ICCJ. Decizia nr. 5086/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5086/2010
Dosar nr. 5152/2/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4120 din 24 noiembrie 2009, a respins, ca inadmisibilă acţiunea formulată de CN A.D.N.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.G.R. SA, respingând totodată excepţia necompetenţei materiale şi a necompetenţei funcţionale, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea prezentei cauze este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 365 alin. (1) C. proc. civ., iar excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei de contencios administrativ este, de asemenea, neîntemeiată, în considerarea caracterului contractului dedus judecăţii în faţa Tribunalului Arbitral, respectiv un contract de achiziţie publică încheiat în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 60/2001, privind achiziţiile publice.
S-a mai reţinut că, în cauză, sentinţa care face obiectul acţiunii în anulare a fost comunicată la data de 30 iulie 008 reclamantei, data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 27 august 2009, astfel încât excepţia tardivităţii este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 365 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii instanţa a constatat că motivele invocate de către reclamanta nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., privind cazurile în care hotărârile arbitrale pot fi desfiinţate prin acţiuni în anulare şi prin urmare nu pot constitui obiect al cenzurii de legalitate pe care instanţa să o realizeze potrivit art. 365 şi următoarele C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens recurenta a susţinut neluarea n considerare a dispoziţiilor legale imperative în materie, cu privire la obligarea sa de a achita penalităţi de întârziere, precum şi în ceea ce priveşte obligarea la achitarea sumei de 177.326,14 lei, cu titlu de daune interese, constând în prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat, în condiţiile în care aceeaşi instanţă a reţinut că rezilierea, ca măsură sancţionatorie, aplicată în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor înscrise într-un contract, nu a operat.
Cu privire la obligarea companiei de a încheia proces verbal de recepţie finală, recurenta a susţinut că, în esenţă, instanţa a luat în considerare numai dispoziţiile contractuale, fără a ţine cont de prevederile legale aplicabile în materie, respectiv cele ale Legii nr. 10/1995.
Recursul este nul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprinsă, sub sancţiunea nulităţii „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor (…)”.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Verificând însă conţinutul cererii de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte constată ă aceasta nu cuprinde critici la adresa hotărârii curţii de apel care a respins acţiunea ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 364 C. proc. civ. ci reprezintă o analiză pe fondul litigiului dintre părţi, aspect pe care prima instanţă nici nu l-a avut în vedere, soluţia acesteia fiind consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În consecinţă, Înalta Curte va constata nulitatea recursului reclamantei, în condiţiile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 4120 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 lei fixate prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5085/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5097/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
