ICCJ. Decizia nr. 1010/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1010/2011
Dosar nr. 6859/1/2010
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 822 din 22 octombrie 2009, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de doamna judecător C.E., prin care, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, aceasta a solicitat neparticiparea doamnei judecător F.B., preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, la dezbaterea candidaturilor depuse pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că prin Decizia nr. 2982 din 29 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1273/36/2008, s-a stabilit în mod irevocabil că doamna judecător F.B. nu a colaborat cu organele serviciilor de informaţii secrete.
Contestaţia formulată de petentă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 2175B din 17 decembrie 2009, Plenul constatând că, în mod corect, secţia pentru judecători a reţinut că aspectele invocate în motivarea cererii au fost soluţionate, în mod irevocabil, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2982 din 29 mai 2009.
Împotriva hotărârii nr. 2175B/2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, petenta a formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi al art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenta a arătat, pe de o parte, că motivarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu cuprinde niciun considerent legat de critica întemeiată pe prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform cărora „nu pot fi aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea (…)”.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că textul de lege citat nu distinge cu privire la colaborarea cu Securitatea ca poliţie politică, aşa cum o face, de exemplu, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 cu privire la o categorie mai largă de personal, incluzând judecătorii cu funcţie de execuţie. Prin urmare, cum Decizia nr. 2982 din 29 mai 2009 a confirmat numai necolaborarea cu poliţia politică comunistă, afirmaţia din hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că „s-a stabilit irevocabil că doamna judecător F.B. nu a colaborat cu organele serviciilor de informaţii secrete” este, în opinia recurentei, inexactă şi de natură să inducă în eroare cu privire la îndeplinirea condiţiei art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Prin Decizia nr. 3426 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de C.E.
În motivarea deciziei s-a reţinut că hotărârile contestate exprimă refuzul autorităţii emitente de a rezolva cererea recurentei, refuz pe care partea îl consideră nejustificat în raport cu prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere constă în „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar excesul de putere este, la rândul său, definit la lit. n) a aceluiaşi articol, ca fiind „exercitarea dreptului de apărare al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor”.
Cu referire expresă la motivele de nelegalitate formală şi substanţială invocate de recurentă, Înalta Curte a constatat următoarele:
Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii recurate în privinţa încălcării art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a arătat că în motivarea hotărârii nr. 2175B din 17 decembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că recurenta şi-a întemeiat solicitarea pe prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a considerat că, în mod corect, secţia pentru judecători a socotit tranşante aspectele respective, prin sentinţa civilă nr. 971/CA din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2982 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, chiar dacă nu a făcut o analiză proprie a incidenţei prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit în mod expres considerentele avute în vedere de secţia pentru judecători, răspunzând, în acest mod, criticii recurentei.
În privinţa criticii referitoare la interpretarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că potrivit textului de lege menţionat, „Nu pot fi aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea (…)”.
În esenţă, recurenta a arătat că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu conţine o nuanţă similară celei din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care se referă la apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică şi a solicitat, în consecinţă „neparticiparea doamnei judecător F.B. la dezbaterea candidaturilor depuse pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” – candidaturi printre care se numără şi cea a recurentei.
Analizând incidenţa prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prin prisma obiectului determinat al cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte a constatat că, atâta vreme cât judecătorul în discuţie are calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fiind ales şi validat în acest sens în cadrul procedurii reglementate în art. 6-21 din Legea nr. 317/2004, intră în alcătuirea secţiei pentru judecători, potrivit art. 4 din aceeaşi lege, iar aspectele juridice legate de raporturile cu fosta Securitate au fost tranşate prin Decizia nr. 255 din 6 iulie 2006 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, menţinută prin sentinţa nr. 971/CA din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă conform deciziei nr. 2982 din 29 mai 2009, în sensul că persoana în cauză nu a fost agent sau colaborator, în accepţiunea Legii nr. 187/1999, aplicabilă la acea dată, refuzul rezolvării cererii recurentei nu poate fi socotit nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 318 C. proc. civ.
I. Primul motiv de contestaţie în anulare a fost cel prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu această cale de atac „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită cu cerinţele legii”.
