ICCJ. Decizia nr. 5125/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5125/2010
Dosar nr. 3440/40/200.
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 71 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, (învestită ca urmare a declinării de competenţă prin sentinţa nr. 1148 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Botoşani) a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Botoşani, prin Preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Dorohoi, prin Primar, şi l-a obligat pe acesta la plata, către reclamant, a sumei de 884.277,18 lei, reprezentând contribuţie legală datorată pentru întreţinerea copilului aflat în dificultate, pentru perioada 2002-2004 şi 2005, şi accesorii, constând în penalităţii de întârziere la plată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Obligaţia consiliilor locale de a contribui la susţinerea sistemului de protecţie a copilului a fost instituită prin art. 20 din OUG nr. 26/1997 şi ulterior prin art. 24 alin. (1) din OUG nr. 192/1999; OUG nr. 26/1997 a fost abrogată, într-adevăr, prin Legea nr. 272/2004, însă nu în integralitate, ci cu excepţia art. 20 alin. (3), care astfel a fost păstrat şi odată cu aceasta şi obligaţia consiliilor locale la plata contribuţiei în discuţie. Ca atare, nu intră în discuţie abrogarea HG nr. 457/2000, ca urmare a abrogării OUG nr. 26/1997 (cu excepţia art. 20), în conformitate cu principiul enunţat de Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În consecinţă, a reţinut prima instanţă, contribuţia în discuţie este datorată de pârât pentru perioada 2002-2004, cu atât mai mult cu cât pentru fiecare an din această perioadă părţile au încheiat, pe baza hotărârilor consiliului judeţean nr. 91/2002, 110/2003 şi 64/2004, convenţii stabilind cuantumul sumelor datorate pentru fiecare copil şi numărul de copii şi, ulterior, acte adiţionale la aceste convenţii, ca urmare a modificării numărului de copii instituţionalizaţi.
Cum, pentru perioada 2002-2004, suma de 335.578,17 lei, calculată de reclamant cu titlu de debit-contribuţie la susţinerea sistemului de protecţie a copilului, nu a fost infirmată prin probele administrate (expertiza contabilă a stabilit doar că în această perioadă suma datorată urmează a fi compensată cu sumele plătite de pârât nedatorat pentru anul 2005), este evident că suma este datorată, ca de altfel şi penalitatea de 516.606,14 RON, calculată conform art. 4 din convenţiile nr. 10429/2002, 11945/2003 şi 12225/2004 (de 0,06 % /zi întârziere, în condiţiile în care conform art.3 din aceste convenţii, pârâtul trebuia să achite contribuţia până la data de 10 fiecărei luni, conform art. 5 din HG nr. 457/2000).
Instanţa a reţinut că plata sumelor şi penalităţilor se impune, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârile anuale în perioada 2002-2004 adoptate de Consiliul Judeţean Botoşani, pârâtului i-au fost reportate sume din impozitul pe venit, pentru protecţia copilului, sume pe care pârâtul nu le-a folosit în acest scop.
Pentru anul 2005, obligaţia de plată a pârâtului subzistă în baza Convenţiei nr. 249din 4 ianuarie 2005, legal încheiată de părţi ulterior apariţiei Legii nr. 272/2004; de altfel, în anul 2005 pârâtul recunoaşte că a efectuat plăţi în contul contribuţiei la susţinerea sistemului de protecţie a copilului.
Instanţa de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate, reţinând că expertul a precizat că, deoarece de la 01 ianuarie 2005 contribuţia în discuţie nu mai era datorată, conform Legii nr. 272/2004, sumele achitate în anul 2005, sau să fie scăzute din totalul debitelor datorate de pârât pentru perioada 2002-2004, operându-se o compensare.
Prima instanţă a reţinut însă că pârâtul nu a solicitat compensarea sau desocotirea între sumele datorate pentru perioada 2002 – 2004 cu sumele pretins nedatorate pentru 2005, printr-o cerere reconvenţională formulată potrivit art. 119 C. proc. civ., astfel că instanţa, care nu poate depăşi limitele învestirii sale, nu poate avea în vedere o astfel de operaţiune.
În altă ordine de idei, prima instanţă a constatat că, suma achitată parţial pentru anul 2005 (209.000 lei), face parte din suma de 2.088.000 lei, repartizată pârâtului din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului prin Hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 60/2004, hotărâre pe care pârâtul nu a atacat-o în justiţie şi în baza căreia s-a emis şi Decizia de impunere nr. 12156 din 9 decembrie 2005.
