ICCJ. Decizia nr. 5284/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5284/2010
Dosar nr. 1274/57/2009
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi ulterior modificată şi precizată, reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de pârât, precum şi a raportului de control din 24 septembrie 2009, ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat. În plus, reclamantul a solicitat şi suspendarea ordinului anterior individualizat, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi acordarea drepturilor băneşti restante.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 10 din 13 ianuarie 2010, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, a respins cererea de suspendare a ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de pârât, a admis în parte acţiunea precizată, a anulat ordinul nr. 1799 din 03 septembrie 2009, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, respectiv cea de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu pentru perioada 02 octombrie 2009-14 decembrie 2009, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, pentru perioada anterior arătată, drepturile salariale cuvenite potrivit funcţiei deţinute, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea raportului de control din 24 septembrie 2009 şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ordinul nr. 1799 din 03 septembrie 2009, prin care Ministrul Sănătăţii a dispus revocarea reclamantului, începând cu data de 02 octombrie 2009, din funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, nu a fost motivat de autoritatea publică emitentă, situaţie în care destinatarul actului nu a putut să-şi formuleze apărările corespunzătoare.
Motivarea actului administrativ este o condiţie de validitate a acestuia, conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Constituţia României.
Nu se poate analiza legalitatea raportului de control din 24 septembrie 2009 emis de Direcţia de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii, întrucât nu se procedează la verificarea temeiniciei ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009.
Pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece actele contestate nu sunt emise de această autoritate publică.
Cererea de suspendare a ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 nu este inadmisibilă, întrucât are ca temei legal dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
La data pronunţării sentinţei, contractul de management încheiat de părţi a ajuns la termen, motiv pentru care acesta nu mai produce efecte juridice, iar cererea de suspendare a actului administrativ contestat nu se mai justifică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul H.C. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Reclamantul H.C. a solicitat, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizării legalităţii raportului de control din 24 septembrie 2009.
În temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat modificarea sentinţei contestate, în sensul admiterii în totalitate a capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcţia de manager.
În dezvoltarea căii de atac, recurentul arată, în esenţă, faptul că prima instanţă nu a motivat corespunzător soluţia referitoare la raportul de control din 24 septembrie 2009.
Pe de altă parte, recurentul susţine faptul că a fost numit în funcţia de manager pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 decembrie 2006; ulterior, contractul de management a fost completat cu actele adiţionale din 20 decembrie 2007 şi din 15 septembrie 2009; ca atare, recurentul apreciază că este îndreptăţit să ocupe în continuare funcţia de manager.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti contestate, în sensul respingerii cererii de anulare a ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că instanţa de fond nu a respectat cerinţele impuse de art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
În cauză a fost respectat principiul motivării actului administrativ, întrucât ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 cuprinde temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere de autoritatea publică emitentă.
În mod greşit, prima instanţă a obligat Ministerul Sănătăţii să plătească recurentului-reclamant drepturile salariale cuvenite pentru funcţia de manager, întrucât acestea trebuie acordate de angajator, şi anume unitatea unde îşi desfăşoară activitatea şi este numit managerul.
Conform lit. a) din Capitolul VII din contractul de management din 14 decembrie 2006, acest act îşi încetează efectele „prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat”.
Clauzele contractuale privind durata contractului nu au fost modificate în decursul celor 3 ani, astfel încât, la data de 15 decembrie 2009, termenul de 3 ani s-a împlinit de drept, încetând, implicit, şi aplicabilitatea ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de Apel Alba Iulia vizează anularea Ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, a raportului de control din 24 septembrie 2009 întocmit de Direcţia de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii, reintegrarea recurentului-reclamant H.C. în funcţia deţinută anterior, respectiv cea de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, şi acordarea drepturilor băneşti restante, aferente acestui post.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 pe faptul că acesta nu este motivat.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său în consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
În cauza de faţă, în urma verificării preambulului Ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, Înalta Curte constată că autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului administrativ.
Mai precis, actul aflat în discuţie precizează, în mod explicit, faptul că se întemeiază pe concluziile raportului de control din 24 septembrie 2009, aprobat de conducerea Ministerului Sănătăţii.
Totodată, în actul administrativ contestat sunt individualizate şi temeiurile juridice care fundamentează măsura revocării recurentului-reclamant din funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu: art. 1983 lit. i), art. 200 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 1718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Capitolul VIII lit. i) din contractul de management din 14 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În plus, în raportul de control întocmit de Direcţia de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii se consemnează în detaliu concluziile comisiei de control cu privire la activitatea de management desfăşurată de recurentul-reclamant.
În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că emitentul actului administrativ aflat în litigiu nu a reluat in extenso concluziile din raportul de control anterior individualizat nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii Ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, acesta trimite la consemnările din raportul de control.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului trebuia să respingă excepţia nulităţii actului administrativ contestat în cauză şi să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia.
Pe de altă parte, în baza prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, prima instanţă trebuia să analizeze şi conţinutul raportului de control, întrucât acesta este o operaţiune administrativă care a fundamentat adoptarea actului administrativ litigios.
Ca atare, în raport de cele anterior expuse şi de împrejurarea că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea judecătorească atacată, în baza art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Urmează ca instanţa de fond să examineze legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 1799 din 03 septembrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii, a raportului de control din 24 septembrie 2009 întocmit de Direcţia de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii, prin prisma temeiurilor juridice în care acestea au fost emise, a probelor administrate în cauză de către părţi, a criticilor de nelegalitate formulate în cererea de chemare în judecată, precum şi a celor nominalizate în cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi H.C. împotriva sentinţei nr. 10/F/CA din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5283/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5285/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
