ICCJ. Decizia nr. 5134/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5134/2010
Dosar nr. 6125/2/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, anularea deciziei nr. 14 din 29 ianuarie 2009 şi a deciziei rectificative nr. 52/2009 emise de pârâtă, reîncadrarea în funcţia de referent cls. III, grad profesional superior, treapta I în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul Central, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, plata drepturilor băneşti aferente acestei perioade neîncasate din vina angajatorului, actualizate cu rata dobânzii legale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, emisă de pârâtă, a fost menţinută în activitate pe o perioadă de 12 luni, începând cu 11 noiembrie 2008 în funcţia de referent cls. III, grad profesional superior, treapta I, iar prin Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 s-a dispus ca începând cu 1 februarie 2009, să-i înceteze de drept raporturile de serviciu potrivit art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999. Ulterior prin Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, s-a dispus modificarea art. 1 din Decizia 14/2009, în sensul că raporturile de serviciu încetează cu data de 28 aprilie 2009.
Reclamanta a arătat că deciziile contestate sunt nelegale, pentru că situaţia sa nu se încadrează în prevederile art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât condiţia comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, nu este îndeplinită, reclamanta nedepunând nici un dosar de pensionare.
A mai arătat reclamanta că Decizia rectificativă emisă de pârât este nelegală întrucât, deşi e abrogată Decizia 14/2009, a produs efecte juridice până la 27 aprilie 2009 - data emiterii deciziei rectificative, iar prevederile memorandumului din 30 decembrie 2009 invocate de către pârâtă ca temei al emiterii deciziei contestate, nu îi sunt aplicabile, întrucât contractul său de muncă a fost pe perioadă nedeterminată, reclamanta nu a primit decizie de pensionare pentru limită de vârstă, iar condiţiile standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare le-a îndeplinit în anul 2008 şi nu în anul 2009, data emiterii deciziei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârile Curţii de apel
Cu privire la sentinţa civilă nr. 713 din 9 februarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General; a anulat Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009 emise de pârâtă; a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada 28 aprilie 2009–11 noiembrie 2009 actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută şi a obligat pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Decizia nr. 14/2009, atacată în cauză, a fost emisă de pârâtă în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel cum reiese din certificatul de concediu medical aferent perioadei 26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea 188/1999 modificată şi republicată.
Astfel, instanţa de fond reţinând că sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziţii legale este, astfel cum s-a stabilit în mod constant în literatura de specialitate îşi în practica juridică, nulitatea actului prin care încetează sau se modifică raporturile de serviciu, a constatat că Decizia nr. 14/2009 este nulă absolut, nulitate care atrage aceeaşi sancţiune şi pentru actele subsecvente, respectiv pentru Decizia rectificativă nr. 52 din 27 aprilie 2001 emisă de pârâtă.
Totodată, constatând că prin emiterea deciziilor atacate reclamantei i s-a produs un prejudiciu, constând în lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, potrivit deciziei nr. 173/2008, a obligat pârâta să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 28 aprilie 2009 - 11 noiembrie 2009, cu actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie la data plăţii efective către reclamantă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de către reclamantă referitor la reintegrarea în funcţia publică deţinută, instanţa a avut în vedere conţinutul deciziei nr. 173 din 28 octombrie 2008, potrivit cu care reclamanta urma să-şi desfăşoare activitatea în cadrul pârâtei până la 11 noiembrie 2009, data pronunţării prezentei sentinţe şi dispoziţiile art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea 188/1999.
Cu privire la sentinţa civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 mai 2010, reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 713 din 09 februarie 2010, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din HG nr. 533/2007, modificată şi completată, în sensul că în categoria drepturilor băneşti, la care a fost obligată pârâta prin sentinţa menţionată, se includ şi stimulentele acordate la nivelul instituţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 713 din 9 februarie 2010 formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă a cărei lămurire se solicită a obligat pârâta la plata drepturilor salariale care s-ar fi cuvenit reclamantei pentru perioada în care şi-a produs efectele o decizie apreciată nelegală.
Or, stimulentele solicitate nu pot fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici în baza Legii 188/1999 modificată şi republicată, întrucât acordarea lor se realizează în baza unor criterii legale, a căror îndeplinire sau neîndeplinire nu poate fi cenzurată sau constatată de instanţa de judecată, aceasta fiind atributul exclusiv al angajatorului, respectiv al pârâtei.
Concluzionând, judecătorul fondului a considerat astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2811 C. proc. civ., privind înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei atacate.
3. Recursul declarat deGarda Financiară - Comisariatul General a fost formulat în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. împotriva sentinţei civile nr. 713 din 9 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Susţine recurenta că în cauză operează un motiv de încetare de drept a raportului de serviciu conform art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel că motivele de drept care au format convingerea instanţei, respectiv art. 34 din legea privind Statutul funcţionarilor publici, nu sunt aplicabile în cauză.
