ICCJ. Decizia nr. 494/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 494/2010
Dosar nr. 6456/2/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanţii A.C.D., P.M., B.E., A.V., V.R.A., N.E., N.D., M.V., R.Ş., P.L.D., M.D., A.A., Ş.L.I.E., G.M.F., D.A., V.A.C., A.I., B.C., V.M.L., C.F., HG, Ş.F., G.S., R.M.M., L.A.M., M.C.M., C.I.C., P.B., D.D.N., G.L., N.G.D. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. Instanţa a dispus suspendarea executării actului administrativ emis de pârât la 3 iulie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin actul atacat, emitentul a dispus ca, începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze, conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
A apreciat judecătorul fondului că nu poate fi reţinută susţinerea pârâtului în sensul că actul în speţă o simplă operaţiune administrativă şi nu un act administrativ, în condiţiile în care prin acesta ordonatorul principal a ordonat ordonatorilor secundari şi terţiari, plata salariilor într-un cuantum micşorat.
S-a reţinut totodată ca fiind fără relevanţă faptul că actul nu a fost adresat reclamanţilor, atâta vreme cât actul lezează în mod direct drepturile acestor persoane.
S-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, întrucât s-a dispus restrângerea exerciţiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ şi nu prin lege, contrar dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României, această împrejurare constituind un caz bine justificat în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
În ce priveşte paguba iminentă s-a reţinut că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului conduce la convingerea că un act aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanţilor cu consecinţa păgubitoare asupra calităţii serviciului prestat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., solicitând admiterea recursului, respingerea acţiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
1. - instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că în speţă nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004
2. - adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
3. - în cauză nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, care au fost şi sunt calculate în conformitate cu OUG nr. 27/2006, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care va fi realizată potrivit eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009, eşalonarea ce nu are caracterul unei pagube iminente.
După pronunţarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, instanţele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanţa de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv Decizia Curţii Constituţionale şi să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.
4. - în ce priveşte cazul bine justificat s-a susţinut că OUG nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare, care se bucură de prezumţie de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada anterioară emiterii, plata drepturilor salariale pe care le-a reglementat realizându-se ulterior emiterii sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulat, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009 emisă de recurentul M.J.L.C.
Prin acest act, emitentul a dispus ca, începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Aşadar, anterior formulării cererii de suspendare a executării actului administrativ, persoana care se consideră vătămată trebuie să depună la autoritatea emitentă o plângere administrativă, prin care solicită revocarea actului în discuţie, în cauză nefăcându-se dovada îndeplinirii acestei cerinţei legale.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În mod tradiţional, recursul prealabil a fost reglementat în legislaţia românească, el reprezentând o condiţie obligatorie pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ.
Înalta Curte constată că Legea nr. 554/2004 instituie prin art. 7 obligativitatea procedurii administrative prealabile.
În raport de art. 109 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
În raport de cele expuse anterior, rezultă că soluţia primei instanţe este nelegală, faţă de împrejurarea că procedura administrativă nu a fost declanşată anterior sesizării instanţei cu cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.J.L.C., în prezent M.J., împotriva sentinţei civile nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 495/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
