ICCJ. Decizia nr. 684/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 684/2010
Dosar nr. 9250/1/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din data de 3 iulie 2009, recurentul G.V., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător funcţiei de execuţie a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatei şi Justiţie, echivalent gradului I obţinut prin examen în condiţiile Legii nr. 52/1991, Legii nr. 60/1968 şi a Legii nr. 1992, aflate în vigoare la data dobândirii gradului profesional.
In motivare recurentul a susţinut că la data de 01 februarie 1994 a fost încadrat ca procuror gradul II la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, că în urma examenului pe care l-a susţinut, începând cu data de 01 iunie 1996 a obţinut gradul I, în baza Ordinului nr. 851 din 21 iunie 1996 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Hotărârea nr. 1727 din 8 octombrie 2009, Plenul CSM a respins alături de cererile similare ale mai multor petenţi, şi cererea formulată de reclamantul G.V.
În motivarea hotărârii Plenul CSM a reţinut faptul că Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea personalului din cadrul organelor puterii judecătoreşti, sintagma folosită de legiuitor fiind aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale" şi nu aceea de avansare în funcţie.
Intimatul a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 52/1991 potrivit cărora: „încadrarea judecătorilor la judecătorii şi tribunale, a procurorilor, notarilor, experţilor criminalişti...se face prin ordin al ministrului justiţiei şi, după caz, al procurorului general...în condiţiile prezentei legi şi ale legilor de organizare", rezultă faptul că dobândirea gradului profesional nu atrage dreptul de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază.
Împotriva acestei hotărâri petentul G.V. a declarat recurs, solicitând desfiinţarea Hotărârii nr. 1727 din 08 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului susţine, în esenţă, că a dobândit prin examen, sub imperiul vechii reglementări, gradul profesional I şi că noua reglementare nu putea avea drept nerecunoaşterea unui drept profesional dobândit prin examen.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Legea nr. 52/1991 a reglementat modalitatea de salarizare a personalului din cadrul organelor puterii judecătoreşti, ale procuraturii, din notariatele de stat, laboratoarele de criminalistică, Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia, salarizare care s-a făcut în raport de rolul, importanţa şi răspunderea care revin în exercitarea fiecărei funcţii, stabilind în art. 6 din legea că salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul fiecărei funcţii, pe grade sau trepte profesionale.
In art. 10 din aceeaşi lege s-a prevăzut modalitatea în care se realiza avansarea personalului de specialitate în grade sau trepte profesionale, respectiv prin examen şi ţinându-se cont de vechimea minimă în specialitate, competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate.
Fiind reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale avea consecinţe asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra nivelului parchetului la care putea funcţiona procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.
Astfel, în mod corect, s-a reţinut în hotărârea recurată că dobândirea gradului profesional I nu atrage dreptul judecătorului sau procurorului de a funcţiona la un parchet ierarhic superior, sau o pronunţare pe loc în condiţiile expres prevăzute de lege, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază.
In Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească erau stabilite condiţiile în care se putea promova în funcţii superioare de execuţie.
Acest act normativ, în privinţa promovării, a fost modificat prin OUG nr. 179/1999 şi în art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că „promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchete de pe lângă aceste instanţe, a magistraţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege se face pe bază de examen", cu excepţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, nu se poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991, prin care se obţine avansarea în grade sau trepte profesionale şi examenul prevăzut de art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1991 modificată prin care se obţine promovarea în funcţii superioare de execuţie la parchetele şi instanţele judecătoreşti.
Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.
Prin abrogarea acestui text şi prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 92/1992 şi-au încetat aplicabilitatea, urmând a fi aplicate dispoziţiile legii noi, astfel că la data când recurentul a adresat cererea pentru stabilirea nivelului funcţiei de execuţie, corespunzător gradului profesional I, art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.
În art. 43 din noua Lege - 303/2004 - s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraţilor în funcţii de execuţie este concursul organizat la nivel naţional, ţinându-se seama de vechimea în magistratură şi de activitatea profesională a magistratului, precum şi de posturile vacante existente, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Tot în Legea nr. 303/2004, în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a acestei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.
Este adevărat că legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare al magistratului şi gradul profesional dobândit dar această lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenţie legislativă şi nu de către judecător.
Chiar dacă anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurentul putea promova în funcţii superioare de execuţie chiar şi fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen, după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurentul nu mai poate fi promovat într-o funcţie de execuţie corespunzătoare gradului profesional I, fără să susţină un examen.
Recurentul a avut o vocaţie de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea valorificării gradului profesional şi echivalarea statului profesional.
Prin urmare, nu se poate susţine că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991 şi Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat recursul declarat de G.V. împotriva Hotărârii nr. 1727 din 8 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Contencios → |
|---|
