ICCJ. Decizia nr. 5431/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5431/2010
Dosar nr. 4012/32/2008
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 178 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, a fost respinsă acţiunea formulată de SC R. SRL Bacău, în contradictoriu cu A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei împotriva D.G.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prezenta cauză este rejudecată, după casarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3218 din 10 iunie 2009.
Având în vedere faptul că A.N.A.F. nu are calitatea de emitent al actelor contestate şi nici titular al vreunei obligaţii care să facă obiectul acţiunii introductive instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că prin decizia de impunere din 31 martie 2008, emisă în temeiul raportului de inspecţie fiscală întocmit de autoritatea de control fiscal, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale arătate pe larg în cererea introductivă.
Astfel, instanţa a constatat că în ceea ce priveşte estimarea veniturilor impozabile pentru facturier, această estimare a bazei de impunere este corectă, întrucât reclamanta nu a prezentat la control facturierul, declarându-l pierdut.
Instanţa de fond a respins apărarea formulată de reclamantă cu privire la lipsa culpei în pierderea actelor, întrucât obligaţiile fiscale privesc societatea, indiferent de administratorul numit.
De asemenea, instanţa a reţinut că societatea reclamantă se află în culpă şi pentru că nu a declarat pierderea facturierului şi nu a solicitat publicarea acestei pierderi decât cu puţin înainte de finalizarea controlului efectuat de organele fiscale.
Cu privire la cheltuielile pentru achiziţionarea de materiale de construcţie pentru obiectul C.G., instanţa a constatat că măsura dispusă de organul fiscal este legală.
Astfel, instanţa a constatat că nu se va deduce TVA în sumă de 28.159 RON, aferent acestor facturi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145 C. fisc.
S-a constatat că, din actele depuse la dosar a rezultat că se face referire la „casă în construcţie” în localitatea Galbeni, având ca beneficiar al construcţiei SC R. SRL Bacău, fără să rezulte din autorizaţia de construcţie emisă că destinaţia construcţiei este „sediul firmei”.
În legătură cu impozitul pe profit în sumă de 16.441 RON, instanţa a reţinut că acesta a fost calculat corect, ca urmare a reţinerii nedeductibilităţii TVA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. SRL Bacău, considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea sentinţei civile nr. 178 din 10 octombrie 2009 şi, pe fondul cauzei, să fie admisă contestaţia şi anulată decizia nr. 221 din 27 mai 2008 emisă de D.G.F.P. Bacău, precum şi decizia de impunere din 31 martie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din data de 31 martie 2008.
În motivarea recursului formulat, recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind legale obligaţiile de plată reprezentând TVA, în sumă de 237.631 RON TVA, cu majorările de întârziere aferente, ca şi impozitul pe profit în sumă de 200.110 RON, cu majorări de întârziere, aceste obligaţii de plată suplimentare fiind stabilite pentru facturierul achiziţionat la 08 februarie 2005 şi care nu a fost prezentat la control.
Consideră că în mod greşit s-a reţinut de către organul de control fiscal ca fiind utilizat acest facturier deşi acesta a fost achiziţionat de fostul administrator şi declarat pierdut la M. Of., Partea a III-a, nr. 88/22.02.2008, iar în perioada februarie 2005 până în iunie 2005, data achiziţionării societăţii, aceasta nu a avut activitate.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte aprecierea caracterului nedeductibil al cheltuielilor efectuate cu achiziţia de materiale de construcţii necesare obiectivului C.G. întrucât nu a putut fi prezentată autorizaţia de construcţie.
În acest sens, susţine recurenta că dispoziţiile art. 145-146 C. fisc. nu condiţionează deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată în raport cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, iar autorizaţia de construire nu a fost obţinută întrucât nu au fost soluţionate actele de proprietate ale terenului respectiv.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata D.G.F.P. Bacău a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin actul de control şi decizia de impunere contestată au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale, susţinerile recurentei-reclamante fiind nefondate.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile recurentei cu privire la estimarea nelegală a veniturilor impozabile de către organul de control fiscal, aferente facturierului, se constată că acestea sunt nefondate.
În mod corect instanţa de fond a reţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 şi 651 lit. d) din H.G. nr. 1050/2004, faptul că în situaţia dispariţiei evidenţelor contabile a actelor justificative privind operaţiunile producătoare de venituri, contribuabilul are obligaţia de refacere a acestora, iar organul fiscal este îndreptăţit să procedeze la estimarea bazei de impunere.
Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că pierderea chitanţierului respectiv s-a datorat fostului administrator al societăţii anterior preluării acesteia sunt irelevante în cauză având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţi privind verificarea documentelor primite la data preluării şi reconstituirea documentelor care lipseau, obligaţii care nu au fost aduse la îndeplinire şi, în consecinţă, justifică stabilirea obligaţiilor fiscale reţinute prin actele de control şi decizia de impunere, pe bază de estimare, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Nici criticile formulate de recurentă cu privire la neacordarea deductibilităţii pentru cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea de materiale de construcţii necesare realizării obiectivului C.G. nu pot fi reţinute, acestea fiind nefondate.
Susţinerile recurentei cu privire la faptul că pentru cheltuielile efectuate a prezentat toate documentele justificative nu pot fi reţinute întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 145 C. fisc., recurenta-reclamantă avea obligaţia legală de a dovedi că bunurile respective au fost achiziţionate şi au fost utilizate în scopul realizării operaţiunilor taxabile.
În speţă, recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă astfel că, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind legală neacordarea deductibilităţii pentru cheltuielile efectuate pentru materialele de construcţie achiziţionate în vederea realizării unei construcţii pentru care nu exista o autorizaţie de construire.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SRL Bacău, prin administrator judiciar S.O. SPRL Bacău, împotriva sentinţei nr. 178 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5430/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5432/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
