ICCJ. Decizia nr. 1209/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1209/2010
Dosar nr. 6265/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 104/ F-CONT din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul Şt.S. în contradictoriu cu pârâtul G.R., S.G.G. şi a dispus anularea în parte a HG nr. 1705/2006 Anexa 20 poz. 2 pentru suprafaţa de 8062 m.p., în ceea ce-l priveşte pe reclamant, conform raportului de expertiză efectuat în cauză şi a schiţei anexă la acesta.
Totodată, instanţa de fond a respins acţiunea faţă de pârâta A.N.S. Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Sentinţa a fost pronunţată în rejudecarea cauzei, prin Decizia nr. 784 din 13 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind casată sentinţa iniţială pronunţată, nr. 70/ F-C din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 155/2006, C.F.S.D.P. Argeş a admis contestaţia nr. 3875 din 28 august 2006 formulată de reclamant şi a stabilit dreptul de proprietate al acestuia, în calitate de moştenitor al defunctului C.C., pentru suprafaţa de 1,8315 ha teren, în care se află inclusă şi suprafaţa de 8.062 m.p., astfel că existând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, anterioară emiterii actului normativ a cărui anulare parţială se solicită, nu se mai impunea trecerea terenului în litigiu în anexa la reactualizarea inventarului centralizat.
Aceasta, deoarece trebuiau respectate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 [(art. 2 alin. (11)] prin care s-au modificat şi completat Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 18/1991, prin aceea că la art. III alin. (1), a fost introdus art. 11 în conformitate cu care actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţii, terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, după validarea cererii de reconstituire terenul trecând în rezerva comisiei de fond funciar în vederea primirii în posesie.
Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pronunţată şi pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, referitor la suprafaţa de 8.062 m.p., precum şi pe normele constituţionale şi cele europene, respectiv Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., reglementări ce impuneau scoaterea imobilului din domeniul public al statului, în vederea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S. Bucureşti, prima instanţă a găsit-o întemeiată şi a admis-o cu motivarea că nu este emitenta actului administrativ dedus controlului de legalitate, emitent fiind G.R., al cărui reprezentant legal în instanţă este S.G., astfel cum s-a stabilit prin Decizia de casare a Înaltei Curţi nr. 784 din 13 februarie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul G.R., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", respectiv cele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., cauza urmând a fi analizată sub toate aspectele.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a A.N.S. (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), recurentul-pârât critică soluţia primei instanţe şi susţine că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia, întrucât G.R. şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot modifica inventarul decât pe baza propunerilor administratorilor bunurile care îl compun, iar potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, A.N.S. (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), ca succesor în drepturi şi obligaţii a acesteia) este instituţia cu atribuţii în întocmirea inventarului bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea directă şi a unităţilor din subordonarea sa, fiind administratorul imobilului în discuţie.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine în esenţă, prin motivele de recurs formulate că HG nr. 1705/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată potrivit art. 108 din Constituţia României, republicată, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, proiectul acestei hotărâri de guvern fiind iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice şi avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, precum şi de Consiliul Legislativ cu avizul nr. 1081 din 8 august 2006.
HG nr. 1705/2006 prin care s-a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al statului, susţine recurentul-pârât, nu are efect constitutiv de drept de proprietate şi deci nu vatămă nici un drept al intimatului-reclamant. Mai susţine recurentul-pârât că în situaţia în care intimatul-reclamant ar face dovada dreptului său de proprietate asupra bunului imobil respectiv, drept pretins şi de către autorităţile care au întocmit şi respectiv centralizat listele cu bunuri aflate în domeniul public al statului, cenzurarea valabilităţii titlurilor este de competenţa instanţelor de drept comun.
A depus întâmpinare la recursul declarat de G.R., intimatul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului (succesor în drepturi şi obligaţii al A.N.S.), solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii formulate de reclamantul Şt.S.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, în raport de probatoriul administrativ în cauză şi legislaţia incidentă, Înalta Curte constată că este fondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., îl va admite, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S., în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin admiterea acesteia, a fost soluţionată greşit de către prima instanţă.
Este adevărat că din prevederile cuprinse în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, rezultă că au calitate procesuală pasivă, în litigiile izvorând din raportul juridic de drept administrativ, emitentul actului a cărui legalitate este contestată, în speţă, G.R., dar tot atât de adevărat este că Hotărârea de Guvern atacată, cuprinde inventarul bunurilor din domeniul public al statului, iar întocmirea acestui inventar a intrat în atribuţiile fostei A.N.S., în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care administrează imobilul în discuţie.
