ICCJ. Decizia nr. 5137/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5137/2010
Dosar nr. 2032/33/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Circumstanţele cauzei.
Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.(C.)C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., anularea actului administrativ nr. 1904747 din 8 octombrie 2009 emis de către pârâtă, prin care s-a refuzat acordarea avizului favorabil pentru transformarea postului pe care reclamanta l-a deţinut până la obţinerea diplomei de studii superioare juridice, corespunzătoare transformării postului într-o clasă superioară, precum şi răspunsul autorităţii pârâte, nr. 1912455 din 28 octombrie 2009, la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să acorde avizul favorabil pentru transformarea postului de nivel inferior pe care este încadrată, într-un post de nivel superior, în baza studiilor absolvite în condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) din OG nr. 6/2007, ca urmare a absolvirii examenului organizat de către Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în baza Regulamentului - cadrul aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 10.280/2008, în condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din ordonanţa menţionată, la data de 19 august 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în sesiunea din luna februarie 2009 a absolvit examenul de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Tehnoeconomia Europeană" Bucureşti, după o durată a studiilor de 5 ani, iar în urma obţinerii diplomei de absolvire a depus cerere la Primăria Municipiului Câmpia Turzii pentru transformarea postului de referent clasa III, pe care-l deţine, într-o clasă superioară, conform studiilor absolvite, în condiţiile legii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.F.P. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei de către C.I.I.S.T.E. (fostul I.A.C.I.E.S.T.E.), iar la termenul de judecată din 12 februarie 2010, instanţa a admis în principiu această cerere.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie accesorie formulate de către intervenientul C.I.I.S.T.E. (fostul I.A.C.I.E.S.T.E.); a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta A.N.F.P.; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.(C.)C. în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., precum şi cererea de intervenţie accesorie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţii
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a apreciat că avizul nr. 1904747 din 8 octombrie 2009, atacat în cauză, apare ca fiind un act administrativ de sine stătător, susceptibil de a fi verificat sub aspectul legalităţii sale, în procedura contenciosului administrativ direct, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În speţă, reclamanta, în calitatea sa de funcţionar public, a participat la examenul de promovare într-o clasă superioară celei în care era deja încadrată şi ca urmare a faptului că a promovat examenul, angajatorul său, respectiv Primăria municipiului Câmpia Turzii, a solicitat avizul A.N.A.F. necesar pentru transformarea postului deţinut de către aceasta.
Autoritatea pârâtă a refuzat acordarea avizului solicitat, motivat de faptul că diploma de licenţă prezentată de către reclamantă a fost emisă de către o universitate neacreditată să funcţioneze, respectiv de C.I.I.S.T.E., iar răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost unul negativ.
Prima instanţă a reţinut că refuzul pârâtei de acordare a avizului solicitat a fost ulterior acestui concurs şi nu a mai fost urmat de o altă manifestare de voinţă din partea angajatorului reclamantei. Faţă de natura obligatorie a avizului solicitat pârâtei, instanţa de fond a constatat că voinţa angajatorului reclamantei este influenţată decisiv de voinţa pârâtei, manifestată în avizul obligatoriu.
Aşa fiind, judecătorul fondului a constatat că actul atacat şi-a pierdut rolul de act pregătitor şi neexistând un alt act administrativ ulterior de invalidare a concursului, de exemplu, ce ar fi putut fi emis de către angajatorul reclamantei, nu a fost posibilă verificarea legalităţii avizului negativ, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie, prima instanţă a constatat că pe parcursul studiilor reclamanta a purtat alt nume, C., cel de S. fiind dobândit după căsătorie, însă pe diploma de licenţă sunt menţionate ambele nume, astfel că nu se poate reţine că intervenientul ar fi în eroare în privinţa identităţii persoanei în favoarea căreia intervine.
Pe fondul cauzei
Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 29 din OUG nr. 75/2005 „1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii, 4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive…", iar în anexele la HG nr. 676/2007 sunt cuprinse (art. 3…instituţiile …. şi specializările (art. 4), însă intervenientul nu apare în acele anexe.
Astfel, a avut în vedere conţinutul adresei nr. 11048 din 31 martie 2009 emisă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, din care rezultă că intervenientul nu a fost autorizat să funcţioneze, şi al adresei nr. 1887503 din 27 martie 2009, din care rezultă că intervenientul nu face parte din sistemul naţional de învăţământ.
