/2009 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 290/2003 sunt constituţionale.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de A.N.R.P., s-a apreciat că argumentele pârâtei în sensul că la data promovării acţiunii nu se împlinise termenul de un an în care să facă plata primei tranşe nu pot fi reţinute ca fiind de natură a duce la concluzia că acţiunea este lipsită de obiect. Soluţionarea unei cereri şi efectuarea plăţii sunt noţiuni diferite ce au efecte juridice distincte.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului de Finanţe s-a apreciat că faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 290/2003 şi ale art. 17 din HG nr. 1120/2006 acest pârât nu are calitatea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că după primirea cererii reclamantei în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 290/2003, serviciul de aplicare a legii trebuia să întocmească documentele de plată, să înainteze propunerea vicepreşedintelui, care în exercitarea atribuţiilor sale de coordonare a activităţii Serviciului de aplicare a legii aprobă plata conform hotărârii comisiei judeţene, achitarea compensaţiilor băneşti urmând a fi făcută pe parcursul a maxim doi ani, în funcţie de sumele aprobate anual la cererea A.N.R.P.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind reactualizarea în raport de indicele preţurilor de consum a ambelor tranşe instanţa a reţinut că o astfel de cerere este de natură a adăuga la lege, echivalând cu o depăşire a competenţei instanţe.
Solicitarea de obligare a pârâţilor la acordarea de daune cominatorii în cuantum de 10 lei pe zi de întârziere conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a putut fi primită de instanţa de fond. Dreptul la despăgubiri pentru întârziere în materia contenciosului se naşte după rămânerea irevocabilă a hotărârii, soluţia impunându-se ca urmare a faptului că potrivit art.20 alin.2 recursul suspendă executarea.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Guvernul României, solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ. , se pronunţă casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006.
Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acelaşi text de lege prevede, la alin. (6), că „hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie - reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanţă, în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi în privinţa oricăror acţiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 45 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4714/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4727/2010. Contencios → |
|---|