Mai mult, reclamanta nu se afla în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în momentul când a fost emisă Decizia nr. 14/2009, astfel cum prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ.
4. Recursul reclamantei
Recurenta-reclamantă A.M. a formulat recurs atât împotriva sentinţei civile nr. 713 din 9 februarie 2010 în privinţa capătului de cerere accesoriu privind plata drepturilor băneşti pe care le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 10 noiembrie 2009, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 1783 din 20 aprilie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, în cererea având ca obiect lămurirea dispozitivului hotărârii prin care Curtea de apel s-a pronunţat asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii.
Solicită în acest sens modificarea hotărârilor, în sensul obligării pârâtei Garda Financiara - Comisariatul General, la plata drepturilor băneşti, compuse din salariul de baza, sporul de vechime si stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare la nivelul Gărzii Financiare - Comisariatul general, pentru perioada cuprinsa intre 28 aprilie 2009 si 11 noiembrie 2009, precum si actualizarea acestor drepturi cu rata dobânzii legale, calculata pentru aceste sume la data plăţii efective, inclusiv, conform dispoziţiilor OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, aprobata prin Legea nr. 356/2002.
Arată că prin emiterea deciziilor contestate şi anulate de instanţa de fond în mod legal, prejudiciul care s-a produs este format din toate drepturile băneşti actualizate care s-ar fi cuvenit în temeiul Deciziei nr. 173/2008 emisă de pârâtă prin care am fost menţinută în funcţia publică pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 11 noiembrie 2008.
Cu privire la sentinţa civilă nr.1783 din 20 aprilie 2010, recurenta invocă art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţine că a fost dată cu aplicarea greşită a legii fiind lipsită de temei legal, întrucât nu a cerut lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 713 din 09 februarie 2010 pentru că ar fi "contradictorialitate între considerentele şi dispozitivul acesteia în sensul art. 2811 C. proc. civ." astfel cum a reţinut instanţa, ci pentru că a apreciat că sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul şi aplicarea dispozitivului acestei sentinţe în temeiul art. 2811 C. proc. civ.
Apreciază recurenta că prin acordarea stimulentelor, instanţa nu se substituie autorităţii pârâte şi că practica instanţelor de judecată în materia analizată este în sensul de acordare de "despăgubiri băneşti", în care se includ şi stimulentele. În acest sens, invocă şi jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la acordarea despăgubirilor băneşti, respectiv: Decizia nr. 3982 din 15 noiembrie 2006, Decizia nr. 1698 din 21 martie 2007 şi Decizia nr. 2918/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi Decizia nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
5. Procedura derulată în recurs. Apărările părţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar A.M. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, arătând că instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că Decizia contestată în cauză, respectiv Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 emisă de comisarului general al Gărzii financiare a fost emisă de pârâtă, în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă - concediu de boală - astfel cum reiese din certificatul de concediu medical seria CCMB nr. 508220 aferent perioadei 26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, şi legal a dispus anularea Deciziei nr. 14/2009, precum şi a Deciziei rectificative nr. 52 din 27 aprilie 2009 care fiind un act subsecvent are aceeaşi soartă cu actul principal.
De asemenea recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la ambele recursuri declarate de reclamantă, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate cu motivarea în esenţă că legiuitorul a prevăzut numai posibilitatea acordării stimulentelor, in funcţie de criteriile menţionate expres in art. 8 din Anexa nr. 6 la HG nr. 533/2007, urmare a prestării activităţii de către personalul Gărzii Financiare a căror îndeplinire sau neîndeplinire nu poate fi cenzurată sau constatată de instanţa de judecată, aceasta fiind atributul exclusiv al angajatorului, respectiv al pârâtei.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din considerentele ţinând de logica argumentării, va fi analizat în primul rând recursul pârâtei.
1.1. Recursul declarat de pârâta Garda Financiară – Comisariatul General
Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ, Deciziile nr. 14 din 29 ianuarie 2009 şi nr. 52 din 27 aprilie 2009 (rectificativă cu capetele de cerere subsecvente privind reintegrarea în funcţie şi plata drepturilor băneşti aferente perioadei 28 aprilie 2009 – 11 noiembrie 2009.
Astfel, prin Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 Comisariatul General al Gărzii Financiare a decis ca începând cu data de 1 februarie 2009 reclamantei – referent clasa III, grad profesional superior, treapta I, îi încetează de drept raporturile de serviciu potrivit art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Ulterior, s-a emis Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, având în vedere faptul că în perioada 29 ianuarie 2009 – 17 aprilie 2009, reclamanta s-a aflat în incapacitate de muncă, decizie rectificativă în privinţa datei cu care încetează de drept raporturile de serviciu ale reclamantei, în baza aceloraşi prevederi legale care prevăd că raportul de serviciu al funcţionarului public încetează la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate, potrivit legii.