Totodată, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 4356/2008, pronunţată în dosarul nr. 6526/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a respins recursul declarat de intervenient (reclamant în acel dosar) împotriva sentinţei civile prin care s-a respins acţiunea reclamantei având ca obiect modificarea HG nr. 676/2007 în sensul includerii şi a intervenientului în lista unităţilor de învăţământ ce fac parte din sistemul naţional de învăţământ.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că, faţă de evoluţia legislaţiei ulterioară anului 1991, nu prezintă relevanţă faptul că în anul 1991 s-a autorizat înfiinţarea intervenientului sub forma unei societăţi comerciale cu răspundere limitată şi nici situaţia altor absolvenţi ai intervenientului sau felul în care aceştia au utilizat diplomele obţinute, or, este de necontestat că doar studiile superioare urmate la o unitate de învăţământ universitar de stat sau particulară, care funcţionează legal, creează premisele de aplicare a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
3. Recursul declarat de reclamantă şi intervenientul C.I.I.S.T.E.
Recurenţii invocă prevederile art. 304 pct. 4, 5, 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fără a structura criticile în motivele de recurs precizate, arătând că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în prezenta cauză a încălcat formele de procedură. Sentinţa atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal şi pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Susţin recurenţii că prima instanţă a interpretat greşit legislaţia şi actele de la dosar, depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti şi că în ceea ce priveşte legalitatea sau nelegalitatea funcţionării instituţiei absolute de recurenta-reclamantă nu există nici o probă, însăşi existenţa acesteia de 19 ani şi faptul că poate sta în faţa instanţei, arată legalitatea acesteia, beneficiind astfel de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească o eventuală nelegalitate.
Recurenţii critică hotărârea pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie formulată de C.I.I.S.T.E. şi nici asupra cererii pârâtei de introducere în cauză a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, instituţie ce a emis o adresă pe care A.N.F.P. îşi motivează refuzul de avizare.
În continuare, recurenţii fac o expunere teoretică a regimului juridic al intervenientei care a fost înfiinţată prin hotărâre judecătorească anterior Legii învăţământului nr. 84/1995 cu referire la prevederile art. 40 din OUG nr. 75/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2005 - potrivit cu care toate instituţiile şi unităţile de învăţământ care funcţionează legal la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează statutul şi se supun acestei ordonanţe de urgenţă - şi deci nu mai era necesar să se regăsească în HG nr. 676/2007.
Se arată că în mod greşit s-a reţinut în hotărârea recurată lipsa de relevanţă a actelor de autorizare ale intervenientei, recunoaşterea diplomelor altor absolvenţi sau precedentele juridice.
4. Apărarea intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă A.N.F.P. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică, susţinând că intervenienta nu face parte din sistemul naţional de învăţământ, având în vedere că prin Decizia nr. 4356/2008 pronunţată în dosarul nr. 6526/2/2007 de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins recursul declarat de intervenientă împotriva sentinţei civile prin care s-a respins acţiunea reclamantei având ca obiect modificarea HG nr. 676/2007 în sensul includerii şi a intervenientei în lista unităţilor de învăţământ ce fac parte din sistemul naţional de învăţământ, pentru a se lua în considerare diplomele emise de către această persoană instituţie la transformarea funcţiei publice deţinute de către recurenta-reclamantă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenţi, ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
2. În ceea ce priveşte critica ce vizează încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie accesorie sau asupra solicitării de introducere în cauză a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Înalta Curte reţine că prin Încheierea pronunţată la 12 februarie 2010 care face parte integrantă din hotărârea recurată, prima instanţă a pus în discuţie şi s-a pronunţat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie conform art. 51 C. proc. civ., în sensul încuviinţării în principiu a intervenţiei în interesul reclamantei.
Prin această modalitate procedurală, recurentul C.I.I.S.T.E. a devenit parte în prezenta cauză şi a formulat recurs în conformitate cu prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Sub acest aspect criticile sunt nefondate dar şi lipsite de interes în condiţiile în care recurentele nu au dovedit nici o vătămare, exercitând căile de atac prevăzute de lege atât împotriva încheierii cât şi a hotărârii prin care s-a respins alături de cererea principală şi cererea de intervenţie accesorie.
