ICCJ. Decizia nr. 483/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 483/2010
Dosar nr. 1187/2/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1.972 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect daune morale, anulându-se în consecinţă acesta, fiind respinsă ca rămasă fără obiect acţiunea principală formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. – D.C., acţiune având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant, respectiv de obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererii. A fost de asemenea obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 254,3 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie la data de 9 februarie 2009, aspect confirmat de către reclamant, astfel încât cererea formulată în acest sens a rămas fără obiect.
S-a mai reţinut că pârâtul a dat curs solicitării reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată, reţinându-se astfel culpa sa procesuală în raport cu prevederea art. 274 C. proc. civ.
Cât priveşte capătul de cerere relativ la daunele morale solicitate, judecătorul fondului a constatat că deşi i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 39 de lei şi timbrul judiciar de 0,3 lei, acesta nu s-a conformat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.J., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susţinut că, în raport cu procedura prevăzută de lege pentru dobândirea sau redobândirea cetăţeniei române, obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu se justifică, avându-se în vedere prevederile art. 275 C. proc. civ.
Astfel, deşi potrivit prevederilor legii cetăţeniei române, Comisia pentru cetăţenie are la latitudinea sa soluţionarea cererilor potrivit termenului prevăzut de art. 141 din actul normativ, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de autoritate s-a menţionat că cererea reclamantului a fost aprobată şi publicată în M. Of. al României.
S-a mai precizat că prima citaţie transmisă M.J. a fost înregistrată la data de 20 martie 2009, când cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române era deja soluţionată, iar până la data introducerii acţiunii, autoritatea nu a fost pusă în întârziere, astfel încât este exclusă culpa sa procesuală.
Pe de altă parte, s-a mai opinat, obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu are fundament faţă de soluţia pronunţată, în condiţiile în care potrivit principiului de drept accesoriul urmează soarta principalului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Este adevărat că cererea reclamantului a fost soluţionată favorabil, dar, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată.
De reţinut în speţa dedusă judecăţii este şi împrejurarea că, anterior sesizării instanţei de judecată, reclamantul s-a adresat autorităţii pârâte solicitând analizarea şi soluţionarea cererii sale, comunicarea demersurilor concrete întreprinse, termenul preconizat de soluţionare, menţionând de asemenea în cuprinsul solicitărilor sale că îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată autoritatea, în situaţia neavizării cererii de redobândire.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C., în prezent M.J., împotriva sentinţei civile nr. 1.972 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 475/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 484/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
