ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 686/2010
Dosar nr. 1182/2/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.V. şi D.O., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind redobândirea cetăţeniei române şi să se dispună obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 1000 de lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1971 din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca lipsit de obiect, capătul de cerere principal şi a anulat ca netimbrat capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 1854,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă, faptul că cererea reclamanţilor având ca obiect redobândirea cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, în şedinţa din data 06 martie 2009, aspect confirmat de altfel şi de către reclamanţi, astfel încât capătul de cerere privitor la obligarea Ministerului Justiţiei să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române a rămas fără obiect.
Instanţa de fond reţinând însă culpa procesuală a pârâtului, având în vedere că acesta a dat curs solicitării reclamanţilor după introducerea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea acestuia, la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1854,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar.
In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanţilor li s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, aceştia nu s-au confirmat acestei obligaţii legale, astfel încât, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, a dispus anularea acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte soluţia privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că pretenţiile reclamantului au fost recunoscute chiar înainte de primul termen de judecată, în raport cu prevederile art. 275 C. proc. civ., în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea sa la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul mai înainte de a formula acţiunea pe rolul instanţei de contencios, s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, solicitându-i urgentarea soluţionării cererii sale, (filele 6-7 din dosarul de fond) cereri la care ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns. Astfel fiind, pârâtul nu poate fi exonerat de obligaţia achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, acesta deşi avea posibilitatea împiedicării litigiului, prin soluţionarea la timp a cererii reclamantului a procedat la soluţionarea cererii doar ulterior declanşării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului cheltuieli, pe care, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.
De altfel, în practica sa anterioară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (a se vedea în acest sens Decizia Secţiei Contencios administrativ nr. 3513 din 16 octombrie 2008) a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ atacat era în fiinţă în momentul sesizării instanţei, şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.
Înalta Curte constată însă, că în mod greşit prima instanţă a acordat integral onorariul de avocat, stabilit în conformitate cu dovezile anexate privind achitarea acestuia (filele 24 şi 25 din dosarul de fond), fără a avea în vedere natura litigiului, complexitatea relativ redusă a cauzei şi implicit, a muncii depuse de avocatul reclamanţilor.
Sub acest aspect, Curtea, admiţând recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, va modifica în parte sentinţa atacată şi, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 1000 lei.
Vor fi menţinute celelalte prevederi ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1971 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată acordate intimaţilor-reclamanţi la suma de 1000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 86/2010. Contencios → |
|---|
