ICCJ. Decizia nr. 551/2010. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 551/2010
Dosar nr. 6.390/1/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 124 din 22 iunie 2009 a respins contestaţia formulată de reclamantul A.G.l., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. – S.S. al Judeţului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că împotriva reclamantului s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani, conform art. 102 alin. (4) din OUG nr. 194/2002, cu propunerea de îndepărtare sub escorta de pe teritoriul României.
Curtea de Apel a reţinut că O.R.I. a constatat că reclamantul, căruia i-a fost aplicată la data de 23 decembrie 2002 măsura interzicerii intrării in România pentru o perioada de 5 ani, a fost depistat la data de 6 iulie 2005 pe teritoriul României, stabilindu-se că acesta a intrat ilegal pe teritoriul ţării perioada interzicerii intrării în ţară.
În acest sens, s-a constatat că reclamantul nu a prezentat acte de identitate, astfel încât documentul temporar de identitate eliberat pe numele reclamantului poarta menţiunea „identitate declarată".
La data de 2 aprilie 2008, reclamantul a fost depistat, din nou pe teritoriul României şi împotriva sa a fost luată măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, având în vedere că nu posedă documente legale de identitate şi intrase ilegal în ţară, ultima dată chiar în perioada în care împotriva sa fusese instituită interdicţia de intrare, aşa cum rezultă din procesul verbal de depistare întocmit la data de 2 aprilie 2008.
S-a mai constatat ca reclamantul nu a avut documente de identitate, identitatea sa fiind doar declarată, aşa cum rezultă din procesul verbal de verificare.
S-a reţinut astfel, că reclamantul a contestat măsura interzicerii intrării în ţară, motivat de faptul că are un copil în întreţinere, că a dus în România o viaţă normală de familie, cu domiciliu cunoscut de serviciul de imigrări si fără să aibă antecedente penale sau să fie sancţionat contravenţional, arătând, totodată, că a fost nevoit să fugă din ţară de teama represaliilor, iar actele de identitate i-au fost furate, după ce a cerut o formă de protecţie din partea Statului Român.
În raport de situaţia actuală, Curtea de apel a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 92 din OUG nr. 194/2002 îndepărtarea fiind interzisă, numai în cazul în care: străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se află în întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate şi dacă străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de convenienţă.
Împrejurarea că reclamantul are un copil minor şi faptul că s-a căsătorit în urmă cu trei luni în Ucraina cu mama copilului, o cetăţeana a României, nu sunt motive pentru care să încalce dispoziţiile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, a apreciat Curtea de apel.
În plus, reclamantul nu a făcut dovada că minorul se află în întreţinerea sa, că există obligaţia plăţii pensiei de întreţinere sau că desfăşoară vreo activitate legală din care să-şi poată întreţine copilul, iar în ce priveşte căsătoria contractată de reclamant, s-a constatat ca aceasta a fost încheiata după ce s-a emis actul de interzicere a intrării în România, astfel încât la data emiterii lui măsura era legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.G.I., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a respins contestaţia sa, întrucât din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că au fost încălcate condiţiile prevăzute de art. 92 din OUG nr. 194/2002, în sensul că îndepărtarea este interzisă când străinul este părinte al unui minor, iar minorul se află în custodia sa.
Recurentul a invocat şi prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ şi a susţinut că instanţa fondului a dedus soluţia pronunţată din simpla expunere a unor fapte care nu au legătură cu solicitarea reclamantului, fără a da o motivare proprie.
Recursul este inadmisibil în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare (art. 101 alin. (5) din OUG nr. 194/2002 în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), „Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străini în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurii de îndepărtare. Hotărârea instanţei este irevocabilă".
Întrucât OUG nr. 194/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o normă specială faţă de Legea contenciosului administrativ care stabileşte cadrul general, se aplică cu prioritate şi se completează cu prevederile legii cadru numai acolo unde legea specială nu prevede.
Având în vedere dispoziţia consacrată prin teza ultimă a acestui alineat, instanţa constată inadmisibilitatea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 124 din 22 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G.I., împotriva sentinţei nr. 124 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2833/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
