ICCJ. Decizia nr. 5569/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5569/2010
Dosar nr. 2711/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată sub nr. 2711/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta J.F.Y. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, ca în baza art. 19, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de expertiză, în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Galaţi, cu cheltuieli de judecată.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziţia nr. 2646/SR din 07 aprilie 2006, i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul expropriat de statul comunist, dosarul fiind trimis şi înregistrat la instituţia pârâtă, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de desemnare a evaluatorului şi emitere a deciziei conţinând titlul de despăgubire, deşi a trecut un timp considerabil de atunci.
3. Apărările invocate de pârât.
Pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare, prin care a ridicat în principal excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei Primarului Municipiului Galaţi, invocând o serie de pretinse nelegalităţi ale acesteia, altele decât nelegalitatea nerestituirii în natură.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că în cauză a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, din cadrul procedurii administrative, iar cu prilejul analizării legalităţii dispoziţiei primarului s-au constatat neregulile invocate în cuprinsul excepţiei de nelegalitate.
Ulterior, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Galaţi, pentru ipoteza în care ar cădea în pretenţii, având în vedere culpa primăriei pentru netransmiterea completă a dosarului, fără însă ca cererea sa de chemare în garanţie să aibă vreun obiect.
4. Apărările chematei în garanţie
Chemata în garanţie Primăria Municipiului Galaţi a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, arătând că Primarul Municipiului Galaţi şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale în ce priveşte soluţionarea notificării reclamantei, iar solicitarea de completare a dosarului la mai bine de 3 ani de la emiterea dispoziţiei administrative reprezintă o încercare de tergiversare a cauzei.
5. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4468 din 18 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată de chemata în garanţie Primăria Municipiului Galaţi; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Tribunalului Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 2646/SR din 07 aprilie 2006, emisă de Primarul Municipiului Galaţi; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta J.F.Y., în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâtul să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru cota din imobil ce i se cuvine reclamantei în calitate de moştenitoare a mamei sale G.D.M. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 274-276 C. proc. civ.
6. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Soluţionând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată, instanţa de fond a apreciat-o ca nefondată, deoarece criticile subsumate acesteia reprezintă în realitate aspecte care ţin de fondul cererii de chemare în garanţie.
Instanţa a apreciat că este nefondată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a chematei în garanţie deoarece, pe de o parte, potrivit Legii nr. 215/2001, primăria este o structură funcţională ce încorporează şi instituţia primarului, care are deplină capacitate procesuală de folosinţă, neimpunându-se o interpretare restrictivă, rigidă, a prevederilor legale incidente, iar pe de altă parte, în materia contenciosului administrativ, instituţiile publice au deplină capacitate funcţională de a sta în judecată, de a avea drepturi şi obligaţii corelative.
Privitor la cererea de sesizare a tribunalului cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei administrative invocată, analizată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat-o ca inadmisibilă, reţinând că pentru contestarea dispoziţiei primarului, emisă în soluţionarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, acest act normativ prevede o procedură specială de contestare, la secţia civilă a tribunalului, iar dacă astfel de decizii nu pot fi cenzurate pe cale principală de instanţa de contencios administrativ, aceasta nu poate să analizeze nici pe cale de excepţie legalitatea lor.
Sub aspectul fondului, instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 2646/SR din 07 aprilie 2006 emisă de Primarul Municipiului Galaţi s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul din Galaţi.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că pârâtul nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica întârzierea în soluţionarea dosarului reclamantei, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficienţa acesteia, or, depăşirea unui termen rezonabil în aplicarea dispoziţiilor legale, echivalează cu nerespectarea legii de către pârât.
S-a mai reţinut de către instanţă că Legea nr. 247/2005 a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietăţii şi justiţiei, de esenţa acestei reforme ţinând şi soluţionarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii, or, în cauză, s-a încălcat, în mod evident, litera şi spiritul acestui act normativ.
