ICCJ. Decizia nr. 506/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 506/2010
Dosar nr. 8651/1/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4.013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.R. SRL Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 3.568 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că organul competent să efectueze controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare este cel prevăzut de actul normativ aplicabil de la data încheierii procesului - verbal de constatare.
Potrivit prevederilor OG nr. 49/2005, autoritatea competentă este O.P.C.P. din cadrul M.F.P., neavând relevanţă în speţă, că în anul 2004, la data solicitării de fonduri, nu exista această prevedere legală.
S-a mai reţinut că OG nr. 79/2003 enumeră autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, iar OUG nr. 49/2005 stabileşte organul competent să efectueze controlul utilizării fondurilor europene.
S-a mai constatat că împrejurarea că SC M.E. SRL avea datorii la bugetul de stat nu a fost contestată, iar recurentei nu i s-a imputat faptul că nu avea cum să cunoască acest fapt.
Organele de control, precum şi instanţa de fond au arătat că certificatul de atestare fiscală nu se regăsea în dosarul licitaţiei.
În raport cu criticile formulate, s-a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din 5 noiembrie 2008, în faţa instanţei de fond, nu s-a depus cerere de recuzare a completului de judecată, astfel cum a afirmat recurenta.
Totodată, în cuprinsul procesului - verbal de constatare din 10 iunie 2008 întocmit de intimatul-pârât O.P.C.P., se regăseşte referirea la faptul că licitaţia pentru componenta achiziţiei lucrării de construcţii a fost simulată, fiind cert că recurenta avea cunoştinţă de această constatare şi putea să formuleze contestaţie inclusiv pe acest aspect.
S-a mai reţinut că prevederile contractului de grant sunt în sensul că beneficiarul s-a obligat să ia toate măsurile necesare evitării conflictului de interese (art. 4 Anexa II) şi nu limitează acest conflict la rudele de gradul II, astfel cum a susţinut recurenta.
De asemenea, a mai constatat instanţa de recurs, contestaţia formulată împotriva procesului – verbal de constatare a fost soluţionată potrivit prevederilor art. 209 alin. (2) C. proc. fis., conform cărora „contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente", nefiind interzisă soluţionarea contestaţiei de aceleaşi persoane care au întocmit procesul-verbal de constatare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire SC V.R. SRL Craiova, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
A susţinut revizuenta că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre fără a lua în considerare elementele determinante asupra situaţiei de fapt şi de drept, respectiv faptul că în momentul licitării au fost întrunite condiţiile cerute de lege, în sensul existenţei certificatului fiscal.
S-a mai opinat că intimata nu poate contesta un înscris oficial emis de un departament al său şi mai ales nu poate pune în sarcina societăţii faptul că s-ar fi prezentat un înscris care conţine date eronate.
A mai susţinut revizuenta că instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe motivul de recurs relativ la necompetenţa intimatei în emiterea deciziei contestate, respectiv faptul că aceasta nu este agenţie de implementare în sensul cerut de lege şi, implicit, nu poate dispune de aceste prerogative.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarelor ataşate, cu motivele invocate de revizuent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia art. 322 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că revizuirea priveşte hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor, astfel încât, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
Condiţia ca hotărârea atacată să evoce fondul reprezintă o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, ce rezultă din dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Se constată că prin Decizia ce face obiectul prezentei cereri a fost respinsă cererea de recurs promovată de SC V.R. SRL Craiova, astfel încât, prin prisma argumentelor arătate, această hotărâre nu poate face obiectul cererii de revizuire.
Pe de altă parte, art. 322 C. proc. civ. stabileşte expres şi limitativ motivele de revizuire, o altă condiţie de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac fiind aceea ca cererea să se sprijine pe unul dintre aceste motive.
Se constată că şi sub acest aspect cererea este inadmisibilă, întrucât aspectele invocate de către revizuent, nu se circumscriu motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii formulate.
Astfel, acest text de lege vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât, avându-se în vedere trei ipoteze: instanţa s-a pronunţat extra petita; instanţa s-a pronunţat minus petita; instanţa s-a pronunţat plus petita.
Cum în speţa dedusă judecăţii nu se regăsesc ipotezele avute în vedere de legiuitor, cererea de revizuire întemeiată pe prevederea art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este inadmisibilă.
Ţinând cont de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază" şi având în vedere că, aşa cum s-a arătat, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC V.R. SRL Craiova, împotriva Deciziei nr. 4.013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 511/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
