ICCJ. Decizia nr. 5025/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5025/2010
Dosar nr. 225/46/2010
Ședința publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de învestire a primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 februarie 2010 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe pârâtele C.S.E.P.H.A. şi C.E.P.H. din cadrul Consiliului Judeţean Argeş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 15200 din 18 decembrie 2009, obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii, care să-i recunoască dreptul de a fi încadrat în grad de handicap, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul, în esenţă, a arătat că în anul 1994 a suferit un accident, în urma căruia a primit diagnosticul „sechele complexe post traumatice cu bont de amputaţie membru stâng la nivelul 1/2 proximală metacarpian".
Pârâta C.E.P.H., prin Decizia nr. 7892 din 17 septembrie 2009, i-a respins cererea de încadrare în grad de handicap, iar, în urma contestaţieiformulate a fost emisă Decizia nr. 15200 din 18 decembrie 2009 prin care s-a stabilit că afecţiunea de care suferă, este „boală" iar nu „handicap".
Susţine reclamantul că actele administrative respective sunt nelegale, întrucât Ordinul M.M.F.E.Ş. nr. 762/2007 şi Ordinul M.S.P. nr. 1992/2007 stabilesc faptul că „lipsa degetelor de la o mână" se încadrează în gradul mediu de handicap, astfel că „lipsa mâinii bont de amputaţie" se încadrează în grad de handicap, nefiind o simplă „boală”.
Pârâta C.S.E.P.H.A.ţi a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, cu motivarea că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a susţinut legalitatea certificatului din 17 septembrie 2008 emis de C.E.P.H. din cadrul Consiliului Judeţean Argeş, motivând că diagnosticul stabilit pentru reclamant nu se încadrează în Capitolul 7 din Criteriile medico - psihosociale aprobate prin Ordinul M.M.F.E.Ş. nr. 762/1992/2007, în condiţiile în care prin examenul ortopedic din data de 6 iulie 2009 se reţin drept sechele: „bont amputaţie transversal la nivelul bazelor metacarpiene, în condiţiile în care articulaţia radio-carpiană are mişcări normale, iar pensele mâinii stângi sunt afectate".
1.1. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 51/F-C0NT din 10 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, a admis acţiunea formulată de B.L., a dispus anularea Deciziei nr. 15200 din 18 decembrie 2009 şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie prin care să-i recunoască drepturile reclamantului astfel cum a solicitat aceasta.
1.2. Considerentele reţinute de curtea de apel în motivarea sentinţei
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut din probatoriul administrat că în anul 1994 reclamantului i-a fost amputată mâna stângă în urma unui accident de muncă, fiind externat la data de 11 octombrie 1994, după cum rezultă din biletul de ieşire din spital şi procesul verbal încheiat la data de 25 august 1994 (filele 6 şi 12 la dosarul de fond).
În perioada 28 iunie 1995 - 7 iulie 1995, reclamantul a fost internat pentru protezare şi tratament (fila 7 la dosarul de fond).
În anul 1996, reclamantului i-a fost emis certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap ce necesită protecţie specială (fila 8 la dosarul de fond), fiindu-i stabilit gradul doi de invaliditate, având capacitate de muncă pierdută.
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap din 17 septembrie 2009, C.E.P.H. din cadrul Consiliului Judeţean Argeş a stabilit că reclamantul nu poate fi încadrat în grad de handicap, întrucât codul de boală nu corespunde criteriilor prevăzute de Ordinul M.M.F.P.S. nr. 762/2007 şi de Ordinul M.S.P. nr. 1992/2007.
Împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap, reclamantul a formulat contestaţie la organul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 448/2006, astfel că a respectat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. A reţinut instanţa că, întrucât reclamantul s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 448/2006, îndeplinirea unei noi proceduri prealabile în aplicarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, ar excede dispoziţiilor legale şi nu şi-ar dovedi eficienţa, câtă vreme autoritatea emitentă a avut astfel posibilitatea să-şi revoce actul. Pentru aceste motive, a reţinut instanţa că este neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâta C.S.E.P.H.A.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că decizia supusă anulării este nelegală, deoarece, potrivit Criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, aprobate prin Ordinul M.M.F.E.Ş. nr. 762/2007, legiuitorul a stipulat că se încadrează la gradul de handicap uşor, lipsa prin amputaţie a 1 - 3 degete şi la amputaţie cu handicap mediu, lipsa degetelor de la mână.
