ICCJ. Decizia nr. 5449/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5449/2010
Dosar nr. 12176/2/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi ulterior precizată, reclamanta SC T. SRL a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, să dispună suspendarea executării deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. 12175/2/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a decis suspendarea a două autorizaţii de antrepozit fiscal, la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A mai arătat reclamanta că cererea sa întruneşte condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare, susţinând că reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ care reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă, astfel că orice măsură pe care o va dispune instanţa nu îşi produce efecte cu privire la actul administrativ prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal contestate de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 586 din 02 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a solicitat suspendarea executării efectelor deciziei prin care pârâta a respins contestaţia administrativă formulată împotriva unui act administrativ prin care s-a dispus suspendarea unor autorizaţii de antrepozit fiscal, or această decizie nu operează nicio modificare în realitatea juridică instituită de actul administrativ prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor, ci doar menţine aceeaşi situaţie creată de respectivul act.
Instanţa a apreciat că o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004 nu poate viza soluţia dată de autoritatea publică la contestaţia administrativă, ci însuşi actul prin care s-a produs efectul pretins prejudiciabil, astfel încât a constatat că cererea reclamantei este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T. SRL Dăieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Se arată că în mod greşit a fost respinsă de instanţa de fond cererea având ca obiect suspendarea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă îndreptată împotriva deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009 prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal din 19 decembrie 2003.
Prin motivele de recurs se solicită în principal în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pe motiv că instanţa de fond „a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului” pe motiv că nu s-au analizat în concret îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci s-a apreciat că o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate viza soluţia dată de autoritatea publică la contestaţia administrativă ci însuşi actul pretins vătămător.
Pe fond, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Aceasta în condiţiile în care actul care produce efecte juridice în cauză este decizia nr. 348 din 27 noiembrie 2009 prin care a fost menţinută decizia contestată în procedura prealabilă. Se apreciază ca întemeiată cererea de suspendare a ultimei decizii care are drept consecinţă suspendarea tuturor actelor care au stat la baza emiterii sale.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., neexistând motive de casare cu trimitere spre rejudecare.
Cererea de suspendare astfel cum a fost formulată având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 348/2009 a fost apreciată pe fond ca neîntemeiată, neputându-se reţine că prin sentinţa atacată nu s-a judecat fondul cauzei.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în mod corect s-a apreciat de instanţa de fond că decizia nr. 348/2009 prin care s-a respins plângerea nu este de natură a produce efecte vătămătoare pentru recurentă, decizia nr. 277 din 14 octombrie 2009 fiind actul cadru prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal din anul 2003.
Curtea constată că în cauză recurenta nu a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa procedurii unei pagube în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004. Astfel modalitatea de cercetare a unei persoane cercetată într-un dosar penal nu infirmă vădit legalitatea actelor administrative contestate emise în ceea ce priveşte o anume activitate comercială, iar din actele depuse nu rezultă iminenţa producerii unor daune de natură să perturbe grav activitatea societăţii recurente.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. SRL Dăieşti împotriva sentinţei civile nr. 586 din 02 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5448/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5450/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
