ICCJ. Decizia nr. 645/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 645/2010
Dosar nr. 2089/54/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 octombrie 2008, reclamanta SC A.C. SRL Rovinari a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005 şi a raportului de inspecţie fiscală din 25 mai 2005 întocmite de pârâta D.G.F.P. Gorj, precum şi anularea deciziei nr. 232 din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta A.N.A.F. cu privire la suma de 528.079 lei, reprezentând TVA şi accesorii aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate a fost nelegal stabilită obligaţia sa suplimentară de plăti TVA, ca urmare a neacceptării la deducere a documentelor contabile considerate de organele de control că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru documentele justificative, deşi acestea nu au fost procurate de societate, fiind aduse de furnizorii bunurilor achiziţionate.
Reclamanta a precizat că expertiza contabilă efectuată în dosarul de urmărire penală a stabilit fără dubiu că facturile de aprovizionare îndeplinesc condiţiile de documente justificative conform dispoziţiilor din Legea nr. 82/1991, din Legea nr. 345/2002 şi din Legea nr. 571/2003.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 220 din 9 iunie 2009, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 24260 din 27 mai 2005, raportul de inspecţie fiscală încheiat la 25 mai 2005 de D.G.F.P. Gorj şi Decizia nr. 132 din 23 aprilie 2008 emisă de A.N.A.F. cu privire la suma de 200.891 lei, reprezentând TVA, precum şi cu privire la accesoriile aferente acestui debit.
Instanţa de fond a considerat că reclamanta nu datorează obligaţia suplimentară stabilită de autorităţile pârâte pentru TVA în sumă de 200.891 lei şi accesoriile aferente, deoarece prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 211/P/2007 din 6 iunie 2007 s-a stabilit că facturile avute în vedere de organele de control îndeplinesc condiţiile de documente justificative, fiind înregistrate în contabilitatea societăţii, fără a se fi înregistrat un prejudiciu.
Constatând că ordonanţa susmenţionată a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 3022 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin Decizia nr. 296 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Gorj, ca urmare a respingerii plângerii formulate de organul fiscal, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 214 alin. (4) C. proCod Fiscal, care prevăd că hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
Pentru celelalte debite contestate, a fost respinsă cererea reclamantei de anulare, cu motivarea că facturile fiscale nu cuprind toate elementele prevăzute de art. 155 alin. (8) Cod fiscal şi nu constituie documente justificative, astfel că în mod corect nu au fost acceptate pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Gorj, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins neîntemeiat apărările invocate prin întâmpinare şi obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă, aplicând greşit dispoziţiile art. 19 din OG nr. 3/1992, art. 19 lit. A) şi art. 25 lit. B) din OUG nr. 17/2000 şi pct. 10.6 lit. g) din HG nr. 401/2000, conform cărora, în perioada supusă controlului societatea intimată avea obligaţia de a verifica întocmirea corectă a facturilor primite de la furnizori/prestatori de servicii, respectiv de a verifica dacă acestea cuprind toate datele cerute de formular.
Din acest considerent, s-a arătat că intimata-reclamantă a dedus nelegal TVA în sumă de 200.891 lei în baza unor facturi de aprovizionare cu fier vechi şi mijloace fixe emise de societăţi care nu există în baza de date a organelor fiscale şi care nu îndeplinesc condiţiile de documente justificative.
Referitor la dreptul de deducere a TVA, recurenta a învederat că instanţa de fond nu a avut în vedere şi Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M.Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007 şi prin care s-a stabilit că TVA nu poate fi dedusă dacă documentele justificative nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care s-a solicitat deducerea TVA.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 214 alin. (4) C. proCod Fiscal, republicat, care prevăd că, hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
În cauză, s-a apreciat eronat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, deşi nu s-au depus la dosar sentinţa penală nr. 3.022 din 15 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi Decizia nr. 296 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Gorj, reţinute în considerentele hotărârii atacate.
Instanţa de fond nu a avut de asemenea în vedere că prin aceste hotărâri judecătoreşti a fost soluţionată plângerea depusă de organul fiscal împotriva Ordonanţei nr. 211/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului şi contabilului societăţii intimate, astfel că nu era îndeplinită cerinţa impusă de reglementarea menţionată anterior, în sensul existenţei unei hotărâri penale definitive asupra acţiunii civile, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
Ordonanţa nr. 211/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nu a avut ca obiect răspunderea societăţii intimate, ca persoană juridică şi nu poate constitui temei pentru exonerarea acesteia de răspunderea fiscală stabilită prin actele administrativ-fiscale deduse judecăţii, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor care-i revin în calitate de plătitor de TVA.
Hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat greşit şi pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, dat fiind că acestea nu corespund dispoziţiilor legale avute în vedere la stabilirea obligaţiilor de plată ale intimatei-reclamante.
Atât concluziile raportului de expertiză, cât şi răspunsurile la obiecţiunile depuse de D.G.F.P. Gorj nu au fost raportate la prevederile art. 19 din OG nr. 3/1992 art. 19 lit. A) şi art. 25 lit. B) din OUG nr. 17/2000, pct. 10.6 lit. g) din HG nr. 401 /2000 şi art. 6 din HG nr. 831/1997, care au constituit temeiul juridic al obligaţiei de plată stabilită în sarcina intimatei-reclamante.
Instanţa de fond nu a analizat incidenţa în cauză a acestor dispoziţii legale şi nu a avut în vedere Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în M.Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007, prin care s-a decis că TVA nu poate fi dedusă în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că se impune rejudecarea cauzei, pentru a se verifica legalitatea actelor administrativ-fiscale în funcţie de situaţia concretă a documentelor contabile depuse de intimata-reclamantă şi de dispoziţiile legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a TVA în perioada supusă controlului fiscal.
În consecinţă, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanţei de fond şi în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi pentru A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 643/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 649/2010. Contencios → |
|---|