Instanţa a constatat faptul că pârâtul nu au contestat dreptul reclamantei la despăgubiri pentru cota de proprietate din imobil, care a aparţinut mamei sale, ci doar întinderea dreptului la despăgubiri al reclamantei, în sensul că măsurile reparatorii nu se cuvin pentru tot imobilul, astfel încât, deşi trebuia, pentru această cotă din dreptul de proprietate să desemneze evaluator în termenul legal de 30 zile, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunţarea hotărârii atacate, pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Instanţa a concluzionat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, referitoare la existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare, în sensul dispoziţiilor menţionate, astfel încât a apreciat că reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, prin netrimiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată.
Drept urmare, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluatorul pentru întocmirea raportului, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, însă numai pentru cota din imobil care se cuvenea reclamantei, în calitate de moştenitoare a mamei sale, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului rezultă că au existat mai mulţi coproprietari ai imobilului, la momentul preluării acestuia de către stat, iar reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, doar în calitate de moştenitoare al mamei sale, care era unul dintre coproprietari, alături de mama acesteia (bunica reclamantei) şi sora sa (mătuşa reclamantei).
În ceea ce priveşte despăgubirile aferente celorlalte cote de proprietate, instanţa a reţinut că refuzul de desemnare evaluator nu este neîntemeiat, deoarece pârâtul este îndreptăţit să realizeze cercetările pe care le consideră de rigoare, pentru a stabili în mod just cuantumul despăgubirilor cuvenite şi întinderea dreptului la despăgubiri al reclamantei.
Instanţa a apreciat că este nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de către pârât, întrucât potrivit prevederilor legale în materie, respectiv art. 60 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire, or, între pârât şi primărie, prin primar, nu există nici un raport de garanţie sub aspectul obligaţiei de desemnare a unui evaluator, obligaţie care face obiectul prezentei cauze, iar eventuala întindere a dreptului la despăgubiri poate fi înlăturată prin alte mijloace procesuale, aceasta neavând legătură cu obligaţia de a face evocată.
II. Recursurile părţilor
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi reclamanta J.F.Y. Recursul reclamantei J.F.Y.:
Recurenta – reclamantă J.F.Y. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât s-a dispus desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi stabilirea de măsuri reparatorii, prin echivalent, numai pentru cota din imobil cuvenită acesteia, în calitate de moştenitoare de pe urma defunctei sale mame G.D.M., nu şi pentru a celorlalţi comoştenitori,respectiv bunica sa G.(M.)L.(L.) şi a mătuşii G.G.
A învederat reclamanta că este singura moştenitoare care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Galaţi, cu notificarea nr. 286 din 7 noiembrie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, iar prin soluţia pronunţată s-au încălcat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap. III prevăzută de Legea nr. 10/2001, cotele acestora profită moştenitorilor/persoanelor îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, fiind astfel concretizat în această materie dreptul de acrescământ, aşa încât trebuia desemnat evaluator pentru întreg imobilul din Galaţi şi nu numai pentru cota cuvenită recurentei-reclamante, cum greşita a procedat instanţa de fond.
Recursul pârâtului, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurentul-pârât Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat la rândul său admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că în mod greşit s-a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Tribunalului Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2646/SR din 7 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, reţinându-se eronat că pentru contestarea acestei dispoziţii legea prevede o procedură specială de contestare, la Secţia civilă a tribunalului, aşa încât respectiva dispoziţie nu mai putea fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ.