Prin aceeaşi încheiere prima instanţă a apreciat în conformitate cu art. 49, art. 57 şi art. 69 C. proc. civ. că nu există un fundament juridic care să justifice introducerea în cauză a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Mai mult, cererea de introducere în cauză, menţionată a fost formulată de pârât nu de recurente, iar instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii acestei solicitări.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii cuprinzând motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei că cererea reclamantei prin care a solicitat anularea refuzului de avizare a promovării acesteia în clasă, este nefondată.
Recurenta-reclamantă în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii a participat la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care este încadrată.
Intimata - pârâtă a refuzat acordarea avizului pentru transformarea postului deţinut de recurenta-reclamantă cu motivarea că diploma de licenţă prezentată a fost emisă de către o universitate neacreditată să funcţioneze, respectiv de recurentul-intervenient.
Avizul pozitiv pentru transformarea postului nu a putut fi acordat potrivit art. 14 alin. (1) din Regulamentul cadru pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în clasă a funcţionarilor publici încadraţi/pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care absolvă o formă de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 10280/2008, în condiţiile în care promovarea funcţionarilor publici care au fost admişi la examenul de promovare se face prin transformarea postului pe care sunt încadraţi într-un post de nivel superior, corespunzător studiilor absolvite.
La rândul său, în art. 9 alin. (2) din OG nr. 6/2007 s-a prevăzut că „Promovarea, în condiţiile legii, a funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studiu inferior, care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară specialitatea, se face prin transformarea postului pe care aceştia sunt încadraţi, cu avizul A.N.A.F."
În cauză, refuzul pârâtei nu este nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel cum susţin recurenţii, întrucât promovarea funcţionarului public nu este posibilă în condiţiile în care diploma de licenţă în baza căreia solicitase acest aviz, nu putea sta la baza promovării deoarece fusese eliberată de instituţie de învăţământ neacreditată.
Susţinerile recurentei-interveniente privind înfiinţarea sa în anul 1991 sub forma unei societăţi comerciale cu răspundere limitată nu au fost reţinute de prima instanţă în condiţiile în care refuzul pârâtei de a acorda avizul pozitiv se bazează pe faptul că diploma de absolvire prezentă nu a fost eliberată de o instituţie de învăţământ acreditată, dovadă care nu a fost făcut în cauză.
În aceste condiţii expunerea recurentei, C.I.I.S.T.E. privind înfiinţarea sa în 1991 şi evoluţia legislaţiei ulterioară nu prezintă relevanţă, refuzul pârâtei fiind justificat în sensul celor susmenţionate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică. dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său. în cauza dedusă judecăţii, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege, aşa încât soluţia de respingere a acţiunii sale se impune pentru următoarele considerente:
Este neîndoios faptul că doar studiile superioare urmate la o instituţie de învăţământ care funcţionează în condiţiile legii justifică aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Din adresa nr. 11098 din 20 martie 2009 a Ministerului învăţământului, Cercetării şi Inovării, rezultă că C.I.I.S.T.E. nu face parte din categoria instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate sau acreditate să funcţioneze.
împrejurarea că pârâta a fost autorizată in anul 1991 să funcţioneze ca societate comercială cu răspundere limitată şi înregistrată în registrul comerţului ca atare, nu-i conferă dreptul şi autoritatea de a organiza cursuri superioare universitare.
Aşa cum precizează art. 1 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior instituţiile de învăţământ superior se înfiinţează prin lege.
Cum din verificările şi recomandările Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării rezultă că facultatea absolvită de reclamantă la instituţia C.I.S.T.E. nu este acreditat sau autorizat în condiţiile art. 5 din Legea nr. 88/1993, corect avizul pentru promovarea sa a fost unul negativ.
În privinţa practicii judiciare, pretins ca fiind ignorată de judecătorul fondului, intimata-pârâtă a menţionat că recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 182/F/CA din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis şi prin Decizia nr. 2449 din 11 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a modificat hotărârea în sensul respingerii cererii formulate de un alt funcţionar public care a contestat refuzul de avizare a promovării sale în clasă conform art. 9 din OG nr. 6/2007, HG nr. 611/2008 pentru că diploma de licenţă nu putea sta la baza promovării, fiind eliberată de o instituţie de învăţământ neacreditată.
În aceste condiţii nu se poate reţine existenţa unei practici judiciare neunitare în materia analizată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S.(C.)C. şi C.I.I.S.T.E. împotriva sentinţei nr. 86 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5134/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5145/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
