ICCJ. Decizia nr. 774/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.774/2010
Dosar nr. 6208/2/2009
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii M.I., R.S., C.I., L.D.S., B.L.M., M.L., M.M., F.T., D.P., O.S., D.D., D.L., M.C., B.M.C.F., D.C.M., C.E., C.M., M.M., B.A.C., C.I.M., C.A.V., P.M., C.D.E., A.A., M.C., O.S., B.I., M.C., E.A., M.M., S.C., P.E.M., P.E.M., şi OG şi Intimaţii - intervenienţi în nume propriu: F.H.P., R.N., Ş.M., B.N.V., M.I.E., B.M.M., B.I.S., M.T., M.C., B.I., S.C., OG, H.S., M.H.Z., A.A., C.M., A.A., F.S., P.M., J.R., J.A. şi G.D., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., au solicitat suspendarea executării actului administrativ nr. 76.602 din 3 iulie 2009 emis de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanţii şi intervenienţii au arătat că fac parte dintre magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Târgu Mureş şi al Tribunalului Comercial Mureş şi au luat cunoştinţă de actul a cărui suspendare se solicită la data de 3 iulie 2009 când actul a fost comunicat acestor instanţe
Au mai arătat că prin actul administrativ pârâtul a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar această măsură impusă ordonatorilor de credite secundari şi terţiari este nelegală şi neconstituţională.
Reclamanţii şi intervenienţii susţin că aparenţa de nelegalitate constituie un caz bine justificat, iar prejudiciul material viitor şi previzibil prin neplata unor drepturi salariale, constituie paguba iminentă ce trebuie prevenită prin suspendarea actului administrativ.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât adresa nr. 76.602 din 3 iulie 2009 nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3.271 din 14 octombrie 2009 a admis cererea formulată de reclamanţi şi intervenienţi în interes propriu, dispunând suspendarea executării actului administrativ nr. 76.602 din 3 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că susţinerea pârâtului, în sensul că acţiunea este inadmisibilă nu este întemeiată, întrucât prin acea adresă ordonatorul principal a ordonat ordonatorilor secundari şi terţiari, plata salariilor într-un cuantum micşorat. Faptul că actul nu a fost adresat reclamanţilor şi intervenienţilor nu are relevanţă de vreme ce lezează drepturi ale acestor persoane.
Cu privire la cererea de suspendare, s-a reţinut că aceasta este întemeiată, deoarece în speţă se constată că există o aparenţă de nelegalitate a actului contestat, constând în restrângerea unor drepturi de natură salarială, printr-un act administrativ şi nu prin lege.
Acest act aparent nelegal, reţine instanţa de fond, poate diminua considerabil veniturile reclamanţilor, astfel că şi condiţia procedurii unei pagube iminente este îndeplinită.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs M.J.L.C.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de judecată a apreciat greşit că adresa contestată ar constitui un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, pe de o parte, şi că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din acest act normativ, referitoare la existenţa cazului justificat şi a pagubei iminente, pe de altă parte. De asemenea, recurentul arată că prima instanţă trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 838 din 27 mai 2008 a Curţii Constituţionale şi să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 ca fiind abrogat.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la natura juridică de act administrativ a actului contestat, se vor reţine următoarele:
Obiectul acţiunii îl constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a adresei nr. 76.602 din 3 iulie 2009 emisă de conducătorul autorităţii recurente.
Prin acest act, emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ susmenţionat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În raport cu dispoziţiile legale susmenţionate, în speţa de faţă nu poate fi primită critica recurentului, în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei contestate.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
Mai mult, măsura contestată în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a OUG nr. 71/2009.
Aşadar, nu se poate afirma că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, după cum susţine în mod eronat recurentul.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, de la data publicării fiind general obligatorii şi având putere numai pentru viitor.
Rezultă, aşadar, că deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
De asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.
Nici o dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumţiilor legale absolute, expres prevăzută de art. 1.200 pct. 4 C. civ.
Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, nici o autoritate, deci nici Curtea Constituţională, neputând răsturna această prezumţie legală absolută.
Apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, este, aşadar, lipsită de suport legal, fiind necesar ca hotărârile judecătoreşti irevocabile să fie respectate şi aduse la îndeplinire, aşa cum prevede legislaţia naţională precum şi art. 6 din C.E.D.O., text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituţia României.
Cu privire la cererea de suspendare, se va reţine, de asemenea, că soluţia atacată este temeinică şi legală.
Astfel, aşa cum s-a arătat, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării unui act administrativ emis de ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 10 iulie 2009, suspendarea plăţii sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze şi pentru viitor. În plus, autorităţile pârâte au arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În ceea ce priveşte această măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în arii principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau reclamanţii se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Suspendarea actelor juridice este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este, el însuşi, titlu executoriu.
Aşadar, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Rezultă din textul legal susmenţionat că, pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existenţa unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
În ceea ce priveşte noţiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, o defineşte ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Această condiţie legală este, de asemenea, îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre reclamanţi şi stat.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C., împotriva sentinţei civile nr. 3.271 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 771/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 775/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|