ICCJ. Decizia nr. 5437/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5437/2010
Dosar nr. 1611/2/2010
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3429 din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă excepţia de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C.E.R. şi C.B.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Sectorului 2 Bucureşti, şi C.I., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii judiciare îl constituie anularea avizelor conforme care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire eliberate de Primăria Sectorului 2 şi anularea autorizaţilor de construire.
Instanţa a constat că actele atacate au fost emise de autorităţi locale, iar competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită expres de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 în favoarea Tribunalului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii pentru nelegalitate şi netemeinicie, depunând la dosar motive de recurs şi completare a motivelor de recurs.
Motivele de recurs astfel cum au fost formulate şi completate de către reclamanţi, se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond prin care a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenţii arată în motivele de recurs că prin sentinţa atacată în mod greşit a fost declinată competenţa soluţionării cauzei fără a se ţine cont că prin cererea de chemare în judecată a fost solicitată anularea a două acte administrative distincte emise, în baza Legii nr. 50/1991, republicată, unul de o autoritate publică centrală – avizul conform eliberat de Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, şi al doilea autorizaţia de construcţie eliberată de Primăria Sectorului 2 Bucureşti.
Iar în raport cu primul act contestat, avizul conform, care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire şi care, apreciază recurentul, a fost emis de o autoritate publică centrală – Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, competenţa materială în cauză revine în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi nu Tribunalul Bucureşti, sentinţa recurată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport de obiectul cauzei.
Recurenţii susţin că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că avizul conform a fost emis de o autoritate locală – Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, fără a ţine cont că emitentul este în fapt Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional care figurează în antet şi care în raport de rangul său – autoritate publică centrală determină competenţa de soluţionare, în primă instanţă a Curţii de apel şi nu a Tribunalului.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
La dosar, intimaţii-pârâţi Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa pronunţată de instanţa de fond, prin care a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că în raport de obiectul cauzei – acte administrative emise de autorităţi cu rang local: Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Tribunalului şi nu Curţii de apel în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea nu va reţine susţinerile din motivele de recurs privind greşita aplicare a naturii avizului conform din 04 august 2009. Acest aviz conform care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire contestată nu este emis de o autoritate centrală Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional care figurează în antet, ci de către o instituţie locală – Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti; importantă fiind în cauză, în ceea ce o priveşte, stabilirea competenţei determinată este întinderea teritorială a competenţei acestei autorităţi. Iar această Direcţie pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural are competenţa teritorială la nivelul Municipiului Bucureşti şi nu la nivel naţional. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că are calitatea de organ al administraţiei publice centrale de natură a atrage competenţa materială în primă instanţă a Curţii de apel.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va obliga recurenţii la plata cheltuielilor de judecată către intimata C.I. reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E.R. şi C.B.A. împotriva sentinţei nr. 3429 din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5434/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5441/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
