ICCJ. Decizia nr. 953/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 953/2010
Dosar nr.3585/2/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de stabilire a datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă să fie obligat la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, de îndată.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a depus cerere pentru programarea în vederea depunerii cererii şi documentelor aferente pentru redobândirea cetăţeniei române în luna februarie 2009 la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, însă aceasta nu a dat curs cererii sale. A invocat obligaţia de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind inechitabilă soluţionarea "peste rând" a cererii reclamantului, datorită numărului foarte mare de astfel de solicitări, precum şi dificultăţile generate de spaţiul prea mic al secţiei consulare, numărul restrâns de funcţionar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2677 din data de 23 iunie 2009, a admis acţiunea precizată şi formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pe acesta din urmă să stabilească de îndată data la care reclamantul să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei către reclamant de 4,30 RON, reprezentând taxa de timbru.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, că reclamantul şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 10 februarie 2009, fără a fi programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare.
Prima instanţă a apreciat că, deşi pârâtul invocă numărul mare de solicitări de programare în raport cu capacitatea sa de procesare, nu a dovedit, în niciun mod această împrejurare.
Concluzionând, instanţa a constatat că refuzul pârâtului de soluţionare a cererii reclamantei are caracter nejustificat că pârâtul nu a probat niciun obstacol obiectiv şi insurmontabil care să-i împiedice programarea reclamantului în vederea depunerii actelor.
Totodată, la cererea reclamantului, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
Considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, reluând apărările formulate la fond, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre interpretând greşit legea, astfel:
Se susţine că, în prezent, stadiul procesării cererilor a atins un nivel satisfăcător, dificultăţile actuale fiind determinate de acumulările din perioada în care nu se înregistra ritmul actual de lucru şi că ministerul nu îşi poate organiza activitatea în Republica Moldova similar autorităţilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, astfel că nu se poate reţine culpa administrativă a instituţiei.
Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul faptului că ministerul nu poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu încălcarea principiului nediscriminării, să soluţioneze cererea reclamantului cu prioritate faţă de persoanele care au depus cereri în aceeaşi perioadă, dar care nu au formulat acţiuni în justiţie.
Mai critică soluţia instanţei de fond, susţinând că nu există un termen prevăzut de lege pentru a primi cererea de redobândire a cetăţeniei şi că instituţia ar trebui să beneficieze de un interval de timp rezonabil în care să emită invitaţia către reclamant în vederea depunerii dosarului de redobândire a cetăţeniei.
A mai arătat, totodată, că instanţa nu a avut în vedere faptul că reclamantul a primit răspuns la cererea adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi că simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei reglementate de acest text de lege, atâta timp cât răspunsurile primite de reclamant nu cuprindeau un refuz de soluţionare a cererii, ci arată condiţiile concrete în care cererea urma să fie procesată.
În concluzie, a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existentei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanţilor, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de legiuitor.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimatul-reclamant începând cu data de data de 10 februarie 2009 s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţite de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991, însă recurentul-pârât nu a răspuns petiţionarului.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În înţelesul acestei legi, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Or, în aceste condiţii, tăcerea administraţiei ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, nu poate fi reţinută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.
Totodată, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, existenţa unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaşte cetăţenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilităţii în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili şi un termen în care autorităţile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că "fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Obligaţia astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de toate circumstanţele relevante şi ţinând cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Curtea mai reţine că instanţa de fond întemeiat a apreciat că pârâtul nu a soluţionat cererea reclamantului într-un termen rezonabil, care la data pronunţării sentinţei recurate, era corespunzător unui interval de timp de 5 luni, iar la data pronunţării prezentei decizii, este corespunzător unui interval de timp de 11 luni.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracţie de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei nu a fost soluţionată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere şi faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaţionale, se impune a se concluziona că limita rezonabilităţii în soluţionarea cererii reclamantului, raportat desigur şi la obiectul acesteia, a fost depăşită, motiv pentru care soluţia instanţei de fond este legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 2677 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 966/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 951/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
---|