Prima instanţa a apreciat totodată că diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai grav decât cele enunţate în conţinutul actelor contestate întrucât i-a fost amputată mâna stângă, astfel că pârâtele au realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale de natură a-l vătăma pe reclamant în drepturile şi interesele sale legitime.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta - pârâtă
Împotriva sentinţei civile nr. 51 din 10 martie 2010, a declarat recurs pârâta C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, întrucât:
- în mod eronat a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile, fiind astfel ignorate prevederile art. 13 din H.G. nr. 430/2008, potrivit cu care, contestaţiile formulate împotriva certificatelor de încadrare în grad de handicap pot fi contestate la C.S.E.P.A.H. iar deciziile comisiei superioare pot fi atacate conform legii contenciosului administrativ, în cuprinsul căreia, în art. 7, se prevede obligativitatea parcurgerii plângerii prealabile, a cărei omisiune a fost nelegal acceptată;
- pe fondul litigiului instanţa de fond a susţinut că diagnosticul intimatului impune încadrarea într-un handicap mai grav decât handicapul uşor (lipsa a 1 - 3 degete) şi cel mediu (lipsa degetelor de la o mană), deşi, în realitate, pe baza examenului ortopedic din 6 iulie 2009 s-a reţinut că infirmitatea sechelară unilaterală a intimatului nu prezintă caracteristicile necesare pentru încadrarea în gradul mediu de handicap, astfel că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a legii.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriilor în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor mai jos prezentate.
Cu privire la primul motiv de recurs vizând nelegala respingere de către prima instanţă a excepţiei de inadmisibilitate, derivând din neîndeplinirea procedurii prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei întrucât în mod legal instanţa de fond a stabilit, raportat la procedura de contestare a actelor administrative succesiv emise, respectiv certificatul din 17 septembrie 2009 şi Decizia nr. 15200 din 18 decembrie 2009, că exigenţa prevederilor cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, a fost satisfăcută.
În acord cu cele deja reţinute, Înalta Curte apreciază că formularea contestaţiei de către reclamantul intimat în faţa comisiei superioare potrivit procedurii prevăzute în art. 13 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 430/2008 este practic o formă de exercitare a plângerii prealabile, scopul instituirii acesteia fiind pe deplin atins, în sensul că autoritatea emitentă avea posibilitatea revocării actului contestat. Concluzionând aşadar pe acest aspect se apreciază că în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă.
Înalta Curte constată însă că sunt întemeiate criticile recurentei în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a fondului cererii reclamantului.
Din această perspectivă, împrejurarea că nelegalitatea deciziei contestate a fost stabilită prin simpla constatare şi apreciere a judecătorului fondului în sensul că diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai grav decât cele enunţate în actele întocmite de autoritatea recurentă, demonstrează, în opinia Înaltei Curţi, că soluţia adoptată este consecinţa unei sumare examinări a situaţiei de fapt şi a unui insuficient material probator administrat.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru deplina lămurire a cauzei şi în vederea unei corecte aplicări a legii, instanţa este datoare să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi chiar să dispună din oficiu ca părţile să completeze probatoriul cauzei.
Se constată însă că la dosarul cauzei, în afara actelor administrative contestate şi a unui bilet de ieşire din spital (fila 6) nu sunt depuse alte înscrisuri medicale care să susţină, dincolo de cele consemnate în considerentele hotărârii, că diagnosticul stabilit pentru reclamant este mai grav decât cel înscris în actul contestat, în care se indică „bontul de amputaţie al mâinii stângi”.
Apreciind totodată că instanţa de fond, nu se putea substitui, din punctul de vedere al evaluărilor medicale, organelor competente în lipsa unor convingătoare determinări de specialitate şi pentru a nu lipsi părţile de un dublu grad de jurisdicţie Înalta Curte, admiţând recursul de faţă, va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţa de rejudecare urmează să suplimenteze probatoriului în scopul de a se determina, raportat la criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., gravitatea deficienţelor motorii de care suferă reclamantul urmare amputaţiei suferite, pentru evaluarea corectă a situaţiei sale, urmând a se dispune, în măsura în care se va aprecia ca oportună, chiar efectuarea unei expertize de specialitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.S.E.P.H.A. împotriva sentinţei civile nr. 51/F-Cont din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5011/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5026/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
