ICCJ. Decizia nr. 5604/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5604/2010
Dosar nr. 588/59/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţ.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 01 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României şi pe cale de consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001 şi a art. 51 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, invocată de reclamantul B.N.P., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Anticorupţie.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul, subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Generale Anticorupţie a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie, anularea Dispoziţiei nr. S/II/10504/2009, prin care i s-a aplicat sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului deţinut.
Analizând conţinutul actelor a căror nelegalitate se invocă, Curtea de apel a reţinut că atât HG nr. 555/2001 cât şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 sunt acte normative, iar nu acte administrative individuale şi a constatat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
2. Recursul şi cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, formulate de reclamantul B.N.P.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul B.N.P., formulând totodată şi o cerere de repunere în termen, în condiţiile art. 103 C. proc. civ.
În motivarea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, recurentul-reclamant a arătat faptul că a luat cunoştinţă de încheierea recurată prin intermediul apărătorului său, care a observat încheierea la dosarul cauzei.
Motivul temeinic pe care-l invocă în susţinerea cererii sale îl reprezintă faptul că încheierea din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara i-a fost comunicată la vechiul domiciliu indicat în cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care, de la data de 01 iunie 2010 şi-a schimbat domiciliul, indicând instanţei noua adresă, menţionată, de atfel, şi în antetul cererii de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Regularitatea sesizării instanţei de recurs
Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată că recurentul nu a exercitat în termen calea de atac, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen arătându-se şi motivele împiedicării.
În sensul acestor dispoziţii legale, împrejurarea mai presus de voinţa părţii de natură a justifica repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de recurent. Totodată, pentru a apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca această împrejurare să fi survenit şi să se fi manifestat pe parcursul termenului de recurs.
În materia reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 4 alin. (3) din legea sus-menţionată.
Examinând dosarul primei instanţe, Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost comunicată la data de 07 iunie 2010 (f.187 ds.fond), iar cererea de recurs prin care s-a solicitat şi repunerea în termen, în condiţiile art. 103 C. proc. civ., a fost formulată şi depusă la Curtea de Apel Timişoara la data de 27 septembrie 2010.
Este adevărat că încheierea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la adresa de domiciliu indicată în cererea de chemare în judecată.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a respectat dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., care îi impun să aducă la cunoştinţa instanţei schimbarea domiciliului, prin petiţie la dosar, sub sancţiunea neluării în seamă.
Aceste dispoziţii trebuie respectate chiar şi atunci când schimbarea domiciliului intervine între momentul pronunţării hotărârii şi cel al comunicării, întrucât şi comunicarea se constituie un act de procedură pe care îl efectuează un funcţionar al instanţei (grefierul).
Aşa fiind, cum recurentul-reclamant a comunicat instanţei adresa noului domiciliu abia la data de 20 septembrie 2010 (f.191 ds.fond), la trei luni de la comunicarea încheierii recurate, rezultă că intervine sancţiunea neluării în seamă a schimbării domiciliului, ceea ce face ca actul procedural, prin care încheierea a fost comunicată la vechiul domiciliu al reclamantului, să fie legal îndeplinită.
În consecinţă, cum împrejurările invocate de recurentul-reclamant nu pot fi asociate celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termenul de recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca fiind neîntemeiată.
Reţinând astfel declararea peste termen a recursului, Înalta Curte apreciază întemeiată excepţia tardivităţii declarării recursului, motiv pentru care o va admite.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recur.
Ca o consecinţă a admiterii excepţiei, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul B.N.P., va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul B.N.P.
Respinge recursul declarat de B.N.P. împotriva încheierii din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5586/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5605/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
