ICCJ. Decizia nr. 745/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 745/2010
Dosar nr.490/40/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 106 din 15 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 490/40/2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Socială Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap Bucureşti, a obligat pârâta Inspecţia Socială Bucureşti să-i acorde reclamantului suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, iar pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap Bucureşti la plata aceloraşi suplimente salariale, pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 septembrie 2005.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada 01 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005, reclamantul a lucrat ca funcţionar public la Inspectoratul Regional Vaslui din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap Bucureşti, instituţie desfiinţată la 01 octombrie 2005 şi preluată de Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap Bucureşti, aşa cu rezultă din înscrierile menţionate în carnetul de muncă.
În perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, reclamantul a lucrat ca funcţionar public în cadrul Inspecţiei Sociale Bucureşti din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti.
În raport de această situaţie, instanţa de fond a reţinut că sporurile solicitate de reclamant, respectiv suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, sunt prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, privind statutul funcţionarului public, fiind o componentă a salariului ce se acordă funcţionarilor publici de la data de 01 aprilie 2009.
Chiar dacă prin OG nr. 92/2004 şi OG nr. 2/2006 plata sporurilor amintite a fost suspendată pentru perioada 2004 - 2006, au rămas în vigoare de la data încetării perioadei de suspendare, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, nefiind abrogate, de altfel, aceste suspendări vizau plata sporurilor în sensul exercitării drepturilor şi nu dreptul efectiv la aceste sporuri.
A mai reţinut instanţa că, ambele instituţii de la care reclamantul solicită plata sporurilor, respectiv Inspecţia Socială Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap Bucureşti sunt servicii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, care are calitate de pârât în cauză, având calitatea de ordonator principal de credite şi care nu contestă recunoaşterea acordării sporurilor, ci modul de stabilire a procentului de 25% şi provenienţa acestuia.
La data de 02 iunie 2009, G.D. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, în sensul ca pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti să fie obligată la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamant pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 şi nu cum s-a reţinut în dispozitiv pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005.
A mai solicitat şi completarea dispozitivului sentinţei cu soluţia privind capătul de cerere privitor la actualizarea sumelor cuvenite, conform art. 78 C. muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 12 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. 490/40/2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că, a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale acordate la valoarea lor actualizată şi totodată, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitiv, în sensul că, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti la plata drepturilor acordate pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 (în loc de 30 septembrie 2005) şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.
Împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul 490/40/2009, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti şi Inspecţia Socială Bucureşti.
I. În recursul declarat de Inspecţia Socială Bucureşti, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ., este criticată soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi acordate atâta vreme cât nu au fost reglementate printr-o lege privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici, iar instanţa nu se poate subroga legislativului şi nu poate decide modificarea prevederilor legale din legea bugetului de stat, unde nu sunt prevăzute sumele aferente acestor drepturi.
Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 şi nici prin actele normative subsecvente, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară, iar o eventuală cuantificare de către instanţă, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, precum şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie şi a rolului constituţional ce revine instanţelor judecătoreşti, în temeiul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.
II. În recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8) şi 9) C. proc. civ., este criticată soluţia instanţei de fond pentru aplicarea greşită a legii, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că nu contestă recunoaşterea acestor sporuri, astfel cum au fost reglementate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ci faptul că instanţa de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor solicitate, care nu se pot calcula în lipsa unei reglementări normative a cuantumului acestor sporuri.
În condiţiile în care modalitatea de calcul a celor două suplimente salariale nu este reglementată printr-un act normativ, actualizarea acestora este practic imposibilă, iar soluţia instanţei de fond de a dispune plata celor două suplimente salariale, în mod generic, este lipsită de eficienţă.
S-a mai arătat că drepturile salariale în discuţie nu au o suficientă bază în dreptul intern, iar în lipsa unor criterii de cuantificare, creanţa pe care dreptul o implică nu are un caracter cert.
Împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale şi completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul 490/40/2009 a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti.
Prin recursul declarat, recurenta nu critică sentinţa de îndreptare a erorii materiale şi completare şi a dispozitivului Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009, ci formulează aceleaşi critici de nelegalitate şi netemeinicie ale soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2009 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 7566/1/2009 având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava la Dosarul nr. 490/40/2009 având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca cele două cauze să se judece împreună în cadrul Dosarului nr. 490/40/2009, dată fiind legătura dintre ele.