Potrivit Legii nr. 213/1998, G.R. nu are decât competenţa de a aproba sau nu prin hotărâre, centralizarea acestor bunuri, operaţiunea de inventariere şi modificările solicitate, fiind în atributul exclusiv al celui care administrează bunurile, fapt pentru care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are calitate procesuală pasivă în cauză, excepţia invocată în acest sens urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât priveşte fondul cauzei, prima instanţă, de asemenea, a soluţionat în mod greşit cauza, soluţia corectă fiind cea de respingere a acţiunii reclamantului.
În fapt, la data de 21 decembrie 2007, reclamantul Şt.S. a solicitat, în contencios administrativ, să se constate nulitatea absolută parţială a HG nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea în inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului a suprafeţei de 14.585 m.p. teren (ulterior precizată la suprafaţa de 8.062 m.p.), motivându-şi acţiunea prin aceea că actul administrativ a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (11) Titlul V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele înscrisuri adiacente, motivare pe care instanţa şi-a însuşit-o la pronunţarea sentinţei.
Textul legal avut în vedere de instanţa de fond prevede că „actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor intrate deja în circuitul civil".
Ceea ce trebuie să analizeze instanţa de fond, era faptul de a stabili mai întâi dacă HG nr. 1705/2006 face parte din categoria actelor administrative la care se referă textul de lege şi anume, dacă această hotărâre are drept efect trecerea imobilului în domeniul public al Statului.
Or, HG nr. 1705/2006 nu face altceva decât să consfinţească inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, inventar întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 213/1998 şi actualizat la data de 4 decembrie 2006.
În speţă, apartenenţa imobilului la domeniul public al statului a fost stabilită anterior, prin Legile nr. 213/1998 şi nr. 69/2000, imobilul fiind inventariat pentru prima dată în domeniul public al statului, inventariat în patrimoniul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin HG nr. 1326/2001, iar dreptul de proprietate al statului a fost intabulat în C.F. nr. 11 a Municipiului Piteşti la data de 17 februarie 2003.
Ulterior, imobilul a fost preluat în inventarele centralizate de M.F.P. şi aprobate în fiecare an prin hotărâri de guvern, inclusiv în inventarul aprobat prin HG nr. 1705/2006 a cărei anulare parţială o solicită Guvernul.
În aceste condiţii, deşi nu deţinea terenul în patrimoniu, prin Hotărârea nr. 159/2006, C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor agricole şi forestiere a dispus restituirea în natură, către intimatul-reclamant a suprafeţei de 14.585 m.p. teren, situat în Piteşti, zona Turceşti, acţiunea formulată fiind restrânsă la suprafaţa de 8.062 m.p.
Aşadar, cum prin HG nr. 1705/206 nu s-a dispus practic trecerea imobilului în domeniul public al statului, aceasta consfinţind doar inventarul bunurilor aflate în domeniul public al Statului, ea neavând deci efect constitutiv de drepturi, în mod greşit, instanţa de fond a considerat-o „act administrativ", în sensul art. 2 alin. (11) din Legea nr. 247/2008, prin care s-a modificat Legea nr. 18/1991 şi ale cărei efecte ar fi trebuit suspendate până la soluţionarea cererii de reconstituire de către Comisia de fond funciar.
HG nr. 1705/2006, prin ea însăşi, nu aduce o schimbare a regimului juridic aplicabil imobilului (acesta este în proprietatea publică a statului, în temeiul Legii nr. 213/1998 şi nr. 69/2000) ci doar atestă apartenenţa imobilului la domeniul public al statului.
În plus, astfel cum corect precizează recurentul-pârât G.R., hotărârea de Guvern atacată a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, prin însuşirea proiectului iniţiat de M.F.P., precum şi cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin HG nr. 50/2005, proiectul administrativ fiind avizat de autorităţile publice interesate şi de către Ministerul Justiţiei, fiind avizat favorabil şi de Consiliul Legislativ.
Astfel cum corect reţine recurentul-pârât, prin acest act administrativ nu se delimitează proprietatea statului de cea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, ci se stabileşte doar regimul juridic diferenţiat numai pentru bunurile statului, hotărârea neavând deci efect asupra proprietăţii private a altor persoane, dobândită în condiţiile legii.
Intimatul-reclamant care pretinde un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 8.062 m.p., drept pretins şi de către autorităţile care au întocmit şi, respectiv, centralizat listele cu bunurile aflate în domeniul public al statului, poate solicita cenzurarea valabilităţii titlurilor în faţa instanţelor de drept comun.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii, recursul fiind întemeiat, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să îl admită şi, modificând în tot sentinţa atacată, să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S. (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), precum şi acţiunea precizată, formulată de reclamantul Şt.N., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 104/ F/CONT din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că: - respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S. (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului).
Respinge acţiunea precizată, formulată de intimatul-reclamant Şt.S., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1219/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
