ICCJ. Decizia nr. 5784/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5784/2010
Dosar nr. 2242/85/2009
Şedinţa publică de la 22 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă anularea deciziei emisă la data de 25 iunie 2009 de Comisie, act prin care a fost respinsa cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în mod greşit a fost respinsă cererea ca tardivă, deoarece face dovada cu acte că s-a adresat Comisiei în termenul legal.
În drept s-au invocat prevederile art. 2 din Legea nr. 173/2006 şi art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999.
Prin sentinţa nr. 68/F/CA din 10 martie 2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Comisia Pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 35/2009 emisă de Comisie la data de 25 iunie 2009, a fost respinsă cererea reclamantului pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă ca tardivă, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 173/2006 şi art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999.
Legea nr. 173 din 16 mai 2006 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 214/1999 stabileşte prin art. II că se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
A mai reţinut, de asemenea, prin decizia nr. 466 din 20 septembrie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, Curtea Constituţională a statuat că „exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru şi cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă";.
Din înscrisurile existente la dosar, a constatat prima instanţă că reclamantul a depus cerere la Comisie la data de 9 martie 2009, data poştei, iar ultima dată calendaristică acordată de lege pentru depunerea în termen era 27 noiembrie 2006, astfel încât cererea reclamantului este tardivă, potrivit dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este greşită deoarece a ignorat faptul că reclamantul depusese la Comisia de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999 o cerere privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, înregistrată din anul 2001, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de actul normativ menţionat anterior.
Mai arată că Legea nr. 173/2006, prin art. II, stabileşte norme procedurale de exercitare a drepturilor conferite de O.U.G. nr. 214/1999, în condiţiile în care drepturile sunt reglementate încă din anul 1999, fără însă ca această împrejurare să fie imputabilă reclamantului.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, „cererea pentru recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi";, lege care a intrat în vigoare pe data de 26 mai 2006 adică la trei zile de la publicarea în M. Of. al României nr. 438/22.05.2006.
Termenul de 6 luni, care s-a împlinit la data de 27 noiembrie 2006, a fost prevăzut imperativ şi pentru toate categoriile de beneficiari, având natura unui termen de decădere şi nu de prescripţie, astfel încât nu operează întreruperea sau suspendarea acestuia. Pe de altă parte, în legea specială menţionată mai sus nu există nici o prevedere care să ofere posibilitatea repunerii în termen pentru cei care nu s-au adresat comisiei până la data de 27 noiembrie 2006, iar instituţia repunerii în termen prevăzută de C. proc. civ., are aplicabilitate doar în materie contencioasă, presupunând, deci existenţa unui litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, Comisia nu era abilitată conform legii să se pronunţe asupra unei astfel de cereri, iar instanţa apreciază că nu rezultă vreo cauză mai presus de voinţa părţii, care să-l fi împiedicat pe acesta să depună cererea până la data limită impusă de lege, în consecinţă, fiind neîntemeiată susţinerea recurentului-reclamant privind posibilitatea ca şi după această dată să fie formulată cererea în baza O.U.G. nr. 214/1999.
Din analiza actelor depuse la dosar rezultă că la Ministerul Justiţiei, cererea recurentului-reclamant a fost înregistrată la data de 9 martie 2009, cu mult peste termenul limită prevăzut de lege.
De altfel, situaţia potrivit căreia reclamantul s-a adresat anterior Comisiei cu o cerere identică privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, respectiv în anul 2001, nu îi este favorabilă acestuia, având în vedere că prima cerere i-a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond, iar reclamantul nu a înţeles să atace în instanţă decizia Comisiei de respingere a cererii cu nr. 1917/2001.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a interpretat corect aceste prevederi legale şi a constatat legalitatea măsurii de respingere ca tardiv formulată a cererii formulată de reclamantul P.G.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, verificând legalitatea sentinţei atacate, din perspectiva armonizării interesului public cu drepturile subiective şi interesele legitime ale recurentului-reclamant, instanţa de fond a aplicat corespunzător prevederile legale incidente, astfel încât urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G., împotriva sentinţei civile nr. 68/CA din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5783/2010. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 130/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
