ICCJ. Decizia nr. 893/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 893/2010
Dosar nr.6571/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1097 din 25 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de Ţ.O.C., C.M.M. şi R.A.B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - structura centrală, prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că în situaţia în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la această structură specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
A mai reţinut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Totodată, s-au invocat prevederile art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004, introdus prin OUG nr. 56/2009, potrivit cărora, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ţ.O.C., C.M.M. şi R.A.B., întemeiat pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004, solicitând să se constate că au dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurenţii critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că este de natură a da naştere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităţilor desfăşurate şi a actelor procedurale întocmite de către recurenţi şi de către ceilalţi procurori care funcţionează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de la data numirii lor în funcţie - conform unei proceduri speciale, prevăzute de Legea nr. 304/2004 - şi până în prezent.
Recurenţii au făcut, de asemenea, referire la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că hotărârea recurată contravine grav situaţiei faptice şi legislative existente în momentul numirii sale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În sprijinul cererii, recurenţii au anexat, în copie, următoarele înscrisuri: cererea adresată intimatului, ordinele Procurorului şef al D.N.A., de numire a recurenţilor în funcţia de procuror în Direcţia Naţională Anticorupţie - structura centrală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând, în esenţă, că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
De asemenea, intimatul a făcut referire la dispoziţiile art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004, introdus prin OUG nr. 56 din 27 mai 2009, invocate şi în hotărârea atacată.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 5 procurori, printre care şi recurenta, care funcţionează sau care au funcţionat în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Concepţia cu privire la acest organism specializat în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală sus-menţionată, în sensul înfiinţării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei (art. 1 alin. (31) din OUG nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare).
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii componente.
Curtea constată că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.N.A.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (Hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007, www.csm1909.ro). „Gradul profesional” nu este o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuţii care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc”.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt înfiinţate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului - şef, fără a avea o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizaţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală.
Nu pot fi reţinute ca temei de drept al respingerii recursului prevederile art. 87 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, introdus prin OUG nr. 56/2009, invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii din mai multe considerente.
Dispoziţiile legale menţionate au intrat în vigoare la data de 4 iunie 2009, respectiv data publicării în M. Of., astfel încât acestea nu erau aplicabile nici la data când recurenta a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - 1 ianuarie 2006 - şi nici la momentul formulării cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii în sensul recunoaşterii dobândirii acestui grad - 25 mai 2009.
Modificările legislative nu pot retroactiva şi nu pot fi, deci, aplicate recurentei, întrucât s-ar încălca principiile neretroactivităţii legii civile, încrederii legitime, echivalenţei postului şi gradului, bunei credinţe şi solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene.
Este cunoscut, de asemenea, că, în mod constant, în jurisprudenţa instanţei comunităţilor europene, s-a reţinut posibilitatea prevalării de un drept dobândit, dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut, anterior modificării dispoziţiilor statutare (Hotărârea Curţii din 19 martie 1975 - Gillet/Comisia 28/74).
Trebuie avută în vedere şi noţiunea de discriminare, aşa cum aceasta este definită în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (inclusiv Decizia din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian contra României), în care s-a reţinut că, „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care, prin deciziile pronunţate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
O soluţie contrară, fără argumente consistente, care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula Hotărârea nr. 1097 din 25 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îi priveşte pe recurenţi, obligându-l pe intimat să le recunoască acestora gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ţ.O.C., C.M.M. şi R.A.B. împotriva Hotărârii nr. 1097 din 25 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată, în ceea ce priveşte pe recurenţi.
Obligă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii să recunoască recurenţilor gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 891/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
