ICCJ. Decizia nr. 935/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 935/2010
Dosar nr. 118/200.
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, anularea Ordinului nr. 2714/C/2008 emis de acesta din urmă.
In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că acest act normativ contravine unor dispoziţii legale cu forţă juridică superioară, în sensul că ordinul a fost semnat de un secretar de stat, astfel că se aduce atingere unor drepturi reglementate de art. 185 şi art. 186 din HG nr. 1897/2006.
Pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamantul B.F.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Ordinul nr. 2714/C/2008, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune, a fost semnat de un secretar de stat, iar acest aspect nu contravine dispoziţiilor legale fiind permis de art. 10 alin. (1) din HG nr. 83/2005 care prevede că „ministrul justiţiei poate delega, în condiţiile legii, unele dintre atribuţiile sale secretarilor de stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului general adjunct".
În ceea ce priveşte discriminarea, pe care reclamantul a invocat-o pe motiv că i se limitează numărul de vizite la care are posibilitatea reclamantul, instanţa a constatat că regimul de detenţie presupune o limitare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului iar faptul că regimul de detenţie variază, în funcţie de pedeapsă şi de gradul de periculozitate al persoanei private de libertate, nu constituie o diferenţiere arbitrară echivalentă unei discriminări ci o diferenţiere întemeiată pe aspectele obiective menţionate mai sus.
In ceea ce priveşte interdicţia de a deţine un aparat care se alimentează la curent electric, instanţa a reţinut că această interdicţie este justificată de necesitatea asigurării securităţii în locurile de detenţie. Faptul că reclamantul are dreptul să aibă acces la programele de radio nu împiedică autorităţile competente să precizeze modalitatea concretă în care se poate exercita acest drept, în vederea asigurării securităţii la locul de detenţie, atâta timp cât reglementările impuse nu aduc atingere substanţei dreptului respectiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, pentru că, deşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a ordinului atacat, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Ordinului nr. 2714 din 1 noiembrie 2008, nu poate fi primită, întrucât această instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 23 iunie 2009, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că, potrivit dispoziţiilor art. 10 din HG nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei " ministrul justiţiei poate delega, în condiţiile legii, unele dintre atribuţiile sale secretarilor de stat, subsecretarului de stat ori secretarului general sau secretarului general adjunct", astfel că, semnarea ordinului ministrului justiţiei nr. 2714/C/2008 de către secretarul de stat nu contravine dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Deasemenea, potrivit dispoziţiilor art. 48, alin. (4), art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata şi periodicitatea vizitelor, numărul şi greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României.
In temeiul textelor de lege susmenţionate, ministrul justiţiei a emis ordinul nr. 2714 din 1 noiembrie 2008, reglementând durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, ordin care a fost publicat în M.Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007.
Astfel că, Ordinul ministrului justiţiei, contestat prin prezenta acţiune, a fost emis pe baza Legii nr. 275/2006 şi pentru organizarea executării acestei legi.
Înalta Curte retine totodată că acest ordin nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes legitim al reclamantului, la emiterea acestuia fiind respectate drepturile legale ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi vizite, pachete şi bunuri.
In acelaşi mod, se constată că prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai prevederile legale referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite categorii de persoane private de libertate: arestaţi preventiv, condamnaţi în regim de maximă siguranţă, condamnaţi în regim închis, semideschis sau deschis, minori şi femei gravide, etc.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.F.I. împotriva sentinţei nr. 2796 din data de 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1028/2010. Contencios → |
|---|