2. Recursul exercitat de pârât
Municipiul Dorohoi, prin Primar, a atacat cu recurs sentinţa menţionată, formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a făcut o expunere rezumativă a istoricului cauzei şi a arătat că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
2.1. Prima instanţă a interpretat greşit legea, atunci când a considerat că prin Legea nr. 272/2004 nu a fost abrogată şi prevederea din OUG nr. 26/1997 privind obligaţia consiliilor locale de a contribui la susţinerea sistemului de protecţie a copilului precum şi, în mod corespunzător, HG nr. 457/2000. Art. 20 alin. (3) din OUG nr. 26/1997, rămas în vigoare după adoptarea Legii nr. 272/2004, nu instituie nicio obligaţie pentru consiliile locale, cu excepţia celor organizate la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti, concluzie la care a ajuns şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin mai multe decizii, dintre care a enumerat Decizia nr. 722 din 6 februarie 2007, Decizia nr. 1625 din 20 martie 2007, Decizia nr. 1738 din 23 martie 2007 şi Decizia nr. 1835 din 29 martie 2007.
2.2. Instanţa a obligat pârâtul la plata unor sume aferente anului 2002, deşi reclamantul nu a formulat nicio pretenţie referitoare la anul 2002 în motivarea cererii de chemare în judecată şi nu a administrat dovezi în acest sens.
2.3. Instanţa a înlăturat în mod greşit concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, motivând că nu a fost solicitată o imputaţie a plăţilor pe calea unei cereri reconvenţionale, deşi proba respectivă a fost încuviinţată potrivit prevederilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea apărărilor invocate prin întâmpinare, tocmai pentru a se stabili modul de compensare a plăţilor nedatate efectuate în anul 2005 nu datoriile aferente anilor 2003 – 2004.
3. Apărările intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Judeţean Botoşani a răspuns pe larg motivelor de recurs formulate, cu ample referiri la prevederile legale pe care le-a considerat relevante, care au reglementat succesiv materia sistemului naţional de asistenţă socială şi a sistemului de protecţie a copilului, concluzionând că abrogarea OUG nr. 26/1997, prin Legea nr. 272/2004, nu a avut ca efect şi abrogarea HG nr. 457/2000, care a fost adoptată în temeiul OUG nr. 192/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi reorganizarea activităţilor de protecţie a copilului şi stabileşte normele metodologice în baza cărora se realizează susţinerea copilului şi a familiei.
În sprijinul punctului său de vedere, intimatul-reclamant a invocat, la rândul său practică judiciară, enumerând, printre altele deciziile nr. 2673 din 24 mai 2007, nr. 4278 din 7 noiembrie 2007; nr. 1746 din 24 aprilie 2008 şi nr. 1284 din 13 aprilie 2006 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi o serie de hotărâri ale Tribunalului Botoşani şi Curţii de Apel Suceava.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul prevăzut de art.304 pct.6 C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Dorohoi la plata sumei de 884.277, 18 lei (RON), defalcată astfel: 335.578,17 lei debit principal pentru perioada 2002 – 2004, 516.606,14 lei accesorii aferente debitului pentru 2002 – 2004, 16.650 lei debit principal pentru anul 2005 şi 15.442,87 lei accesorii pentru 2005, sumă corespunzătoare obligaţiei colectivităţii locale de a contribui la susţinerea financiară a sistemului de protecţie a copiilor aflaţi în dificultate.
Prin hotărârea recurată, prima instanţă s-a pronunţat întocmai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. („dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut") fiind vădit nefondat.
Motivele încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată de Curtea de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale care au reglementat succesiv chestiunea litigioasă şi a principiilor ce guvernează activitatea autorităţilor publice locale şi relaţiile dintre acestea, în raport cu baza factuală rezultată din probele cauzei, cu unele nuanţări şi precizări ce vor fi evidenţiate în cele ce urmează.
Pentru perioada 2002 – 2004, obligaţia consiliilor locale de a contribui la susţinerea sistemului de protecţie a copilului rezultă din prevederile exprese ale art. 19 din OUG nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, precum şi ale Normelor metodologice de stabilire a contribuţiilor comunităţilor locale la finanţarea activităţii de protecţie a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap şi a persoanei majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art. 19 din OUG nr. 26/1997, aprobate prin HG nr. 457/2000 [art. 3 alin. (1) ].
În executarea actelor normative menţionate, Consiliul Judeţean Botoşani a emis anual hotărâri pentru aprobarea costului anual pentru întreţinerea unui copil instituţionalizat, iar între părţi au fost încheiate convenţii prin care a fost stabilită suma totală datorată, în raport cu numărul de copii din comunitatea locală respectivă care beneficiau de protecţie.
De asemenea, municipiul a beneficiat de repartizarea unor sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului local, conform prevederilor corespunzătoare din legile anuale ale bugetului de stat, prin hotărâri adoptate de consiliul judeţean în temeiul art. 109 din Legea administraţiei locale nr. 215/2001, în care a fost prevăzută, ca destinaţie a sumelor repartizate, finanţarea sistemului de protecţie a copiilor aflaţi în centre de plasament.
Toate aceste acte administrative au fost indicate în detaliu în considerentele sentinţei şi se regăsesc la pct. I.1 din prezenta decizie.