A învederat recurentul că prin această soluţie s-au încălcat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora legalitatea unui act administrativ unilateral individual poate fi contestată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate, astfel că prima instanţa trebuia să suspende cauza şi să trimită dosarul Tribunalului Galaţi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Recurentul a susţinut că Dispoziţia nr. 2646/SR/2006 s-a emis de Primăria Municipiului Galaţi în calitate de entitate notificată, cu încălcarea prevederilor prevăzute art. 4 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum şi a principiului de soluţionare a notificărilor, potrivit căruia sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei îndreptăţite, conform pct. 1 lit. e) din cap. I din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
S-a învederat că la Notificarea nr. 286/2001 formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 s-a ataşat contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 13494/1993 la Tribunalul Ilfov, din care rezulta că Dr. S.M. a cumpărat imobilul situat în Galaţi compus din teren şi construcţie, fără a se preciza suprafaţa terenului, aceasta fiind indicată a fi de 200 mp în procesul verbal încheiat în baza Decretului nr. 111/1951, însă imobilul s-a preluat de Statul Român de la fiicele cumpărătorului iniţial G.C. şi G.D.M., care îl deţineau ca moştenitoare legale, împreună cu mama lor G.(M.)L., ca urmare a decesului fostului proprietar din anul 1951, aşa încât reclamanta nu putea culege decât cota succesorală cuvenită de pe urma mamei sale, G.D.M. şi a bunicii sale G.L., în măsura în care aceasta a decedat ulterior preluării, în acest sens fiind dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind aplicabile prevederile alin. (4) din acelaşi text, invocate de recurenta-reclamantă.
Recurenta a concluzionat că dispoziţiile emise de autorităţile administraţiei publice locale în executarea Legii nr. 10/2001 rep. sunt supuse controlului de nelegalitate exercitat de prefect, ceea ce dovedeşte că acestea sunt acte administrative, aşa încât poate fi invocată împotriva lor excepţia de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în mod eronat prima instanţă a reţinut existenţa unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru desemnarea unui evaluator pentru cota cuvenită reclamantei, în calitate de moştenitoare a mamei sale, deoarece potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu pct. 17 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin HG nr. 1095/2005 legiuitorul a lăsat la aprecierea acestei instituţii stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor de acordare a despăgubirilor.
În exercitarea acestui drept apreciere, Comisia Centrală a decis iniţial ca ordinea de soluţionare a dosarelor să fie aleatorie, stabilită cu ajutorul unui soft de calculator, iar ulterior s-a stabilit drept criteriu obiectiv de soluţionare a dosarelor ordinea înregistrării acestora, prin Decizia nr. 2815/ din 16 septembrie 2008, pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, ca principiu general al dreptului comunitar.
S-a concluzionat că în speţă nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale de desemnare a unui evaluator, ţinând cont şi de pct. 4.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, care prevede că în situaţia restituirii aceluiaşi imobil către mai multe persoane îndreptăţite, se emite o singură decizie de restituire, în care se consemnează cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat, astfel încât Comisia Centrală şi-a exercitat cu bună credinţă atribuţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând procedura instituită prin acest act normativ pentru acordarea despăgubirilor cuvenite recurentei-reclamante. Ultima critică formulată de recurentă vizează cheltuielile de judecată ocazionate de proces, pe care a susţinut că în mod greşit a fost obligată să le plătească, deoarece erau aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul recunoaşterii pretenţiilor reclamantului de către pârât, la prima zi de înfăţişare, acesta din urmă nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, decât dacă a fost pus în întârziere, înaintea cererii de chemare în judecată.
Recurenta a susţinut că în situaţia constatării ca nefondate a acestei critici, instanţa de recurs este datoare să facă aplicarea dispoziţiilor art. 273 alin. (3) C. proc. civ. şi să procedeze la micşorarea cheltuielilor solicitate de reclamantă cu titlu de onorariu avocat, mai ales că în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală reprezintă Statul Român şi nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuieli de judecată.
