ICCJ. Decizia nr. 5069/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5069/2010
Dosar nr. 2844/1/2010
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin Hotărârea nr. 372 din 30 aprilie 2009 Plenul C.S.M. a respins contestaţia formulată împotriva Hotărârii Secţiei pentru Judecători din 5 februarie 2009 prin care s-a dispus revocarea doamnei judecător M.A. din funcţia de preşedinte al Tribunalului Braşov; totodată, prin Hotărârea Plenului C.S.M. din 21 mai 2009 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii Secţiei pentru Judecători din 5 februarie 2009 prin care a fost dispusă revocarea domnului judecător N.D.I. din funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Braşov.
Prin Decizia nr. 5501 din 2 decembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de M.A. împotriva Hotărârii din 30 aprilie 2009 a Plenului C.S.M. şi de N.D.I. împotriva Hotărârii din 21 mai 2009 a Plenului C.S.M. ca nefondate.
2. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva Deciziei nr. nr. 5501 din 2 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat, la data de 1 aprilie 2010, contestaţie în anulare contestatorii M.A. şi N.D.I., prin care au solicitat anularea deciziei, rejudecarea şi admiterea recursurilor, şi pe cale de consecinţă anularea Hotărârilor 30 aprilie 2009 şi din 1 mai 2009 a Plenului C.S.M., în sensul admiterii contestaţiilor formulate de recurenţi împotriva Hotărârilor din 5 februarie 2009 ale Secţiei pentru Judecători a C.S.M.
Invocând, în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestatorii au susţinut că instanţa de recurs a omis a cerceta mai multe motive de recurs care sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, dovadă fiind faptul că în alte 5 cauze identice s-au admis recursurile formulate de 5 magistraţi cu funcţii de conducere, considerându-se fondate motive de recurs identice cu cele invocate de recurenţi în prezenta cauză.
Astfel, susţin contestatorii, în esenţă, că instanţa de recurs a omis a se pronunţa cu privire la: motivele de recurs privind conţinutul şi forma Notei din 2009 prin care nu s-a propus revocarea din funcţia de conducere a vreunei persoane ci doar înaintarea către Secţia de Judecători a C.S.M., în raport cu dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M. din 2005 dar şi în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare; motivul de recurs referitor la motivarea hotărârilor C.S.M. contestate ; motivul de recurs referitor la faptul că nu se pot reţine deficienţe grave în activitatea Biroului Executări penale a Tribunalului Braşov; motivul de recurs referitor la faptul că nu este reală menţiunea, din hotărârile recurate, constând în faptul că aceştia au recunoscut că aveau cunoştinţă despre activitatea defectuoasă din cadrul Biroului executări penale; motivul de recurs constând în faptul că în perioada 11 august 2008 - 29 august 2008, respective 9 august 2008 - 31 august 2008 recurenţii s-au aflat în concediu de odihnă, potrivit fişei de pontaj depusă la dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul activităţii compartimentului executări penale din cadrul Tribunalului Braşov, în perioada imediat ulterioară datei de 16 august 2008; motivul de recurs cu privire la faptul că în mod nelegal s-a reţinut în hotărârile recurate că judecătorul B.B., judecător delegate la Biroul executări penale, în mod greşit a închis poziţia din registru de executări penale, în condiţiile în care nu sosise dovada de reîncarcerare; motivul de recurs cu privire la un aspect esenţial în cauză referitor la instituţiile care au atribuţii în reîncarcerarea unui condamnat care a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, neputându-se reţine, astfel, în speţă, că reîncarcerarea condamnatului G.S. se datorează Tribunalului Braşov; motivul de recurs referitor la registrul de amânare sau întrerupere a executării pedepsei care nu cuprinde rubrici care sunt necesare exact scopului pentru care a fost constituită această evidenţă, respective una referitoare la reluarea formalităţilor necesare pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare a pedepsei închisorii; motivul constând în faptul că Plenul C.S.M., în mod greşit, a considerat că stabilirea concretă a atribuţiilor judecătorilor delegaţi la compartimentul executări penale cade în sfera de competenţă a Preşedintelui Tribunalului; motivul cu privire la faptul că recurentei nu i se poate imputa o culpă în alegerea personalului auxiliar, aspect imputat direct de către C.S.M. prin hotărârea recurată; motivul cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, temei invocat de C.S.M. în hotărârile recurate, pentru a dispune revocarea din cele două funcţii de conducere; motivul de recurs cu privire la faptul că din practica anterioară a C.S.M.-ului reiese că după efectuarea unui raport de inspecţie, dacă se constatau deficienţe se acorda un termen pentru remedierea acestora, cea ce nu s-a întâmplat în speţă; motivul de recurs referitor la nerespectarea echităţii procedurii în luarea măsurii de revocare din funcţiile de conducere respective; motivul de recurs referitor la faptul că primind corespondenţa de la registratură, rezoluţia pe care recurentul a efectuat-o pe aceste înscrisuri este în sensul atribuţiilor judecătorilor delegaţi privind activitatea compartimentului de executări penale; motivul referitor la faptul că ulterior revocării din funcţia de conducere, la aproximativ o lună, s-a mai efectuat un control privind activitatea din anul 2008 a Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Braşov, în urma căruia s-a comunicat personalului din respectivul compartiment că activitatea deşfăşurată şi evidenţele ţinute nu prezintă nereguli.
3. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea formulată, în condiţiile art. 320 C. proc. civ., intimatul C.S.M. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, arătând în esenţă, că, criticile aduse de contestatori deciziei atacate, prin prisma prevederilor art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., constau de fapt în reiterarea unor motive de recurs, pe care, contrar susţinerii acestora, instanţa de recurs le-a avut în vedere, le-a analizat şi motivat.
În acest sens, se mai susţine că instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs ci doar de a analiza fiecare motiv de casare sau modificare, putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte.
Astfel, mai arată intimatul că după cum se poate observa din cuprinsul considerentelor deciziei contestate, instanţa de recurs reţinând criticile comune ale recurenţilor care vizau nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor atacare, dar şi criticile individuale ale acestora, a răspuns acestora structurat şi grupat, dată fiind amploarea susţinerilor prezentate.
În subsidiar, se susţine că şi în ipoteza în care instanţa de recurs ar fi analizat, într-adevăr, doar un motiv de casare sau modificare, pe care l-a găsit fondat şi a arătat motivându-şi soluţia, de ce nu pot fi analizate şi celelalte, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurenţi, nu se datorează unei omisiuni săvârşite din greşeală de instanţă, ci a avut un caracter deliberat, iar motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.
4. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivul înfăţişat de contestatori, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare specială se referă la situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Faţă de formularea clară a textului, contestaţia poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu şi atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Aşa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăşi, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanţa a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
De asemenea, este de necontestat că motivele contestaţiei în anulare specială trebuie să fie circumscrise la împrejurările limitative prevăzute de art. 318 C. proc. civ., aşa că partea nu poate invoca cu succes alte motive decât cele care se încadrează în dispoziţiile legale menţionate anterior. Prin urmare nu pot fi primate susţinerile contestatorilor referitoare la modul de soluţionare a altor cauze pretins a fi identice chiar dacă se încearcă a se contura ideea că argumente comune expuse sub forma unor motive de recurs ar fi generat pronunţarea unor soluţii diferite de către instanţa de recurs.
Înalta Curte subliniază, totodată, că instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Astfel, din analiza contestaţiei deduse prezentei judecăţi se constată că, contestatorii reiau fie motive de recurs fie o serie de argumente expuse în dezvoltarea motivelor de recurs pe care în mod greşit le califică drept motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ., şi în raport de care invocă, implicit, omisiunea cercetării de către instanţa de recurs, situaţie în care se impune a fi subliniat faptul că nu trebuie confundate argumentele sau criticile expuse în dezvoltarea motivelor de recurs cu motivele de recurs.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, raportat la exigenţa textului de lege arătat, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, faţă de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanţa de recurs, când s-a pronunţat asupra celor două recursuri, a analizat, în raport cu obiectul litigiului şi cu dispoziţiile legale incidente, toate motivele de recurs cât şi argumentele şi criticile invocate de recurenţi, pe care le-a considerat esenţiale pentru soluţionarea cauzei, şi a înţeles să sistematizeze, respectivele, critici şi argumente, pentru a le putea răspunde printr-un set de considerente comune, în raport de fiecare motiv de recurs.
Faptul că, în considerentele hotărârii instanţei de recurs, nu s-a răspuns punctual şi detaliat şi tuturor argumentelor expuse de contestatori, prin prezenta contestaţie, nu echivalează cu nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ.
De asemenea, nefiind vorba despre o omisiune a analizării vreunui motiv de recurs, nu poate fi primită nici susţinerea contestatorilor în sensul că o asemenea soluţie ar fi contrară articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că ar avea loc o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivate decât pe scurt hotărârea sa fi examinat totuşi, în mod real, problemele enunţate care i-au fost supuse.
Or, în cauza de faţă, instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de recurenţi şi toate criticile formulate în susţinerea acestora, neputând deci fi reţinută nici o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., în sensul invocat de contestatori.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.A. şi N.D.I. împotriva Deciziei nr. 5501 din 2 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5028/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5100/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
