ICCJ. Decizia nr. 4804/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4804/2010
Dosar nr.1315/59/200.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 107 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat Ordinul nr. 175 din 12 octombrie 2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii actului respectiv, cu plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcţie şi reîncadrarea în funcţia deţinută anterior. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins excepţiile necompetenţei materiale, netimbrării acţiunii şi lipsei procedurii prealabile şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut cu privire la fondul cauzei, în esenţă, următoarele:
Prin ordinul contestat, s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de director coordonator la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin, actul fiind emis în temeiul prevederilor OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Or, reţine prima instanţă, faptul că OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia avută anterior emiterii acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, întrucât acesta a fost emis în aplicarea OUG nr. 105/2009, desfiinţarea funcţiei respective producându-se în temeiul legii iar autoritatea recurentă fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispoziţiile imperative ale actului normativ respectiv, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Totodată, arată recurenta, având în vedere că, prin declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009, funcţia din care intimata-reclamantă a fost revocată a fost desfiinţată, în mod greşit instanţa de fond a dispus reintegrarea acesteia în funcţie şi plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data revocării şi data reintegrării.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 991 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, intimata-reclamantă a fost numită în funcţia de director coordonator la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin, în baza prevederilor art. III alin. (4) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin ordinul contestat în cauză, nr. 175 din 12 octombrie 2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, s-a dispus revocarea din funcţie a intimatei-reclamante, precum şi încetarea contractului de management încheiat între părţi.
Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie prevederile OUG nr. 105/2009, art. 16 alin. (2) din OUG nr. 116/2007 şi HG nr. 1285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009, arătând, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică din care a fost eliberat intimata-reclamantă a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009, care, aşa cum s-a arătat, a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut corect că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale susmenţionate.
Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate, prin prisma unor considerente ţinând, de asemenea, de neconstituţionalitatea legii, în sensul raţionamentului expus anterior, cu privire la încetarea funcţiei.
Aşa cum s-a arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcţia de director coordonator la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin şi contractul de management al acesteia au avut ca temei juridic prevederile art. III din OUG nr. 37/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod greşit apreciind că intimata-reclamantă mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
In ceea ce priveşte aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor băneşti, acordate reclamantei de prima instanţă, se va reţine că, într-adevăr, punerea în aplicare a celor două acte normative, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator a intimatei-reclamante, în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa acesteia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei, sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Având, însă, în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunţării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei nr. 107 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei T.A. în funcţia de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin şi obligă pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantei, începând cu data emiterii Ordinului nr. 175 din 12 octombrie 2009 şi până la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4799/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4812/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
