ICCJ. Decizia nr. 819/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 819/2010
Dosar nr. 6072/1/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 25 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea reclamantei M.P. formulată în contradictoriu cu pârâtul M.S.P. Bucureşti având ca obiect anularea Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 şi totodată repunerea să în situaţia anterioară emiterii ordinului atacat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta M.P. a deţinut până la data de 2 octombrie 2007 funcţia publică de manager al S.M.D. când prin Ordinul nr. 1.330 emis de M.S.P. Bucureşti a fost revocată din această funcţie constatându-se încălcarea dispoziţiilor cuprinse în capitolul VIII lit. d) din contractul de management din 14 decembrie 2006 privind existenţa unei incompatibilităţi şi a conflictului de interese precum şi a dispoziţiei lit. d) şi I) ale art. 1833 din Legea nr. 95/2006 privind constatarea abaterilor de la legislaţia în vigoare.
Astfel, conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 managerul în funcţie şi care la data încheierii contractului de management se află în situaţie de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în termen de 15 de zile de la numirea în funcţie să procedeze la depunerea declaraţiei de interese.
Având în vedere faptul că la data de 14 decembrie2006 a fost încheiat contractul de management al reclamantei cu M.S.P., instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 180 alin (2) din Legea nr. 95/2006, reclamanta avea obligaţia de a înlătura motivele de incompatibilitate şi de conflict de interese în termen de 30 de zile de la data la care a ocupat prin concurs funcţia de manager.
Cu toate acestea actul adiţional la care face vorbire reclamanta şi prin care aceasta şi-a dat demisia din funcţia de administrator şi-a produs efecte fiind opozabilă faţă de terţi potrivit Legii nr. 26/1990 de la data înregistrării sale în registrul comerţului respectiv 24 august 2007 deci cu mult peste termenul impus de legea privind reforma în sănătate.
În ceea ce priveşte deficienţele constatate cu ocazia verificărilor efectuate şi care au avut în vedere desfăşurarea unor achiziţii publice derulate de către unitatea sanitară al cărui manager a fost reclamanta, instanţa de fond a reţinut că o serie de achiziţii ale unităţii sanitare au fost câştigate de SC P.T.A. SRL societate ce avea relaţii comerciale strânse cu SC L. SRL al cărui unic asociat este fiica reclamantei şi la care reclamanta a deţinut calitatea de administrator până în 24 august 2007.
De asemenea, s-a constatat că, în ceea ce privesc achiziţiile publice, nu există un dosar al achiziţiilor publice pentru achiziţionarea mobilierului, iar bugetul aprobat care era absolut necesar pentru achiziţiile publice în baza OG nr. 34/2006 nu exista. Totodată nota justificativă prin care s-a solicitat achiziţionarea mobilierului nu a fost semnată de toate compartimentele unităţii sanitare.
În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, constând în veniturile nerealizate de la data revocării şi până la reîncadrarea reclamantei pe postul avut anterior, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a fost revocată din funcţia de manager fiind trecută pe o funcţie de execuţie aceea de economist, iar în ipoteza în care ordinul de revocare ar fi fost nelegal, iar instanţa ar fi dispus anularea lui, reclamanta ar putea justifica eventual diferenţa de salariu dintre funcţia de execuţie şi cea de manager.
Deoarece legea-cadru a contenciosului administrativ nu face precizări cu privire ia modul de stabilire a daunelor morale, reclamanta trebuie să facă dovada condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului, aceasta revenindu-i totodată şi sarcina probei. Prin urmare, folosind acţiunea pentru repararea prejudiciului moral reclamanta trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului moral, caracterul ilicit ai faptei pârâtului, săvârşirea cu vinovăţie a faptei de către pârât cât şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit, instanţa de fond a apreciat că solicitarea daunelor morale nu este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta M.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a criticat faptul că ordinul în litigiu este nelegal, întrucât nu a fost constituită anterior emiterii o comise de evaluare care ar fi putut propune revocarea din funcţie a recurentei, controalele efectuate în perioada iunie - august 2008, neputând suplini obligaţia legală privind comisia de evaluare.
De asemenea, instanţa fondului nu a luat în considerare nici faptul că recurenta-reclamantă nu a exercitat nici o altă funcţie din cele prevăzute în textul de lege concomitent cu exercitarea funcţiei de manager şi că în timpul mandatului său nu a apărut nici o situaţie de incompatibilitate.
De asemenea se critică în recurs şi faptul că nu era obligaţia recurentei să facă menţiuni în registrul comerţului, ci de asociaţii unice, relaţia de rudenie cu reclamanta neavând importanţă din punct de vedere juridic.
