ICCJ. Decizia nr. 861/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 861/2010
Dosar nr. 3318/2/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2735 din 24 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.S., M.L., M.I. şi M.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect obligarea pârâtului să primească cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române şi actele necesare, într-un termen scurt, rezonabil.
Totodată a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei daune morale, către reclamanţi.
În acest sens instanţa a reţinut ca dreptul la acţiune al reclamanţilor nu este prescris deoarece ultima cerere a acestora a fost depusă în termen de 6 luni anterior introducerii acţiunii.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că un termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii şi documentelor necesare soluţionării unei cereri de redobândire a cetăţeniei române, astfel cum susţine pârâtul, este mult prea mare şi ar face ca întreaga procedură să dureze ani de zile, ceea ce nu se poate subscrie unui termen rezonabil, aşa cum stipulează art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002.
În ceea ce priveşte daunele morale, s-a reţinut că atitudinea pârâtului de prelungire a stării de incertitudine este de natură să creeze o suferinţă reclamanţilor şi demonstrează temeinicia solicitării acestora.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au reiterat argumentele pentru care apreciază că dreptul la acţiune al reclamanţilor este prescris.
Pe fond recurentul a susţinut că nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza, pe teritoriul Republicii Moldova, spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt, iar în lipsa unei culpe administrative nu poate fi obligat să schimbe ordinea cronologică şi să primească cererea reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât răspunsul a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 de zile, care a început să curgă de la data recepţionării petiţiei la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
S-a susţinut de asemenea că, mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 147/2008, ce a fost aprobată prin Legea nr. 171/2009, legiuitorul a înţeles să normeze situaţia de fapt ce se regăseşte la unele secţii şi oficii consulare, sub aspectul soluţionării, unor situaţii, în care numărul solicitanţilor este mult mai mare decât capacitatea de procesare.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea constată următoarele:
La 27 februarie 2009 intimaţii au depus, la Ambasada României de la Chişinău, cerere prin care au solicitat să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei române, iar cu adresa nr. C 965 din 5 martie 2009, Secţia Consulară a Ambasadei le-a răspuns că, în raport de evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie depuse, li se va trimite invitaţie pentru depunerea dosarului şi vor primi lista actelor pe care vor trebui să le depună.
Având în vedere data răspunsului emis de recurentă, respectiv 5 martie 2009 şi data la care acţiunea intimaţilor a fost înregistrată pe rolul curţii de apel – 8 aprilie 2009, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, demersul în justiţie fiind făcut în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, pe fondul cauzei, se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispoziţiile art. 8 din OG nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarilor, în termen de 30 de zile, de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Nefiind dovedită încălcarea dreptului de petiţionar al intimaţilor, reglementat de art. 51 din Constituţie şi art. 8 din OG nr. 27/2002, se constată că nu se poate reţine nici răspundere a ministerului pentru nesoluţionarea în termen a cererii.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluţionarea în termen legal a unei cereri semnifică faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererii formulate de intimaţi, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absenţa unei prevederi derogatorii în materie de cetăţenie.
De asemenea, nu se poate constata existenţa, în cauză, a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, definit de art. 2 alin. (1) lit. i), din aceiaşi lege, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Răspunsul comunicat intimaţilor exprimă, dimpotrivă, voinţa ministerului de a le rezolva cererea, iar amânarea unei decizii a fost justificată, în mod obiectiv, de volumul extrem de mare al cererilor similare, în raport de condiţiile concrete de care dispun autorităţile române pentru înregistrarea şi procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât acest cereri nu au fost depuse la Comisia de cetăţenie a Ministerului Justiţiei ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente, ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991, pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Elementele de fapt ale situaţiei expuse anterior nu justifică aprecierea depăşirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii intimaţilor de redobândire a cetăţeniei române şi solicitarea examinării, cu prioritate, a cererilor, în raport de cereri similare depuse la aceiaşi dată este lipsită de temei legal şi contravine dispoziţiilor art. 5 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, care interzice expres practicile discriminatorii.
În consecinţă, nefiind dovedite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată şi, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii M.S., M.L., M.I. şi M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2735 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 864/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
