ICCJ. Decizia nr. 887/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 887/2010
Dosar nr.8502/2/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi precizată ulterior, reclamanţii K.C., K.F., K.J. şi C.C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia să emită Decizia care să conţină titlul de despăgubire în 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii după ce, în prealabil, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii va fi întocmit raportul de evaluare pentru imobilul situat în str. L. sector 1, Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, deşi au formulat numeroase cereri, pârâtul nu a soluţionat dosarul.
Pârâtul, prin întâmpinare a arătat că, în urma analizării dosarului, sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire s-a constatat că lipsesc: înscrisuri care să stabilească situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 30 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 2711 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII–a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii K.C., K.F., K.J. şi C.C. şi a obligat pârâta la transmiterea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare şi a respins cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- în dovedirea cererii de restituire a imobilului reclamanţii au prezentat actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1943, cu privire la suprafaţa de 360 mp teren, pe care era edificată o construcţie;
- construcţia şi o parte din teren, anume suprafaţa de 162 mp au fost vândute conform contractului de vânzare-cumpărare din anul 1998, încheiat în baza Legii nr. 112/1995;
- prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti din 5 octombrie 2006 s-a restituit în natură reclamanţilor suprafaţa de 168 mp teren şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură (teren în suprafaţă de 192 mp - vândut în baza Legii nr. 112/1995 plus 30 mp reprezentând diferenţa dintre suprafaţa identificată prin nota de reconstituire din 27 octombrie 2003 şi suprafaţa existentă în actul de proprietate de 360 mp);
- faţă de aceste acte refuzul pârâtei de a proceda la evaluarea terenului şi stabilirea despăgubirilor nu este justificat, iar suprafaţa de 30 mp, care, deşi a făcut obiectul vânzării-cumpărării din 1943 şi, ulterior al naţionalizării, nu a fost identificată pe planul topografic, astfel încât nu putea face obiectul restituirii în natură.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la evaluarea imobilului, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din CAPITOLUL VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Prima instanţă a mai constatat că legiuitorul nu a stabilit termene speciale de soluţionare a cererilor, fiind astfel aplicabile dispoziţiile de drept comun, prevăzute de legea contenciosului administrativ.
În continuarea acestui raţionament s-a reţinut că acţiunea reclamanţilor fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se aplică termenul de 30 de zile de soluţionare a unei cereri de către autoritatea administrativă, iar în speţă acesta este depăşit, propunerea de acordare a despăgubirilor fiind emisă în octombrie 2006.
A concluzionat instanţa de fond în sensul că, statul, prin instituţiile sale, răspunde nu numai pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorităţii, dar şi pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de organizare a executării legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în limita unor termene rezonabile.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei în termen de 60 de zile, curtea de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda, fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare şi, prin urmare, dreptul la emiterea deciziei se naşte numai după aprobarea raportului de evaluare, la momentul promovării acţiunii nefiind actual.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că în raport de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei dar şi de circumstanţele concrete ale cauzei, în mod greşit, prima instanţă a obligat recurentul-pârât la transmiterea dosarului privind pe reclamanţii în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Recurentul a precizat că în lipsa unei situaţii juridice clare a imobilului în discuţie dosarul de despăgubire nu poate fi transmis la evaluare; în concret s-a arătat că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 6476/2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 32328/CC trebuie completat cu situaţia juridică a imobilului-teren în suprafaţă de 30 mp situat în Bucureşti, str. L. sector 1. În acest sens s-a întocmit şi transmis Primăriei Municipiului Bucureşti adresa nr. 32328/CC din 5 mai 2009 pentru lămurirea acestui aspect însă nici până la momentul redactării prezentului recurs dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu a fost completat, ceea ce echivalează cu neparcurgerea în totalitate a procedurii administrative speciale prevăzută de Legea nr. 247/2005. Numai după completarea dosarului de către Primărie se va cunoaşte propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 30 mp este justificată şi se va putea transmite acest dosar la evaluator în vederea întocmirii lucrării de specialitate.
În opinia recurentului, în mod greşit instanţa s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi nu la cele ale Legii nr. 247/2005 care are caracter special şi se aplică cu prioritate, iar în acest context se poate observa că legiuitorul nu a stabilit un termen de emitere a deciziei şi implicit de întocmire a raportului de evaluare, cu atât mai mult cu cât există un număr mare de dosare ce trebuie soluţionate în conformitate cu Legea nr. 247/2005.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., având în vedere probatoriul existent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
În mod corect şi în acord cu prevederile legale incidente în cauză, judecătorul fondului a constatat ca întemeiată cererea reclamanţilor de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare, argumentându-şi în fapt şi în drept soluţia pronunţată.
Într-adevăr, statul prin instituţiile sale - în speţă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este ţinut să răspundă şi pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de executare a legii, mai exact pentru lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în cadrul unor termene rezonabile.
Stă în puterea autorităţii recurente să regleze disfuncţionalităţile apărute în procesul completării dosarului reclamanţilor de către Primăria Municipiului Bucureşti, lipsa unui răspuns la demersul iniţiat prin adresa din 5 mai 2009 neputând fi imputată reclamanţilor.
Raportat la momentul emiterii Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 5 octombrie 2006 conţinând propunerea acordării de despăgubiri reclamanţilor pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, şi tocmai pentru că Legea specială nr. 247/2005 nu prevede termen de soluţionare a cererilor, prima instanţă a apreciat că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se aplică şi procedurilor administrative şi ca urmare în evaluarea în concret a termenului de soluţionare a apelat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pentru a sublinia că este necesar a se finaliza procedura administrativă specială în vederea emiterii deciziei care să conţină titlul de despăgubire.
Aşadar, criticile aduse de recurent nu pot fi primite şi văzând art. 312 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 2711 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 919/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 885/2010. Contencios → |
|---|
