ICCJ. Decizia nr. 891/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 891/2010
Dosar nr.5677/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 287 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere precizată privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi morale şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii B.V. şi B.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a anulat Decizia nr. 36 din 16 martie 2007 emisă de pârât a respins capetele de cerere privind exproprierea întregului imobil din str. O. sector 1 şi acordarea despăgubirilor, din cererea de chemare în judecată precizată, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere precizatoare referitoare la obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale, aceasta este întemeiată, în contextul în care reclamantul are posibilitatea invocării nemulţumirii faţă de cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în faţa Tribunalului, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prezenta cerere fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 20 din aceeaşi lege, curtea de apel neavând competenţa să stabilească în această etapă cuantumul despăgubirilor.
S-a mai reţinut că, în speţa de faţă instanţa este învestită cu analiza legalităţii deciziei de soluţionare a întâmpinării formulate împotriva notificării, aspectele legate de daunele materiale sau morale şi eventualele prejudicii produse de activitatea efectivă de demolare neavând legătură cu procedura prevăzută de art. 13 - 20 din Legea nr. 33/1994.
Pe fondul cererii, prima instanţă a reţinut că Decizia contestată în cauză este emisă de Comisia de soluţionare a întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în soluţionarea întâmpinării formulate de reclamanţi la propunerea de expropriere făcută de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, prin Notificarea din 04 octombrie 2006. A constatat instanţa de fond că, în contextul în care prin Sentinţa civilă nr. 1182 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de nelegalitate a H.C.G.M.B. nr. 160 din 06 iulie 2006, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1930 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, se impune şi anularea Deciziei nr. 36 din 16 martie 2007, notificarea ce a făcut obiectul întâmpinării fiind desfiinţată.
Referitor la solicitarea reclamanţilor privind exproprierea întregului imobil din str. O. sector 1 şi acordarea de despăgubiri, instanţa de fond a apreciat că aceasta a rămas fără obiect, întrucât anularea hotărârii de declarare a utilităţii publice a imobilului, presupune, pentru o eventuală expropriere, emiterea unei alte hotărâri de Consiliu General.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B.V. şi B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 5, 6, 9 C. proc. civ., precum şi pe cele prevăzute de art. 3041 din acelaşi cod.
Prin motivele de recurs se susţin, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv de recurs se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de precizarea la acţiune depusă la dosar la data de 06 ianuarie 2009, precizare formulată în raport de admiterea excepţiei de nelegalitate a actului de declarare a utilităţii publice a imobilului reclamanţilor. Astfel, se susţine că prin cererea precizatoare s-au solicitat daune pentru prejudiciile cauzate de actul declarat nelegal, conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu a fost cerut, soluţionând acţiunea astfel cum a fost introdusă iniţial, deşi nu mai era învestită cu aceasta, încă din momentul precizării la acţiune.
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând acest motiv de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin că în hotărârea atacată nu s-a indicat nici un text de lege care să precizeze de ce contestatorii nu puteau cere daune pentru nelegalitatea procedurii administrative de expropriere, din moment ce art. 18 din Legea nr. 554/2004 reglementează admisibilitatea unei astfel de cereri. Se mai arată că prejudiciile invocate şi cauzate de activitatea efectivă de demolare sunt consecinţa procedurii nelegale de expropriere constatată şi anulată în mod corect de instanţa de fond în aceeaşi hotărâre, astfel încât cererea de acordare a daunelor trebuie soluţionată tot de instanţa de contencios administrativ.
3. În final, recurenţii-reclamanţi arată că motivarea instanţei de fond este contradictorie, în sensul că pe de-o parte a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind cuantumul despăgubirilor, iar, pe de altă parte, a constatat în dispozitiv că au rămas fără obiect.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate de recurent şi expuse rezumativ de instanţa de control judiciar, dar şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. în raport de materialul probator existent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, situaţia prezentată de recurenţii-reclamanţi neîncadrându-se în ipoteza textului de lege. Astfel, se invocă faptul că, în mod greşit, în încheierea din 6 ianuarie 2009 s-a consemnat că reclamanţii au depus note de şedinţă, în care solicitau probe, în realitate fiind depusă o precizare la acţiune de care instanţa de fond nu a ţinut seama. Verificând lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că precizarea la acţiune a fost formulată în scris de către reclamanţi la termenul din 18 noiembrie 2009, iar prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2009 s-au consemnat expres toate solicitările din cererea precizatoare, iar termenul din 6 ianuarie 2009 a fost acordat pentru ca reclamanţii să depună în scris obiectivele expertizei propusă ca probă, prorogându-se încuviinţarea acesteia.
Mai mult, din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate rezultă fără echivoc faptul că instanţa de fond a luat în considerare şi a analizat cererea precizatoare, pronunţând soluţia chiar în sensul celor solicitate prin precizarea la acţiune aflată la fila 117 din dosarul Curţii de Apel, astfel încât nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind despăgubirile solicitate prin cererea precizatoare în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere din acţiunea iniţială privind stabilirea cuantumului despăgubirilor ce urmau să fie acordate ca urmare a exproprierii. Prin urmare, cele două soluţii nu sunt contradictorii, deoarece au vizat capete de cerere diferite sub aspectul naturii juridice a despăgubirilor solicitate şi a temeiului de drept.
3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurenţii-reclamanţi susţin că soluţia de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind acordarea daunelor materiale şi morale în temeiul dispoziţiilor art. 18 C. proc. civ. este nelegală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Argumentele instanţei de fond expuse în motivarea soluţiei sunt temeinice şi pertinente, având în vedere că temeiul de drept al acţiunii introductive de instanţă este unul special şi anume art. 20 din Legea nr. 33/1994 a exproprierii, iar instanţa este obligată să judece în cadrul şi în limitele acestei proceduri speciale.
Pe de altă parte cererea de despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are întotdeauna caracter accesoriu faţă de o cerere principală care să aibă ca obiect una dintre situaţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ. Or, astfel cum corect a apreciat şi instanţa de fond, demersul judiciar al reclamanţilor vizează o procedură specială stabilită de Legea nr. 33/1994 a exproprierii, respectiv verificarea legalităţii deciziei de soluţionare a întâmpinării formulate în temeiul dispoziţiilor art. 13 - 20 din legea specială.
Susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că cererea de acordare a despăgubirilor derivă din soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a H.C.G.M.B. nr. 160 din 06 iulie 2006, nu poate fi primită deoarece nelegalitatea actului s-a constatat pe cale de excepţie, incidental prezentei acţiuni, reclamanţii neformulând o altă cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel, prejudiciul invocat ca fiind cauzat de activitatea efectivă de construire a pasajului are la bază un alt raport juridic, sfera persoanelor fizice sau juridice implicate în această procedură fiind mai largă decât cea existentă la momentul demarării procedurii exproprierii, guvernată exclusiv de dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. şi B.V., împotriva Sentinţei civile nr. 287 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 893/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 889/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