II. Considerentele instanţei de recurs.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
1. Cu privire la recursul reclamantei J.F.Y..
Recurenta-reclamantă a invocat o singură critică împotriva sentinţei nr. 4468 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că în mod greşit această instanţă a obligat pârâtul să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii, prin echivalent, doar pentru cota din imobil cuvenită reclamantei, în calitate de moştenitoare a mamei sale G.D.M.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul situat în Galaţi a fost cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 13494/1933 la Tribunalul Ilfov, Secţia notariat de către G.(M.)S. - bunicul reclamantei-filele 104-105 dosar fond, fără a se preciza suprafaţa terenului, atestată însă a fi de 200 mp prin procesul-verbal de preluare abuzivă a acestui imobil, întocmit în baza Decretului 111/1951 (filele 64-65 dosar fond) şi de Decizia nr. 311 din 1 iunie 1960, prin care respectivul teren a fost transferat în folosinţa fostului Sfat Popular Galaţi, în baza sentinţei nr. 2977/1958 a Tribunalului Galaţi - fila75 dosar fond, terenul fiind localizat în str. R. nr. 20 - fila 66 dosar fond, ca urmare a revizuirii numerotării imobilelor în jud. Galaţi, în 1948, împrejurare dovedită cu adrese eliberate de Arhivele Naţionale,depuse în copii la filele 67 – 68 dosar fond.
Urmare a decesului cumpărătorului terenului, s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 16 din 06 februarie 2003 –fila 112 dosar fond, prin care s-au atestat ca moştenitori F.K.L.P. (căsătorită F.K.L.P.J.) în calitate de nepoată de fiică-recurenta reclamanta din prezenta cauza - ca efect a decesului mamei sale G.D.M., şi G.K. în calitate de fiică-matuşa recurentei - după decesul soţiei supravieţuitoare a fostului proprietar G.(M.)L. - bunica recurentei.
Pentru imobilul situat la adresa menţionată anterior a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent numai recurenta-reclamantă J.F.Y. - nepoata proprietarului iniţial - prin notificarea nr. 286/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 - fila 134 dosar fond.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rep, în cazul solicitării restituirii unui imobil de către mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale imobilului, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun, însă acest text invocat de recurenta-pârâtă şi reţinut în motivarea primei instanţe pentru soluţia de obligare a pârâtei la desemnarea unui evaluator, numai pentru cota din succesiune cuvenite recurentei-reclamante, nu are aplicabilitate în speţă, deoarece vizează numai situaţia în care cererea de restituire este formulată şi semnată de mai mulţi coproprietari ai imobilului.
În cauza dedusă judecăţii, deşi au existat mai multe persoane îndreptăţite să solicite restituirea în natură a imobilului din Galaţi, sau despăgubiri, Notificarea privind acest imobil a fost formulată numai de către reclamantă.
Aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep.,privind dreptul de acrescământ pentru succesorul care a formulat cererea de restituire,invocate de recurenta reclamantă, exced actualului cadru procesual,obiectul acţiunii fiind reprezentat de obligarea pârâtei la desemnarea unui expert evaluator, întinderea despăgubirilor cuvenite reclamantei urmând a fi stabilită de pârâtă prin Decizia ce constituie titlul de despăgubire,conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cum recurenta-reclamantă este singura moştenitoare care a solicitat restituirea imobilului, în mod greşit instanţa de fond a dispus desemnarea unui evaluator pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, numai pentru cota cuvenită recurentei-reclamante menţionată în certificatul de moştenitor nr. 16/2003, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va admite recursul reclamantei şi va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, pentru întreg imobilul situat în Municipiul Galaţi, în scopul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, cuvenite recurentei reclamante,potrivit dispoziţiilor legale.
2. Cu privire la recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Primul motiv de recurs vizează respingerea pretins greşită, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2646/SR din 7 aprilie 206 emisă de Primarul Municipiului Galaţi, întrucât pentru contestarea acestui act administrativ exista o altă cale legală.
Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ acele acte administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Dispoziţia a cărei nelegalitate s-a invocat de către pârâtă este un act administrativ emis în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea proprietăţilor, lege organică ce prevede prin art. 26 alin. (3) o modalitate specifică de contestare.
Conform acestui text „Decizia, sau după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată la Secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Chiar dacă această cale de atac este prevăzută de legiuitor prin beneficiul persoanei îndreptăţite, respectiva decizie putea fi atacată şi de instituţia Prefectului, în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform Legii nr. 340/2004 şi art. 3 din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care exclud de la controlul jurisdicţional, pe această cale specială, toate actele administrative pentru care legile organice au reglementat o procedură specială sau o altă modalitate specifică de contestare, vizează şi acele acte administrative cu caracter individual în legătură cu care s-ar fi putut ridica excepţia de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
A nu interpreta astfel, înseamnă a deturna dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că actul administrativ interzis de către legiuitor a fi contestat pe calea contenciosului administrativ, să poată fi atacat pe cale ocolită, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, ceea ce este inadmisibil, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă.
