ICCJ. Decizia nr. 4766/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4766/2010
Dosar nr. 7293/2/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 1021 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului R.M. în contradictoriu cu Preşedintele României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că, prin petiţia înregistrată la Administraţia Prezidenţială, reclamantul a solicitat Preşedintelui României să constate că prefectul municipiului Bucureşti este de rea-credinţă şi să ia măsuri adecvate pentru ca reclamantul să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Instanţa a reţinut că instituţia prezidenţială a răspuns la petiţia reclamantului, în sensul că reclamaţia acestuia a fost trimisă instituţiei prefectului, care la rândul ei a comunicat un răspuns reclamantului.
Instanţa de fond a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine în sarcina autorităţii pârâte existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a petiţiei, iar faptul că autoritatea pârâtă nu a menţionat temeiul juridic al măsurii dispuse nu poate conduce la concluzia existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a arătat că prin sentinţa pronunţată i s-a produs un mare rău, întrucât nu i s-a răspuns la cererea introductivă, prin care a solicitat obligarea la indicarea temeiului juridic al scrisorii de răspuns, arătând că prin neacordarea daunelor morale solicitate, instanţa i-a creat un mare prejudiciu.
A solicitat casarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi obligarea pârâtului să arate care este temeiul juridic al scrisorii de răspuns la petiţia adresată Instituţiei Prezidenţiale şi obligarea la plata daunelor morale de 2.000 lei.
A precizat că prin sentinţa atacată însăşi instanţa de judecată a încălcat dreptul la petiţionare al recurentului-reclamant, dreptul său fundamental la proprietate, dreptul de acces liber la justiţie, oferindu-i-se un proces inechitabil.
De asemenea, s-a arătat că nu i s-a solicitat să probeze daunele morale solicitate şi nici nu i s-a cerut să indice vreun criteriu obiectiv de acordare a acestora, criticând faptul că instanţa nu a pus în discuţie modul de acordare a daunelor morale, fiind astfel încălcat şi dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii dezbaterilor.
A arătat şi faptul că instanţa de fond a dezlegat în mod greşit cauza pe excepţie, întrucât nu a fost pusă în dezbaterea părţilor această excepţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantului, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-au solicitat şi daune morale.
Instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea, respectiv de a răspunde pretenţiilor sale, de a-i fi comunicat un răspuns în sensul constatării că prefectul municipiului Bucureşti este de rea-credinţă şi să ia măsuri adecvate pentru ca reclamantul să primească oferta de despăgubire pentru 500 mp teren intravilan, conform unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
În cauza de faţă însă recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul că petiţia sa a fost înaintată autorităţii competente a soluţiona această cerere.
În aceste condiţii, cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului se priveşte ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, întrucât nu echivalează cu un refuz nejustificat răspunsul oferit reclamantului, întrucât soluţia dată cererii a avut un temei legal.
În cauză reclamantului i s-a dat răspuns, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004, iar împrejurarea că acesta este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare şi nici nu nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Faptul că cererea reclamantului nu a fost soluţionată în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă a cererii reclamantului.
Nu poate fi reţinută critica recurentului cu privire la aspectul de nelegalitate pretins al răspunsului primit, în sensul că nu cuprinde în clar temeiul juridic al acestuia.
Înalta Curte constată că nemulţumirea persoanei semnalată, în legătură cu nemenţionarea temeiului juridic al răspunsului oferit, nu aduce o vătămare într-un drept sau interes legitim al recurentului.
Cu privire la excepţia invocată nulităţii sentinţei de fond invocată de recurent, pentru considerentul că instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie fără să pună în dezbaterea părţilor această excepţie, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, întrucât instanţa de fond nu a soluţionat cauza pe excepţie, ci a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei.
Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute şi, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de R.M. împotriva sentinţei nr. 1021 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4762/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4771/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
