ICCJ. Decizia nr. 937/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 937/2010
Dosar nr. 446/64/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea şedinţei publice din data de 30 iulie 2009, a admis cererea de suspendare a Deciziei de modificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 13750 M din 31 octombrie 2008 emise de A.F.P.C.M., formulată de reclamanta SC T.L.R. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Braşov şi A.F.P.C.M. şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea acestora până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele încheierii, următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 1370 M din 31 octombrie 2008, emis de A.F.P.C.M. s-a stabilit diminuarea pierderii fiscale cu suma de 8.731.945 lei, fiind astfel emisă Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, decizie pe care reclamanta a contestat-o. Prin Decizia nr. 1 din 15 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Braşov – A.F.P.C.M. s-a respins, ca neîntemeiată, această contestaţie.
Instanţa a mai constatat că reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile şi, de asemenea a achitat cauţiunea stabilită în sarcina sa potrivit art. 215 alin. (2) Cod Fisca.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, modificată, instanţa a constatat că:
- referitor la existenţa pagubei iminente, s-a reţinut că prin executarea acestor acte administrative fiscale s-ar produce o pagubă în patrimoniul reclamantei care s-ar afla în situaţia de a fi privată de posibilitatea de a dispune de sumele contestate;
- referitor la existenţa cazului bine justificat s-a reţinut că reclamanta ar putea ajunge în situaţia de a nu onora obligaţiile asumate faţă de angajaţii săi şi faţă de colaboratori, aspecte pe care reclamanta le-a dovedit, fiind astfel îndeplinite condiţiile articolelor mai sus menţionate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Braşov, în nume propriu şi pentru A.F.P.C.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii; în speţă nefiind probată cererea de suspendare nici sub aspectul cazului justificat şi nici al pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege.
Motivele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte cazul bine justificat, nu pot face dovada cazului bine justificat în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susţine recurenta că Decizia contestată este emisă de organul competent în raport de prevederile art. 209 alin. (2) din OG nr. 92/2003 şi Anexa 1 pct. 54 lit. d) din Ordinul nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Cu privire la existenţa unei pagube iminente susţine recurenta că soluţia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât singurul efect al actelor contestate este acela de a nu permite societăţii, in situaţia in care va realiza profit in următorii ani, să îşi deducă cheltuielile constatate ca fiind nedeductibile de către organul de control.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC T.L.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii atacate.
Aşa cum în mod judicios, a reţinut Curtea, particularităţile faptice ale cauzei deduse judecăţii justifică suspendarea actelor administrative atacate prin existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.
Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în parte.
Dacă în privinţa cazului bine justificat susţinut de reclamantă şi reţinut de prima instanţă se poate constata că există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, deci existenţa unui indiciu temeinic de nelegalitate ca urmare a neîntrunirii condiţiilor legale necesare emiterii actului fiscal şi a celor privind motivarea în fapt şi în drept de către organul emitent a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, nu aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinirea i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi i s-ar produce un prejudiciul material nu pot fi reţinute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedite.
Nu poate fi avută în vedere nici motivarea reţinută de prima instanţă pe baza susţinerilor reclamantei că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul reclamantei care ar fi în imposibilitate de a dispune de sumele contestate, de a onora obligaţiile asumate faţă de angajaţi şi colaboratori în condiţiile în care nici în prezent această societate nu dispune de aceste sume.
Aşa cum susţine recurenta, intimata-reclamantă nu ar ajunge nici în situaţia de a nu îşi onora obligaţiile asumate întrucât efectul actelor administrative contestate este condiţionat de realizarea in anii următori a unui profit.
Astfel reclamanta intimată a solicitat suspendarea executării Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, respectiv a Raportului de Inspecţie fiscala înregistrat sub nr. J13.750M din 31 octombrie 2008.
Efectul actelor contestate este acela de a nu permite societăţii reclamante, în situaţia în care va realiza profit în anii următori, să îşi deducă cheltuielile constatate ca fiind nedeductibile.
În acest sens, Înalta Curte constată că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond în motivarea încheierii atacate, analizând şi reţinând susţinerile intimatei-reclamante, dar nedovedite cu actele depuse la dosar, în privinţa pagubei iminente.
Prin urmare, prin admiterea recursului în baza art. 312 C. proc. civ. va fi modificată încheierea în sensul respingerii cererii de suspendare conform art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Braşov în nume propriu şi pentru A.F.P.C.M. Braşov împotriva încheierii pronunţată în data de 30 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.L.R. SA Braşov, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1008/2010. Contencios → |
|---|
