ICCJ. Decizia nr. 94/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi veterani de război L nr.44/1994. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 94/2010
Dosar nr. 8235/1/2009
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de U.P. împotriva sentinţei nr. 132 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea recursului declarat a reţinut că reclamantul a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de stabilire a calităţii de veteran de război, în temeiul art. 20 din Legea nr. 44/1994.
În sprijinul susţinerilor sale, recurentul-reclamant a depus la dosar declaraţia autentificată a doi martori, G.C. şi M.S., care au arătat că după luna martie 1944, acesta „a fost mobilizat premilitar cu contingentele 1945 - 1950 inclusiv, din faţa armatelor U.R.S.S. în regiunea Moldova. Un document oficial care să ateste încadrarea recurentului - reclamant într-o structură premilitară nu a existat, U.M. X comunicând, prin adresa din 5 februarie 2008, că în sursele documentare identificate în arhive nu există consemnări privind pregătirea premilitară, iar în Nomenclatorul formaţiunilor de pregătire premilitară care au desfăşurat activităţi şi sprijinul frontului în perioada 1 aprilie 1944 - 23 august 1944 emis de Statul Major General, Subcentrul de Pregătire Premilitară Cristeşti, aparţinând Subinspectoratului de Pregătire Premilitară Botoşani, este considerat operativ în perioada 21 aprilie 1944 - 23 august 1944.
În motivarea refuzului de stabilire a calităţii de veteran de război, A.N.V.R. - Filiala Botoşani a arătat că potrivit Legii nr. 322/1943, numai tinerii peste 17 ani erau obligaţi să presteze munci de război, condiţie pe care partea nu o îndeplinea la data care Subcentrul Cristeşti a devenit operaţional.
Instanţa de recurs a constatat că, dat fiind caracterul vag, general al declaraţiei celor doi martori, precum şi lipsa oricărei menţiuni oficiale sau a unui început de dovada scrisă privind situaţia personală a recurentului-reclamant, nu pot fi reţinute elemente care să configureze un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 (exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea).
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire, recurentul U.P., fără a indica temeiul de drept al acesteia, aducând critici deciziei atacate pe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând conţinutul cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte constată că c ererea de revizuire este inadmisibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanţa de recurs, casând sentinţa instanţei de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţă.
În speţa de faţă, prin Decizia nr. 2971 din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursul declarat de U.P. l-a respins ca nefondat, menţinând dispoziţiile sentinţei nr. 132 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, ca fiind temeinice şi legale. În această situaţie, este evident că instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe, dacă s-a stabilit corect situaţia de fapt şi dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente cauzei.
Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea pe fond a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de U.P., împotriva Deciziei nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2010. Contencios. Sancţiune pentru... | ICCJ. Decizia nr. 98/2010. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