Intimatul-reclamant G.D. a formulat concluzii scrise, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de:
1. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, în sensul că nu indică ce hotărâre înţelege să atace şi totodată, tardivitatea motivării recursului dacă a înţeles să motiveze recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei;
2. Inspecţia Socială Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 3021 pct. 1 şi 3 C. proc. civ în sensul că cererea de recurs nu cuprinde numele şi domiciliul părţii reclamante şi nu sunt indicate motivele de nelegalitate, recurenta criticând nu modul în care instanţa de fond a făcut aplicarea legii la speţa dedusă judecăţii, ci împrejurarea că instanţa s-a substituit legiuitorului.
În baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză de Inspecţia Socială Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal
I. Excepţia nulităţii recursului declarat de Inspecţia Socială Bucureşti este neîntemeiată şi va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
În concret, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că recurenta-pârâtă a indicat în cuprinsul cererii de recurs atât numele reclamantului cât şi domiciliul acestuia, astfel că pretinsa neindicare a acestor menţiuni nu pot atrage sancţiunea nulităţii recursului, mai ales că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2005, publicată în M. Of. al României nr. 695/2005, textul art. 3021 alin. (1) lit. a) a fost declarat neconstituţional în ceea de priveşte sancţionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs menţiunile prevăzute la lit. a).
Pe de altă parte, nici argumentaţia adusă în sprijinul celui de-al doilea motiv de nulitate nu poate fi primită, deoarece este de observat faptul că recurenta a motivat cererea de recurs atât în drept cât şi în fapt.
Chiar dacă a indicat, la modul generic, ca temei de drept dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ., faţă de prevederile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304” instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Cum în materia contenciosului administrativ singura cale de atac este cea a recursului (art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată), chiar dacă recurenta Inspecţia Socială Bucureşti a omis într-adevăr să indice expres motivul de nelegalitate, instanţa de control judiciar este datoare să examineze pricina sub toate aspectele.
Prin urmare, în raport de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Inspecţia Socială Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
II. Excepţia nulităţii recursului declarat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti este întemeiată şi va fi admisă, pentru următoarele considerente:
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost comunicată pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti la data de 29 mai 2009, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii.
Pârâta a declarat recurs la data de 10 iunie 2009 iar sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursul este declarat în termen legal.
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că „motivele de recurs le vom detalia şi depune până la primul termen ce va fi fixat de instanţă”.
Motivele de recurs au fost depuse la data de 28 septembrie 2009.
Cum la dosarul de fond există ataşată dovada comunicării sentinţei recurate, devin incidente dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.
Cum termenul legal de recurs, potrivit art. 301 C. proc. civ este de 15 zile de la comunicarea sentinţei atacate, recurenta-pârâtă avea obligaţia procesuală de a motiva recursul în termen de 15 zile, calculat de la data comunicării sentinţei recurate, respectiv, până la data de 15 iunie 2009.
Înalta Curte constată că motivele de recurs au fost depuse tardiv la dosarul cauzei, cu depăşirea termenului legal de 15 zile.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.:
„Art. 306. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).
(2) Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.”
În atare situaţie, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 şi art. 301 din C. proc. civ. şi va constata nulitatea recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Cercetând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat de Inspecţia Socială Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea pronunţată de judecătorul fondului este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9) din C. proc. civ.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”.
Dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004 - 2006, prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare”, însă, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada în care intimatul-reclamant solicită plata drepturilor în calitate de funcţionar public în cadrul instituţiei recurente, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza reclamantului şi a obliga autoritatea să-i acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment pentru perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului împotriva Inspecţiei Sociale Bucureşti, ca neîntemeiată.
Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 12 august 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009, în sensul că, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti la plata drepturilor acordate pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 (în loc de 30 septembrie 2005) şi totodată a fost completat dispozitivul, în sensul că, a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale acordate la valoarea lor actualizată, menţinându-se celelalte dispoziţii.
Din examinarea motivelor de recurs, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu a formulat critici cu privire la soluţia de completare şi îndreptare a erorii materiale dispusă prin sentinţa recurată.
Ceea ce critică recurenta este acordarea de către instanţă a celor două sporuri faţă de lipsa unor criterii minime de cuantificare, însă acest aspect priveşte soluţia de fond a cauzei care a fost tranşat prin Sentinţa nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Din această perspectivă, recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Inspecţia Socială Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de G.D.
Constată nulitatea recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâta Inspecţia Socială Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că, respinge acţiunea reclamantului împotriva Inspecţiei Sociale Bucureşti, ca neîntemeiată.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 783/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
