ICCJ. Decizia nr. 98/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 98/2010
Dosar nr. 418/54/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 430 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, invocată de reclamanţii C.V.O. şi C.G.V., în dosarul nr. 4123/104/2009 al Tribunalului Olt. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că excepţia de nelegalitate poate fi ridicată, potrivit Legii nr. 554/2004, cu privire la actele administrative, atât cele individuale cât şi cele normative, iar definiţia pe care prevederile normative contestate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, iară să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dolj, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursurilor, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurenţii au învederat, de asemenea, că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului.
De asemenea, recurenţii au reiterat, în cadrul cererilor de recurs, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, pe motiv că aceasta se referă la un act administrativ cu caracter individual iar nu normativ.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor administrative normative, se va reţine că aceasta este neîntemeiată, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă de judecată, în considerentele sentinţei atacate.
Astfel, actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepţiei de nelegalitate, dar chiar şi pe calea acţiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din legea susmenţionată „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", însă acest text trebuie interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în care legiuitorul nu diferenţiază între actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.
Intr-adevăr, potrivit alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „In cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor de lege citate, că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data apariţiei Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, în sine, se va reţine, de asemenea, că argumentele recurenţilor nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de Urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 şi art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursurile declarate împotriva acesteia urmând a fi respinse ca nefondate.
Totodată, având în vedere cererea intimaţilor-reclamanţi, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dolj şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 430 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata către intimaţii-reclamanţi C.V.O. şi C.G.V. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 960/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1016/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