Înalta Curte reţine că nu erau incidente niciuna dintre situaţiile expres prevăzute în articolele menţionate în condiţiile în care condiţia de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare au fost îndeplinite din anul 2008, iar la cererea reclamantei prin Decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, pârâta şi-a exprimat acordul scris de continuare a activităţii, pe o perioadă de încă 12 luni după îndeplinirea acestor condiţii,respectiv până la 10 noiembrie 2009.
Nici condiţia comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă nu era îndeplinită, nefăcându-se dovada că s-ar fi depus în acest sens un dosar de pensionare anterior datei convenite respectiv până la 10 noiembrie 2009.
În aceste condiţii, cele două acte administrative, în lipsa unui temei legal de constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu înaintea datei de 10 noiembrie 2009 sau a altor motive întemeiate, sunt nelegale şi în mod corect au fost anulare de prima instanţă.
În raport de Decizia rectificativă care a avut în vedere perioada incapacităţii de muncă a reclamantei, aspectele relevate de părţi privind nerespectarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 şi reţinute de prima instanţă în motivarea sentinţei recurate, nu se mai impune fi analizate, data de la care s-a dispus încetarea de drept a raporturilor de serviciu fiind ulterioară acestei perioade.
2. Recursurile reclamantei
Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 712 din 9 februarie 2010, recurenta-reclamantă solicită modificarea în parte în sensul de a dispune obligarea pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General la plata drepturilor băneşti, compuse din salariul de bază, sporul de vechime şi stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare la nivelul Gărzii Financiare - Comisariatul General, pentru perioada cuprinsă între 28 aprilie 2009 si 11 noiembrie 2009, precum şi actualizarea acestor drepturi cu rata dobânzii legale, calculată pentru aceste sume la data plaţii efective, inclusiv, conform dispoziţiilor O.G nr. 9/2000.
Cu privire la aceste drepturi băneşti a formulat şi cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii menţionate, cerere respinsă prin sentinţa civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010.
potrivit art. 13 din O.U.G nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, cu modificările şi completările ulterioare: "personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente în procent de 15% din sumele încasate pentru bugetul statului ca urmare a controlului, reprezentând amenzi şi sume confiscate, şi în procent de 7% din sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate în scopul valorificării acestora, nivelul de constituire pentru fiecare sursă şi condiţiile de repartizare şi utilizare a fondului de stimulente fiind stabilit prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
În executarea art. 13 alin. (2) din O.U.G nr. 91/2003 s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G nr. 533/2007, privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, în vigoare la data formulării cererii, care la art. 8 din Anexa nr. 6, prevăd că utilizarea sumelor constituite la nivelul fiecărei entităţi se face pe baza unor criterii de repartizare menţionate în mod expres.
S-a prevăzut totodată în art. 9 că, cuantumul lunar al stimulentelor poate fi de cel mult 3 salarii de baza lunare brute pentru toate categoriile de personal din structura Gărzii Financiare, în baza criteriilor stabilite în art. 8.
Aşa cum în mod corect a precizat intimata-pârâtă prin aceste prevederi normative s-a prevăzut numai posibilitatea acordării acestor stimulente în funcţie de criteriile menţionate în mod expres în art.8 din Anexa nr. 6 de la HG nr. 533/2007.
Aceste considerente au fost avute în vedere de prima instanţă când a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 713/2010, reţinând că stimulentele solicitate de către reclamantă nu pot fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici în baza Legii nr. 188/1999 modificată şi republicată, întrucât acordarea acestora se realizează în baza unor criterii legale.
În ceea ce priveşte practica judiciară invocată, se constată că în hotărârile judecătoreşti anexate, instanţele au dispus în raport de situaţia particulară a cauzelor deduse judecăţii obligarea autorităţilor la plata drepturilor băneşti cuvenite, aferente funcţiei, fără a face referire expresă la stimulente, ca fiind asimilate drepturilor băneşti cuvenite funcţionarilor publici în baza Legii nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010, prima instanţă a reţinut în mod corect obiectul cererii cu care a fost învestită, hotărârea fiind motivată în fapt şi în drept şi se referă în mod corect la stimulentele solicitate care au fost respinse în dispozitivul hotărârii, a cărei lămurire a solicitat-o în conformitate cu art. 2811 C. proc. civ., astfel că apar ca nefondate criticile privind aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinţei nr. 713 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursurile declarate de A.M. împotriva sentinţei nr. 713 din 9 februarie 2010 şi a sentinţei nr. 1783 din 20 aprilie 2010 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5125/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5137/2010. Contencios → |
|---|
