ICCJ. Decizia nr. 5526/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5526/2010
Dosar nr. 19668/3/2009
Şedinţa de la 9 decembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7562 din 11 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta SC A.C.D.P.I. SRL Bucureşti.
Cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 71/2003 şi Legea nr. 533/2003, precum şi pe dispoziţiile HG nr. 977/2003.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI comercială, care, prin Decizia nr. 303 din 2 februarie 2009 a casat sentinţa şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în fond la Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi a calificat litigiul ca fiind de contencios fiscal, întrucât priveşte o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune în valoare de până la 500.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 3124 din 9 noiembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea reclamantei, instituţie centrală care prestează un serviciu public autonom de interes naţional.
Tribunalul a reţinut că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu intră în sfera de aplicare a art. 1 alin. (1) C. proCod Fiscal, pentru a se considera că, în caz de neplată, poate fi promovată o acţiune în contencios fiscal şi pentru a se determina competenţa în raport de valoarea litigiului.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 3405 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere obiectul litigiului care se referă la taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii în valoare de până la 500.000 lei.
În acest sens, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, relevant pentru stabilirea competenţei fiind cuantumul taxelor şi nu calitatea emitentului actului.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în raport de natura litigiului, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 2, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a OUG nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, se prevede că persoanele juridice care îşi asigură pe cont propriu energia electrică şi numai contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R.
Din actele dosarului rezultă că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice, astfel că izvorul obligaţiei de plată îl constituie contractul încheiat de aceasta cu o persoană juridică de drept privat, care acţionează în calitate de mandatar al reclamantei.
În consecinţă, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât competenţa de soluţionare a acţiunii, având în vedere şi valoarea pretenţiilor, aparţine judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile , în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Curtea constată că, sub aspectul competenţei, nu prezintă relevanţă calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional, taxa radio făcându-se venit la bugetul societăţii reclamante, iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.
În raport de considerentele expuse, se constată că instanţele de contencios administrativ nu sunt competente să soluţioneze cauza în primă instanţă şi în consecinţă, se va stabili competenţa materială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune şi pârâta SC A.C.D.P.I. SRL Bucureşti favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5513/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5550/2010. Contencios. Anulare act... → |
---|