ICCJ. Decizia nr. 590/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 590/2010
Dosar nr. 572/46/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 94/F-CONT din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Z.D., a obligat pe pârâtă să-i recunoască acestuia vechimea în specialitatea studiilor superioare cu diplomă de licenţă, pentru perioada septembrie 2001 – 23 septembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Deşi menţiunile din carnetul de muncă atestau faptul că pârâta a cunoscut despre aspectul intervenit în cariera reclamantului, totuşi în mod inexplicabil a făcut avansarea în funcţie a acestuia cu întârziere.
Procedând în acest mod, pârâta i-a redus reclamantului vechimea în specialitatea studiilor, fapt care l-ar putea afecta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Craiova în nume propriu, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se apreciază în recurs că acesta a fost soluţionat la primul termen cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Piteşti încălcând astfel principiul contradictorialităţii procesului civil.
Şi pe fond este criticată hotărârea judecătorească, întrucât prima instanţă a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale în materie.
Direcţia Regională Vamală Craiova a declarat recurs şi în nume propriu dar acest recurs va fi respins ca fiind inadmisibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât la fond această recurentă în nume propriu nu a avut calitate de parte.
Examinând recursul Direcţiei Regionale Vamale Craiova în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, instanţa supremă îl va admite pentru următoarele considerente:
Art. 114 alin. (3) C. proc. civ., prevede că primul termen de judecată se va stabili astfel încât pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea.
În speţă termenul de judecată la instanţa de fond a fost 3 iunie 2009, când litigiul s-a şi judecat, amânându-se pronunţarea la 10 iunie 2009.
Faţă de aceste considerente se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile mai sus invocate ale art. 114 alin. (3) C. proc. civ., termenul stabilit de instanţă fiind mai scurt decât cel prevăzut de lege, producându-se astfel o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti.
Va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Se va respinge ca fiind inadmisibil recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova în nume propriu, împotriva sentinţei nr. 94/F-CONT din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 588/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 684/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
---|