ICCJ. Decizia nr. 51/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 51/2010
Dosar nr. 326/33/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul R.V. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii C.N.S.A.S., Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02405 Piteşti, prin hotărârea ce se va pronunţa, instituţiile pârâte să fie obligate să-i comunice toate documentele pe care le deţin şi din care reiese calitatea antecesorului său de acţionar majoritar al fostei B.M. SA Sighet, naţionalizată în anul 1946.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, că a solicitat pârâtelor informaţii referitoare la averea antecesorului său, confiscată de către comunişti, însă, acestea nu i-au oferit datele solicitate deşi potrivit legii aveau această obligaţie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, fundamentată pe prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea reclamantului nu a fost înregistrată nici la instanţa domiciliului reclamantului şi nici la cea a pârâţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 6 aprilie2009, Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 3 alin. (1) C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale iar conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Instanţa de fond a constatat că, în cauză, acţiunea reclamantului nu a fost depusă la nici una din aceste instanţe, deopotrivă competente. Astfel, deşi legiuitorul permite reclamantului să aleagă între instanţa de la domiciliul acestuia sau de la domiciliul pârâtului, acţiunea a fost înregistrată la o terţă instanţă unde se pretinde că reclamantul şi-a ales domiciliul respectiv Curtea de Apel Cluj.
S-a mai apreciat că menţiunea cuprinsă în acţiunea reclamantului cu privire la alegerea domiciliului la avocatul său este suficientă pentru a deroga de la norme juridice imperative privind competenţa.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul R.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţionând excepţia invocată, instanţa şi-a declinat în mod greşit competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Mureş, apreciind că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conferă reclamantului doar posibilitatea de alegere între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtei.
Or, textul de lege menţionat este unul formulat strict în favoarea reclamantului, căruia legiuitorul a dorit să îi asigure accesul la justiţie în acţiunea îndreptată împotriva unei autorităţi statale, prin apelare la instanţa competentă material pe care o consideră mai aproape de posibilităţile sale de acces.
Recurentul mai arată că are domiciliul în judeţul Mureş, dar în fapt locuieşte în judeţul Cluj împreună cu familia sa. Prin urmare, rezultă fără îndoială faptul că accesul la Curtea de Apel Cluj, faţă de Curtea de Apel Mureş, este mai facil.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată prevede că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
Deci, textul de lege sus citat instituie pentru acţiunea în contencios administrativ, o competenţă teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opţiune între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.
Prevederea legală menţionată nu poate fi interpretată însă decât în sensul că stabilirea instanţei competente se face în funcţie de cadrul procesual fixat până la momentul invocării şi soluţionării excepţiei de necompetenţă, luându-se în considerare obiectul cauzei şi părţile aflate în litigiu.
Competenţa teritorială este determinată de domiciliul sau sediul reclamantului la data introducerii acţiunii, principiul fiind de aplicaţiune generală, atât în materie civilă, cât şi în materia contenciosului administrativ.
Din acest motiv, schimbările ulterioare ale domiciliului sau sediului reclamantului sunt irelevante.
Schimbarea domiciliului reclamantului în cursul procesului nu-i conferă dreptul de a invoca, după această schimbare, că instanţa a fost investită legal la momentul introducerii acţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond în mod corect a soluţionat excepţia necompetenţei materiale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V., împotriva sentinţei civile nr. 146 din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 508/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 519/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