Cel de al doilea motiv de recurs priveşte împrejurarea că recurenta – pârâtă nu a refuzat nejustificat soluţionarea cererii reclamantei, de desemnare a unui evaluator pentru imobilul situat în Galaţi, pentru care s-a recunoscut dreptul recurentei-reclamante la despăgubiri, prin Dispoziţia nr. 2646/2006 a Primăriei Municipiului Galaţi, arătându-se de către recurentă că s-a respectat procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi Normele metodologice de aplicare a acestora, aprobate prin HG nr. 1095/2005, dosarele de acordare a despăgubirilor fiind soluţionate în ordinea cronologică a înregistrării acestora, conform Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, adoptată de instituţia recurentă pentru a respecta principiul egalităţii de tratament.
Susţinerile recurentei-pârâte privind complexitatea procedurilor administrative, care cuprind mai multe etape distincte, în care sunt antrenate şi alte entităţi decât recurenta (instituţiile investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii) deşi sunt reale, nu pot fi reţinute ca o justificare rezonabila a întârzierii soluţionării cererii reclamantei, de desemnare a unui evaluator, pentru imobilul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri printr-o dispoziţie a Primarului Municipiului Galaţi, emisă cu aproape 5 ani în urmă.
Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, însă această împrejurare nu reprezintă o motivare obiectiva pentru pârâtă a întârzierii finalizării procedurii într-un termen rezonabil.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun „ în sensul art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României, Katz şi Faimblat din anul 2009.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare,statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale şi a le dota cu un arsenal de mijloace juridice astfel încât sa răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei prin care s-a invocat faptul că a urmat procedura instituită de Legea nr. 247/2005 şi de Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din acest act normativ, deoarece în cazul recurentei-reclamante s-a depăşit, prin durata procedurilor administrative, termenul rezonabil în care trebuia soluţionată solicitarea acesteia de acordare a despăgubirilor, fiind legală măsura dispusă de prima instanţă, în temeiul art. 16 din Legea nr. 247/2005, de desemnare a unui evaluator pentru imobilul asupra căruia recurentei-reclamante i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, din anul 2006.
Ultima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează cheltuielile de judecată de 1000 lei, pe care a fost obligată să le plătească reclamantei la instanţa de fond.
Susţinerea recurentei cum că nu datorează aceste cheltuieli, întrucât nu a fost pusă în întârziere şi a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantei, conform dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ. este nefondată, deoarece la prima zi de înfăţişare pârâta a formulat întâmpinare în temeiul art. 215 C. proc. civ., invocând excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 2646/2006 a Primăriei Galaţi, prin care reclamantei i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri şi a contestat dreptul acesteia de a solicita desemnarea evaluatorului pentru imobilul situat în Galaţi, aşa încât nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 275 C. proc. civ.
Instanţa de fond a aplicat deja dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a procedat la reducerea onorariului apărătorului reclamantei, acordând cheltuieli de judecată numai în cuantum de 1000 lei, în raport de valoarea acestora, criticile recurentei-pârâte fiind nejustificate şi sub acest aspect, astfel că recursul pârâtei urmează a fi respins ca fiind în întregime nefondat, în drept făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, se va admite recursul reclamantei, în temeiul art. 312, C. proc. civ., se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru întreg imobilul din Municipiul Galaţi, în scopul stabilirii măsurilor reparatorii, prin echivalent, cuvenite reclamantei, conform legii şi se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul-pârât va fi obligat să plătească recurentei-reclamante 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4468 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta J.F.Y. împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul din Municipiul Galaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă recurentul-pârât la 4000 lei cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5550/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5586/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