Existenţa şi întinderea debitelor pentru perioada 2002 – 2004 nu a fost infirmată prin expertiza contabilă efectuată în cauză şi nu a fost contestată de recurentul-pârât, criticile acestuia tinzând numai către compensarea lor cu sumele - considerate nedatorate – plătite în cursul anului 2005, când sistemul de protecţie şi promovare a drepturilor copilului a fost modificat substanţial, prin Legea nr. 272/2004, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.
Într-adevăr, art. 120 din Legea nr. 272/2004 prevede expres că toate cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor maternali, precum şi cele legate de aplicarea Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centrele maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti, se suportă de la bugetul judeţului, respectiv de la bugetul sectorului municipiului Bucureşti şi se gestionează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, orice alte dispoziţii contrare fiind abrogate, prin art. 142 alin. (3) al Legii nr. 272/2004.
Prin art. 142 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege a fost abrogată expres şi OUG nr. 26/1997, singurele prevederi menţinute în vigoare fiind cele ale art. 20 alin. (3).
Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi afirmate în întâmpinarea intimatului – reclamant, în sensul că odată cu păstrarea acestui text legal a fost păstrată şi obligaţia consiliilor locale la contribuţia în litigiu, Înalta Curte constată, că potrivit art. 20 alin. (3) din OUG nr. 26/1997, sumele necesare se suportă din bugetul consiliilor judeţene sau ale consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, nicidecum din bugetele consiliilor locale ale comunelor, oraşelor sau municipiilor, altele decât municipiul Bucureşti.
Proba cu înscrisuri administrată în cauză a relevat însă o situaţie juridică ale cărei particularităţi fac ca înlăturarea considerentului menţionat mai sus, reţinut greşit de instanţa de fond, să nu fie în măsură să ducă la reformarea sentinţei.
Astfel, după intrarea în vigoare a Legii nr. 272/2004, mai precis la data de 4 ianuarie 2005, Municipiul Dorohoi, prin primar, a încheiat cu Consiliul Judeţean Botoşani convenţia înregistrată cu nr. 249 din 4 ianuarie 2005 la Primăria Municipiului Dorohoi şi cu nr. 12.225 din 29 decembrie 2004 la Consiliul Judeţean Botoşani, prin care s-a obligat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2005, să suporte cheltuielile corespunzătoare finanţării activităţii de protecţie pentru un număr de 73 copii, dintre care 19 cu handicap, provenind din comunitatea locală respectivă.
Ulterior, părţile semnatare au încheiat un protocol, înregistrat cu nr. 4380 din 12 aprilie 2005 la Consiliul Judeţean Botoşani şi cu nr. 8097 din 18 aprilie 2005 la Primăria Dorohoi, prin care au declarat că, „recunosc valabilitatea Convenţiei nr. 12225 din 29 decembrie 2004 şi se obligă la respectarea întocmai a acesteia pe parcursul anului 2005".
Convenţia a fost urmată de o serie de acte adiţionale, încheiate în perioada martie-decembrie 2005, prin care suma totală datorată a fost modificată în raport cu modificările intervenite cu privire la numărul de copii care beneficiau de protecţie (filele 17 – 25 din dosarul iniţial al Tribunalului Botoşani).
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în considerarea obligaţiei asumate prin convenţie, Municipiul Dorohoi a beneficiat de sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale prin Hotărârea Consiliului judeţean Botoşani nr. 60/2004, adoptată în temeiul art. 26 lit. d) al Legii nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, suma destinată susţinerii protecţiei copilului fiind de 2.088.000 lei.
Evaluând conţinutul şi efectele manifestărilor de voinţă menţionate în contextul mai larg al principiilor descentralizării şi autonomiei locale, menite să răspundă unor nevoi specifice şi reale ale comunităţilor locale şi presupunând, în acelaşi timp, o marjă de apreciere care conferă autorităţilor publice locale o reală adaptabilitate la realitatea socială, Înalta Curte are în vedere că, în condiţiile în care Municipiul Dorohoi, prin reprezentantul legal, şi-a asumat obligaţia de a contribui la finanţarea activităţilor de protecţie a copilului pentru anul 2005 şi a beneficiat, în mod corespunzător, de sume repartizate pentru echilibrarea bugetului local, cu destinaţia expresă a finanţării protecţiei copilului, acceptarea tezei susţinute în recurs ar duce la o soluţie profund inechitabilă, care ar ignora imperativul asigurării unui echilibru rezonabil între diferitele expresii şi căi de realizare a interesului public afirmate de părţi.
Toate aceste considerente, care conduc către concluzia existenţei obligaţiei şi pentru anul 2005, în cazul particular dedus judecăţii, la care se adaugă argumentul, de ordin procedural, în sensul că nelegalitatea unor acte administrative bilaterale (convenţia, protocolul şi actele adiţionale) nu poate fi invocată pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate, fac inutilă examinarea criticilor legate de aplicarea mecanismului compensării obligaţiilor şi imputaţiei plăţii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Dorohoi, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 71 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5134/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
