ICCJ. Decizia nr. 741/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 741/2010
Dosar nr.9151/1/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal U.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 16032/3/2008.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Contestatorul susţine că soluţia instanţei de recurs este contradictorie, în sensul că deşi, pe de o parte instanţa de fond face precizarea că acesta a fost detaşat, decide în hotărâre că a fost delegat, iar pe de altă parte, specifică că avea dreptul la salarizare în condiţiile cele mai favorabile, respectiv, coeficientului de salarizare de 11,00 însă decide, în mod contradictoriu, în sensul salarizării, la coeficienţii de 3,90 şi respectiv 4,75.
Decizia contestată a menţinut hotărârea instanţei de fond, deşi aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Instanţa de recurs a continuat greşeala materială de judecată a procesului, în sensul menţinerii hotărârii C.N.P.C.D. nr. 229 din 10 aprilie 2008, nelegală în opinia contestatorului, întrucât menţine discriminarea între ofiţerul de poliţie judiciară aflat sub autoritatea procurorului general al P.I.C.C.J., respectiv D.N.A. şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul M.A.I., în condiţii de fapt absolut identice.
Sunt încălcate astfel prevederile Constituţiei, Decretul nr. 212/1974, Legea nr. 74/1999, Legea nr. 103/2006, art. 13, 14, 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 pct. 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 al Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
1. Potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Contestaţia în anulare, în acest caz, are în vedere omisiunea cercetării motivelor de modificare/casare de către instanţa ce a soluţionat recursul.
2. În speţă, contestatorul critică Decizia instanţei de recurs din perspectiva modului în care aceasta a analizat motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. şi nu pentru omisiunea cercetării lor.
Rezultă că dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu sunt întrunite în speţă, iar cererea este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de U.M. împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 744/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
