ICCJ. Decizia nr. 643/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 643/2010
Dosar nr. 7435/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.T.R., aflată în faliment, prin lichidator judiciar F.G.D.S.B., a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- anularea în tot a deciziei nr. 180 din 28 decembrie 2007 emisă de către A.N.A.F. – D.G.A.M.C.;
- obligarea pârâtei la reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei D.G.A.M.C. nr. 61/90/1/2003/902749.
Prin sentinţa civilă nr. 433 din 4 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 180 din 28 decembrie 2007 precum şi Decizia nr. 61/90/1/2003/902749.
Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin acţiunea formulată intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei nr. 180 din 28 decembrie 2007 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. şi obligarea pârâtei la reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei D.G.A.M.C. nr. 61/90/1/2003/902749.
Recurenta mai susţine că, prin acţiune, nu s-a solicitat şi anularea Deciziei nr. 61/90/1/2003/902749 ci obligarea pârâtei la reluarea procedurii administrative având în vedere că prin Decizia nr. 180 din 28 decembrie 2007 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală fără a se pronunţa o soluţie pe fondul cauzei în sensul admiterii sau respingerii contestaţiei administrative.
Recurenta mai critică hotărârea instanţei de fond invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul acestuia, iar hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, instanţa de fond pronunţând hotărârea atacată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În vederea stabilirii competenţei materiale în soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că se impune analizarea obiectului acţiunii.
Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului reclamanta a solicitat numai anularea deciziei nr. 180 din 28 decembrie 2007 şi reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei nr. 61/90/1/2003/902749.
Or, prin Decizia nr. 180 s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei pentru suma de 109.735 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii calculate pentru perioada 28 februarie 2003 – 5 noiembrie 2004 prin Decizia nr. 61/90/1/2003/902749 înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr. 15536 din 26 ianuarie 2005 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anul precedent până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii, conform celor reţinute prin prezenta decizie.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Or, în cauză Decizia a cărei anulare se solicită prin contestaţia administrativă priveşte accesorii ale impozitului pe venituri din salarii într-un cuantum mai mic de 500.000 lei.
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., împotriva sentinţei civile nr. 433 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 645/2010. Contencios → |
|---|
