ICCJ. Decizia nr. 1006/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1006/2011
Dosar nr. 1129/59/2010
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prina instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1129/59/2010 la 3 noiembrie 2010 reclamanta SC A.C. M. SRL Timiş a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş ca în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării actelor administrativ fiscale reprezentate de raportul de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2010 şi Decizia de impunere fiscală nr. 647 din 29 septembrie 2010, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 694.475 RON.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că împotriva actelor fiscale anterior menţionate a formulat contestaţie în conformitate cu art. 205-207 C. proCod Fiscal, contestaţie ce se află în curs de soluţionare în faza administrativă, iar suspendarea executării actelor administrativ fiscale se impune având în vedere iminenţa executării silite, impactul economic asupra reclamantei generat de executarea silită ce ar presupune astfel producerea unei pagube însemnate, precum şi faptul că titlul executoriu în temeiul căruia se va proceda la executarea silită nu a fost analizat din punct de vedere al legalităţii de către o instanţă de judecată.
S-a mai arătat astfel că anterior întocmirii raportului de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2010, atacat în prezenta cauză, reclamanta a fost supusă unui alt control având ca obiect verificarea aceleiaşi perioade, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală din 26 septembrie 2009 şi Decizia de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 care a fost desfiinţată parţial prin Decizia nr. 1036/155 din 17 mai 2010.
Reclamanta a susţinut că noul raport de inspecţie fiscală reprezintă o reluare a primului control şi s-a efectuat având la bază Decizia nr. 1036/155 din 17 mai 2010 prin care s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale pentru suma de 790.232 RON iar în urma celei de a doua inspecţii fiscale s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei în sumă de 694.475 RON.
Reclamanta consideră că ambele inspecţii fiscale cuprind erori grave în stabilirea obligaţiilor de plată întrucât nu au fost luate în considerare actele emise de către ORC Timiş cu privire la înregistrarea reclamantei în scopuri de TVA şi deşi reclamanta a solicitat suspendarea inspecţiei fiscale până la primirea răspunsului de la ORC Timiş, inspecţia a fost suspendată timp de o săptămână dar în acest termen nu a fost posibilă lămurirea situaţiei înregistrării reclamantei în scopul de TVA.
Reclamanta a contestat şi veridicitatea modului de calculare a sumelor datorate şi a considerat că doar instanţa de judecată poate şi trebuie să verifice legalitatea actelor fiscale în urma efectuării unor expertize de specialitate.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta D.G.F.P. Timiş a solicitat respingerea cererii de suspendare arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât simpla depunere a contestaţiei în procedura prealabilă nu dovedeşte existenţa cazului bine justificat, iar începerea executării silite pe de altă parte, nu constată îndeplinită condiţia producerii unei pagube iminente.
Din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că posibilitatea suspendării executării silite poate interveni numai în cazuri de excepţie iar motivarea cererii de suspendare de către reclamantă a fost realizată la modul generic, valoarea debitului fiind nerelevantă în cauză.
c) Sentinţa şi motivarea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 535 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.C. M. SRL Timiş în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că s-a formulat plângere prealabilă, s-a plătit cauţiunea.
Pe fondul cererii s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
S-a arătat că existenţa cazului bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, iar în cauză reclamanta nu a invocat asemenea împrejurări de fapt sau drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ci a invocat argumente juridice legate de interpretarea dispoziţiilor legale cuprinse în Cod fiscal care nu au o aparenţă de valabilitate atât de puternică încât să justifice prin ele însele îndeplinirea acestei condiţii şi care pe de altă parte nu pot fi analizate de instanţa învestită cu suspendarea executării actului administrativ.
În ceea ce priveşte prevenirea producerii unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantei privind prejudiciul ce i s-ar produce prin executarea imediată a actelor atacate nu sunt de natură a conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiţii.
Paguba nu poate consta în suma de bani ce trebuie plătită ca urmare a punerii în executare a deciziilor atacate, ci ar trebui să constea într-o împrejurare generată de această plată întrucât altfel orice executare a unui act administrativ ar aduce cu sine şi iminenţa producerii unei pagube astfel încât aceasta ar reprezenta o regulă, iar nu o situaţie de excepţie aşa cum este reglementată de Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat că în verificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente instanţa este datoare a verifica dacă executarea imediată este de natură a prejudicia reclamanta într-o asemenea măsură încât nu ar mai fi posibilă repararea ulterioară a prejudiciului astfel cauzat, iar în speţă nu s-au relevat asemenea împrejurări, cuantumul mare al sumei ce urmează a fi executată fiind nerelevant sub acest aspect.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.C. M. SRL Timiş.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că a dovedit în concret îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare.
Cu privire la paguba iminentă a arătat că instanţa şi-a însuşit toate argumentele pârâtei, iar referitor la cazul bine justificat s-a menţionat că în precedent s-a întocmit un alt raport de inspecţie fiscală, iar în procedura prealabilă s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale, debitul stabilit fiind cu mult mai mic, ceea ce creează o îndoială asupra legalităţii şi temeiniciei actului de control.
b) Întâmpinarea depusă în cauză
D.G.F.P. Timiş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a sentinţei primei instanţe, constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea unui act administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Analiza textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, relevă că în vederea suspendării actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii.
Astfel, este necesar a se fi formulat plângere prealabilă, să se depună cauţiunea să existe un caz bine justificat şi riscul producerii unei pagube iminente.
În speţă, s-a formulat plângere prealabilă, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de fond şi s-a plătit cauţiunea.
Însă, în cauza prezentă nu sunt îndeplinite celelalte condiţii, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte constată că din modul de redactare al art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării actului administrativ are caracter de excepţie şi cel ce o pretinde trebuie să dovedească existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
În cauză nu au fost dovedite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, aşa cum s-a explicat şi de către judecătorul fondului.
Referitor la condiţia pagubei iminente
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se dovedească prejudiciul material viitor pe care l-ar suferi persoana vătămată prin actul respectiv.
Ori, în speţa de faţă nu este dovedit un astfel de prejudiciu, cu precizarea că executarea nu se confundă cu prejudiciul, care trebuie să fie probat şi nu prezumat.
În vederea admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ toate condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ, ori în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Trebuie precizat că reclamanta-recurentă nu a făcut nici un fel de dovezi cu privire la prejudiciu ce s-ar crea în patrimoniul său prin executare, respectiv imposibilitatea de a se achita salariile personalului sau alte datorii a căror neplată ar crea serioase probleme desfăşurării normale a activităţii.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.C. M. SRL Timiş împotriva sentinţei civile nr. 535 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1009/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
