ICCJ. Decizia nr. 5550/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5550/2010
Dosar nr. 7314/2/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 octombrie 2007, reclamanta T.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta ARHIVELE NAŢIONALE, anularea dispoziţiei Directorului General al Arhivelor Naţionale nr. 466 din 13 septembrie 2007 ca nelegală şi netemeinică şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta învederează instanţei că dispoziţia atacată este nulă absolut, deoarece încalcă prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în ceea ce priveşte audierea prealabilă a funcţionarului public.
De asemenea, în opinia reclamantei, Decizia aflată în discuţie respectă - formal - o parte din condiţiile impuse de lege, însă nu precizează motivele pentru care observaţiile si apărările reclamantei nu au fost luate în considerare la aplicarea sancţiunii, tocmai pentru că, la momentul în care şi-a precizat punctul de vedere, aceasta era deja adoptată.
În plus, reclamanta critică dispoziţia contestată şi din perspectiva temeiniciei acesteia, respectiv a faptelor reţinute ca abateri disciplinare în sarcina sa.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2007, pârâta ARHIVELE NAŢIONALE a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4144 din 25 noiembrie 2009, a admis acţiunea reclamantei T.C., a anulat dispoziţia nr. 466 din 13 septembrie 2007 şi a obligat pârâta ARHIVELE NAŢIONALE la 1000 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 466 din 13 septembrie 2007 a Directorului General al Arhivelor Naţionale (f. 18), reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu „mustrare scrisă" pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle de serviciu.
La baza sancţionării reclamantei au stat concluziile raportului Serviciului Metodologie, Îndrumare şi Control nr. 2000 din 06 septembrie 2007.
Primul motiv de nelegalitate a dispoziţiei de sancţionare, invocat de reclamantă, referitor la neaudierea sa prealabilă sancţionării, conform prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, respectiv ale art. 267 C. muncii, este nefondat.
În concepţia primei instanţe, finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea obligaţiei de audiere prealabilă a funcţionarului public a fost realizată în cauză, chiar dacă nu la iniţiativa instituţiei, care a neglijat acest aspect, ci din propria iniţiativă a reclamantei, prin transmiterea Notei raport cuprinzând punctul de vedere formulat de D.J.A.N. Ilfov faţă de „Raportul privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.J.I.A.N." (f. 9).
În acest sens, instanţa a reţinut faptul că această notă a fost întocmită chiar de către reclamantă, în calitate de conducător al instituţiei controlate, şi că ea cuprinde punctul de vedere şi apărările acesteia faţă de aspectele imputate conducerii D.J.I.A.N. Ilfov, adică reclamantei.
În opinia judecătorului fondului cauzei, a nega asigurarea, prin transmiterea acestei note raport, a finalităţii avută în vedere de legiuitor, respectiv aceea de a asigura dreptul la apărare al funcţionarului vizat, ar echivala cu aplicarea unui formalism excesiv.
Pe de altă parte, Curtea de apel a menţionat faptul că pârâta, la aplicarea sancţiunii mustrării scrise, a încălcat rigorile impuse de art. 268 alin. (2)din Legea nr. 53/2003, text aplicabil în privinţa menţiunilor obligatorii din cuprinsul dispoziţiei de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii.
Astfel, cu toate că reclamanta a punctat pe larg, foarte argumentat, apărările DJAN Ilfov şi, implicit, ale sale faţă de deficienţele de management reţinute prin actul de control, dispoziţia de sancţionare nu cuprinde „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile", menţiune obligatorie, potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii actului de sancţionare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta ARHIVELE NAŢIONALE, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, adică a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003.
Sub acest aspect, recurenta arată, în esenţă, faptul că actul administrativ contestat în cauză, precum şi raportul de control individualizează abaterile disciplinare pentru care s-a dispus sancţionarea intimatei cu „mustrare scrisă".
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat (f. 13-27 dosar recurs).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti vizează anularea dispoziţiei Directorului General al Arhivelor Naţionale nr. 466 din 13 septembrie 2007 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a intimatei-reclamante cu „mustrare scrisă" pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, constând în:
- neconsemnarea în instrumentele obligatorii de evidenţă a 857 fonduri şi colecţii arhivistice preluate de la D.J.A.N. Vâlcea şi a celor 47 fonduri şi colecţii arhivistice provenite de la D.J.A.N. Argeş.
- consemnarea defectuoasă în R.G.A. a celor 14 fonduri şi colecţii arhivistice, înscrise până la data controlului.
- neorganizarea unor şedinţe periodice de analiză cantitativă şi calitativă a activităţii desfăşurate într-un anumit interval de timp.
- lipsa verificării activităţii subordonaţilor, în sensul nerespectării prevederilor Planurilor anuale de activităţi şi Fişei postului directorului D.J.A.N. Ilfov".
Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere a acţiunii şi de constatare a nulităţii absolute a deciziei anterior indicate pe faptul că aceasta nu conţine elementele obligatorii, prevăzute de art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice (în vigoare la momentul sancţionării reclamante), şi de art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii (în forma în vigoare la momentul sancţionării reclamantei).
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat, întrucât, în speţă, prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 care, la momentul emiterii deciziei contestate, avea următorul conţinut: „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) – adică actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public – se cuprind în mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile."
Verificând preambulul şi partea expozitivă a actului administrativ de aplicare a sancţiunii disciplinare, Înalta Curte reţine că autoritatea publică emitentă a respectat cerinţele impuse de textul normativ anterior citat.
Mai precis, în actul în discuţie se precizează faptul că au fost avute în vedere concluziile Raportului Serviciului Metodologie, Îndrumare şi Control nr. 2000 din 6 septembrie 2007 (a se vedea f. 18 dosar fond).
În raportul anterior arătat – document întocmit la momentul finalizării controlului tematic efectuat la D.J.I.A.N. – se consemnează concluziile comisiei privind faptele săvârşite de către intimata-reclamantă.
În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că emitentul actului aflat în litigiu nu a reluat in extenso prevederile din raportul nr. 2000 din 6 septembrie 2007 nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii ordinului, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei mandatate cu efectuarea controlului tematic, care a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă trebuia să respingă excepţia nulităţii dispoziţiei Directorului General al Arhivelor Naţionale nr. 466 din 13 septembrie 2007 invocată de intimata-reclamantă.
Întrucât curtea de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Urmează ca instanţa de trimitere să examineze legalitatea actului administrativ contestat prin prisma temeiurilor juridice în baza cărora acesta a fost emis, a probelor administrate în cauză de către părţi, a criticilor de nelegalitate invocate de către reclamantă, precum şi a susţinerilor formulate în apărare de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Arhivele Naţionale ale României împotriva sentinţei nr. 4144 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5526/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5569/2010. Contencios → |
|---|
