ICCJ. Decizia nr. 5027/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 5027/2010
Dosar nr. 1109/33/2009
Ședința publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta I.F. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Sălaj şi în consecinţă a dispus anularea Hotărârii din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 15 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dovada încadrării în ipoteza dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000 se poate realiza în condiţiile definite de art. 4 al aceluiaşi act normativ.
Prin Hotărârea din 16 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 a respins cererea formulată de contestatoarea I.F. cu menţiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Atât în faţa organului administrativ cât şi în instanţă, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declaraţii autentificate ale martorilor A.G. şi B.M., iar instanţa, apreciind declaraţiile respective ca nefiind suficient de convingătoare prin conţinutul lor, în temeiul art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, a dispus audierea martorului P.F., sub prestare de jurământ, pentru a se lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu.
Din declaraţiile date în faţa instanţei de martorii P.F. şi L.A., instanţa a reţinut că refugiul reclamantei şi al familiei acesteia a fost determinat de persecuţiile din motive etnice suferite în urma cedării Ardealului de Nord.
Constatând că declaraţiile martorilor sunt pertinente şi concludente, martorii arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia acesteia, şi relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal, Curtea de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei civile nr. 126 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că în cauză nu s-a făcut dovada persecuţiilor din motive etnice care să fi determinat refugiul reclamantei şi familiei sale şi că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că schimbarea domiciliului din cauza evenimentelor de război nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, recurenta-pârâtă susţine că în judeţul respectiv sunt efectuate cercetări cu privire la declaraţii mincinoase date de martori în litigii similare.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte dovada încadrării în ipoteza reglementată de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte reţine că, p otrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 , aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente”, iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.”
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, chiar cu referire la dispoziţiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2005).
Astfel fiind, Curtea de apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
În cauză reclamanta a depus diligenţele necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, aşa cum rezultă din adresa (fila 19 la dosarul de fond) emisă de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale.
Astfel fiind, în virtutea rolului activ ce îi revine conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a procedat la audierea martorilor P.F. şi L.A. (filele 73 - 75 la dosarul de fond). Instanţa a apreciat că atât declaraţiile date în faţa instanţei, cât şi declaraţiile autentificate date de martorii A.G. şi B.M. (filele 62 şi 63 la dosarul de fond), sunt pertinente şi concludente şi atestă cu caracter unitar faptul că reclamanta împreună cu familia sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu din cauza persecuţiilor din motive etnice.
Înalta Curte reţine că întemeiat instanţa de fond a constatat că refugiul familiei reclamantei s-a datorat persecuţiilor din motive etnice exercitate de ocupaţia străină, astfel că sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la situaţia persoanelor care şi-au schimbat domiciliul din alte motive.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Atâta timp cât în cauză s-a făcut dovada motivelor care au determinat refugiul reclamantei şi familiei sale, nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la faptul că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că schimbarea domiciliului din cauza evenimentelor de război nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceleaşi motive, nu pot fi primite nici susţinerile din recurs referitoare la faptul că în judeţul respectiv sunt efectuate cercetări cu privire la declaraţii mincinoase date de martori în litigii similare.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 126 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5026/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5028/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
