ICCJ. Decizia nr. 93/2010. Contencios. Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 93/2010
Dosar nr. 5641/1/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2008 reclamantul A.I.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, solicitând obligarea acestuia la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând de la data expirării termenului prevăzut de lege, respectiv 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, până la emiterea Normelor Metodologice în care să se prevadă că beneficiari ai art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 sunt şi persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2) al Legii, conform Sentinţei nr. 14 din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti definitivă şi irevocabilă, obligarea la plata sumei de 1.000.00 euro daune morale şi 500.000 euro despăgubiri materiale.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că prin sentinţa menţionată, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2562 din 19 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus emiterea Normelor Metodologice în care să se prevadă că beneficiari ai art. 79 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 sunt şi persoanele pensionate pentru limită de vârstă în temeiul art. 47 alin. (2)şi având în vedere că au trecut mai mult de 30 zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul se face vinovat de nerespectarea prevederilor legale.
Mai susţine reclamantul că pârâtul a mai săvârşit un abuz, prin neaplicarea dispoziţiilor Hotărârii nr. 218 din 1 august 2007 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a hotărât că faptele prezentate au ca efect un tratament diferenţiat.
Prin Sentinţa civilă nr. 112 C. civ. din 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ, a respins excepţia rămânerii fără obiect invocată de pârât şi a admis în parte acţiunea reclamantului, aplicând ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse o amendă de 4.600 lei pentru neexecutarea în termen de 30 de zile a sentinţei. A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost de 46 zile şi potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâtul la 4.600 lei amendă judiciară.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata daunelor morale şi materiale, instanţa de fond a apreciat că între neexecutarea în termenul de 30 zile a sentinţei şi prejudiciul invocat de reclamant nu există legătură de cauzalitate.
În plus, cu toate că executarea sentinţei a avut loc la 4 septembrie 2008, arată în continuare instanţa, reclamantul nu a fost prejudiciat, întrucât Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a emis anterior împlinirii termenului de execuţie de 30 zile, decizia de pensionare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul A.I.A., cât şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse în recursul său susţine că instanţa a aplicat Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse o amendă fără să observe că reclamantul nu a indicat prin acţiunea sa numele conducătorului autorităţii publice.
Prin Decizia nr. 3323 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A.I.A. ca nefondat, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale ca tardiv.
A reţinut instanţa de recurs, în ceea ce priveşte recursul reclamantului că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prevăd că, în lipsa unei menţiuni din cuprinsul hotărârii executarea acesteia se face în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în speţă hotărârea a devenit irevocabilă la data de 19 iunie 2008, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2562, aceasta putea fi executată până la 20 iulie 2008.
Cum Ordinul nr. 574 a fost emis la 4 septembrie 2008, a constatat Înalta Curte că rezultă o întârziere în executarea sentinţei de 46 de zile, cum corect a reţinut instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata sumei de 100.000 euro daune morale şi 500.000 euro daune materiale, s-a reţinut că, în mod corect, a fost respinsă de instanţa de fond.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, anterior examinării motivelor de recurs s-a constatat că acesta a fost tardiv declarat.
A reţinut instanţa de recurs că, din actele dosarului rezultă că sentinţa civilă nr. 112 C. civ. din 24 octombrie 2008 atacată cu recurs i-a fost comunicată ministerului la data de 20 noiembrie 2008 (fila 101 dosar fond) iar recursul a fost înregistrat la 25 februarie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, arătând că, în mod greşit a fost respins recursul ca tardiv declarat.
Prin Decizia nr. 4351 din 15 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia în anulare formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat în parte decizia atacată în ceea ce priveşte respingerea, ca tardiv a recursului formulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a fixat termen la 14 ianuarie 2010 pentru rejudecarea recursului ministerului.
A reţinut Înalta Curte că potrivit înscrisurile existente la dosarul cauzei, recursul ministerului a fost declarat la data de 25 noiembrie 2008 şi a fost transmis prin poşta militară a Curţii de Apel Ploieşti, astfel că acesta a fost formulat în termen, chiar înainte de împlinirea termenului de declarare a recursului, respectiv 27 noiembrie 2009, sentinţa fiindu-i comunicată la data de 21 noiembrie 2008.
În recursul formulat, ministerul pârât a indicat ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru faptul că nici în acţiunea reclamantului şi nici în sentinţa recurată nu s-a indicat numele ministrului căruia i s-a aplicat amenda.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care termenul prevăzut la alin. (1) nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi d întârziere.
Cum, în cauză, nu a existat o persoană anume care să fi fost obligată la emiterea Normelor metodologice respective, în mod legal instanţa de fond a aplicat amenda prevăzută la art. 24 alin. (2) conducătorului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, din moment ce autoritatea publică nu a indicat instanţei de fond şi nu a cerut introducerea în cauză a titularului portofoliului în perioada în litigiu.
Astfel fiind, recursul va fi respins ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 112 CC din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 94/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
