ICCJ. Decizia nr. 1416/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1416/2010
Dosar nr. 567/59/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local al comunei C. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A., solicitând anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 5552 din 23 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menţionate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi exonerarea de la restituirea sumei de 260.088,11 RON.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că suma menţionată i-a fost atribuită în vederea exploatării unei suprafeţe de teren, potrivit OUG nr. 125/2006, pe care a folosit-o în vederea valorificării păşunilor permanente comunale.
A mai arătat că la data de 22 ianuarie 2009 echipa de control din cadrul Direcţiei Antifraudă şi Control Intern din cadrul autorităţii pârâte A.P.I.A. a dispus prin procesul-verbal de constatare, restituirea sumelor primite cu titlu de sprijin direct, reţinând că nu a fost desfăşurată o activitate agricolă proprie.
S-a menţionat că împotriva procesului-verbal de control s-a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 5552 din 23 martie 2009.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 218 C. proCod Fiscal şi ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
4. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
4.1. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, titlul de creanţă este asimilat actului administrativ-fiscal, de vreme ce cuprinde elementele prevăzute, de C.proCod Fiscal, iar această interpretare este şi în sensul dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căreia creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor ce revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
4.2. Potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003 împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite prin OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, iar acest din urmă act normativ, prin art. 218 alin. (2) face trimitere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, să soluţioneze plângerea împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac.
Având în vedere că OUG nr. 79/2003 asimilează creanţelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin în agricultură şi întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de C. proCod Fiscal, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „litigiile (...) care privesc taxe, impozite, contribuţii precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale (...)”.
A concluzionat Curtea de apel în sensul că, având în vedere obiectul acţiunii care priveşte un act administrativ fiscal referitor la o contribuţie a cărei valoare este mai mică de 500.000 RON, fiind aplicabil exclusiv criteriul valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială în soluţionarea cauzei revine Tribunalului Caraş-Severin.
5. Recursul formulat de reclamantul Consiliul Local al comunei C.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1. Intimata-pârâtă A.P.I.A. este o instituţie publică centrală, astfel încât, ne aflăm în situaţia aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
5.2. Sumele în litigiu nu intră în categoria celor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON”, reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003, modificată şi completată.
5.3. Sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. conform cărora „Curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cereri în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale”.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, creanţele bugetare sunt asimilate creanţelor fiscale.
Potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003 împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de C. proCod Fiscal
3. Din acest motiv, competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal ce soluţionează plângerea împotriva deciziei administrativ-fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcţie de suma contestată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu în funcţie de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanţă.
4. Aceleaşi considerente conduc la constatarea inaplicabilităţii prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., invocate de către recurent.
5. Faţă de acestea, văzând neîntrunirea motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei C. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1589/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