Nici faptul reţinut de instanţa Curţii de Apel că spitalul la care recurentul era manager ar fi achiziţionat o serie de bunuri de la SC L. SRL, firma al cărui asociat unic era fiica sa, nu este real, întrucât nici o tranzacţie a spitalului nu a fost încheiată cu această firmă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 593 din 5 februarie 2009 a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Legea nr. 95/2006 în art. 180 prevede că există conflict de interese atunci când un manager persoană fizică, juridică, ori reprezentant al persoanei juridice deţine părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana exercită funcţia de manager.
Sancţiunea prevăzută de lege este rezilierea de plin drept a contractului de management, recurenta-reclamantă încălcând prevederile legale mai sus invocate.
Până la 2 octombrie 2007, astfel cum rezultă din probele administrate, recurenta-reclamantă deţinea funcţia de manager al S.M.D., iar prin Ordinul nr. 1.330 emis de M.S.P. a fost revocată din această funcţie, datorită unei incompatibilităţi şi a conflictului de interese cât şi a dispoziţiilor art. 1833 din Legea nr. 95/2006.
Conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 managerul în funcţie care la data încheierii contractului de management se află în situaţia de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în termen de 15 zile de la numirea în funcţie să procedeze la depunerea declaraţiei de interese.
Conform actelor anexate, recurenta-reclamantă avea la 17 august 2007 calitatea de administrator al SC L. SRL, o societate comercială cu răspundere limitată având ca asociat unic pe M.A.I., fiica recurentei.
Contractul încheiat de recurentă cu intimatul a fost la data de 14 decembrie 2006 şi prin urmare fără posibilitate de tăgadă aceasta avea obligaţia de a înlătura motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 de zile de la data ocupării funcţiei de manager, conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Actul adiţional de care se prevalează în apărarea sa recurenta, şi-a produs efectele la 24 august 2007, peste termenul prevăzut de lege, când a fost înregistrat la registrul comerţului.
Mai mult au fost încălcate şi dispoziţiile art. 183 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în sensul că în sarcina recurentei a fost depistate şi abateri de la legislaţie, respectiv o serie de achiziţii ale unităţii sanitare au fost câştigate de o societate care avea relaţii foarte strânse cu SC L. SRL.
Desigur în respingerea recursului s-au avut în vedere şi pretenţii ale recurentei-reclamante referitoare la despăgubiri constând în venituri nerealizate de la data revocării întrucât ea a fost trecută pe o funcţie de execuţie fără vreo vătămare gravă a unui drept prevăzut de lege care să întrunească dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi care s-o îndreptăţească pe aceasta la despăgubiri civile şi daune morale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare M.P., întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei M.P. a susţinut că instanţa de recurs nu a luat în discuţie motivul de recurs formulat la pct. 1. La acest punct susţine contestatoarea, „recursul motiva nelegalitatea Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 al M.S.P. pe faptul că a fost revocată din funcţia de manager, fără respectarea dispoziţiilor art. 200 din Legea nr. 95/2006 şi nici a prevederilor contractului de management din 14 decembrie 2006, consemnate în capitolul VIII, lit. b)".
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti, irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 317 – 321 C. proc. civ.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ., precizează in terminis că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul tezei a II-a a textului, invocată în speţă, omisiunea există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a analizat motivul de modificare sau de casare în hotărârea sa, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, dispensându-se să răspundă punct cu punct fiecăruia.
Pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare, este necesar ca instanţa să nu fi examinat unul din motivele de casare sau modificare, formulate de parte, în termenul legal. Dacă l-a examinat, dar nu şi l-a însuşit, art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu este aplicabil.
Acest text se referă la „motivele de modificare sau de casare", nu la „argumentele" părţilor care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna respectivelor motive.
Instanţa de recurs nu este obligată, aşadar, să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivele de casare sau de modificare invocate, ci poate să le examineze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un argument sau o afirmare a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Examinarea actelor dosarului şi a hotărârii atacate pe această cale extraordinară a evidenţiat faptul că instanţa de recurs a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de recurent, circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., răspunzând criticilor aduse hotărârii, prin argumentele comune, după caz, raportat la legătura existentă între ele şi la modul de structurare a motivelor de recurs.
Mai mult, instanţa nu s-a limitat la analizarea fiecărui motiv de recurs din cele invocate de recurent, ci a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, constatând neîndeplinită în speţă ipoteza a II-a a prevederilor art. 318 C. proc. civ., invocată ca temei legal, Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.P., împotriva deciziei nr. 593 din 5 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 777/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 82/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