Se consideră de către contestatoare că Decizia a fost pronunţată cu citarea nelegală a Consiliului Superior al Magistraturii şi cu necitarea d-nei judecător B.F.
Pentru că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în soluţionarea contestaţiei, a funcţionat ca o instanţă de judecată, iar hotărârea ce a fost atacată cu recurs este un act administrativ jurisdicţional, astfel că el nu poate fi parte în procesul ce are ca obiectul recursul.
Procedând la citarea Consiliului Superior al Magistraturii şi la luarea în considerare a apărărilor pe care acesta şi le-a făcut prin întâmpinarea depusă la dosar, instanţa de recurs a încălcat procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, în sensul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Această încălcare a procedurii de chemare a părţii ar fi de natură să prejudicieze pe contestatoare din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană, a încălcării principiului contradictorialităţii şi a egalităţii armelor, fiind evidentă avantajarea procesuală a intimatei B.F.
II. Al doilea motiv de contestaţie în anulare invocat a fost cel prevăzut de art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”.
a) Decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale.
Se invocă faptul că motivarea deciziei nu răspunde la niciunul din motivele de nelegalitate invocate şi aceasta pentru că instanţa de recurs a examinat hotărârea Plenului nu ca un act jurisdicţional ci ca pe un refuz al autorităţii în rezolvarea unei cereri raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004 cu încălcarea, din eroare, a legii şi a principiului disponibilităţii.
Instanţa de recurs, reţinând inexistenţa unei analize proprii a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, din greşeală soluţia pronunţată a fost respingerea recursului iar nu de admitere a acestuia, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a statua că prin Convenţia Europeană nu se urmăreşte garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat „reţinute”, că art. 6 prevede în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor.
b) Instanţa de recurs nu a răspuns la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Se arată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu a fost examinat de instanţa de recurs prin Decizia contestată, aceasta limitându-se la a afirma existenţa deciziei nr. 2982 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, aceasta nu a format obiect de critică, ea nefiind contestată prin hotărârea recurată şi nici măcar prin întâmpinarea depusă de Consiliul Superior al Magistraturii la dosar şi care oricum, nu a fost analizată de instanţa de recurs, nici măcar tangenţial.
Contestatoarea a apreciat şi faptul că în contestaţie a invocat că Decizia nr. 2982 din 29 mai 2009 a Înaltei Curţi stabileşte numai că doamna judecător B.F. nu a fost colaborator al poliţiei politice comuniste dar că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu distinge asupra naturii colaborării, dar în hotărârea Plenului nu a fost analizată această critică, însă nici instanţa de recurs nu a examinat această critică.
S-a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr. 3426 din 26 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi rejudecarea recursului.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
I. Referitor la primul motiv de contestaţie în anulare, cel întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acesta va fi respins ca inadmisibil.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Pentru a fi admisibilă o contestaţie în anulare întemeiată pe acest text se cer îndeplinite următoarele condiţii cumulativ:
- să fie vorba de o hotărâre irevocabilă;
- să fie invocată lipsa de procedură a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina pentru că nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
- acest motiv să nu fi putut fi invocat pe calea recursului.
Dacă în privinţa primei condiţii nu există nicio problemă, fiind în prezenţa unei hotărâri irevocabile, celelalte două condiţii nu sunt îndeplinite.
Textul face referire la lipsa de procedură şi partea care invocă această lipsă, or, în speţă, contestatoarea invocă o lipsă de procedură cu cealaltă parte, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, fără a preciza cu cine se impunea să fie îndeplinită procedura de citare în cadrul recursului şi deci, nu este îndeplinită această condiţie.
În cauză, contestatoarea avea cunoştinţă de faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a fost citat în calitate de intimat în Dosarul nr. 1969/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a formulat întâmpinare care i-a fost comunicată, formulând Note scrise dar fără a invoca neîndeplinirea procedurii de citare, a solicitat chiar judecarea în lipsă, astfel că nici această ultimă condiţie nu este îndeplinită şi nu se poate susţine că a fost prejudiciată din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
II. Motivul întemeiat pe art. 318 C. proc. civ., se referă atât la greşeala materială, cât şi la neanalizarea unui motiv de recurs.
a) Decizia contestată nu este rezultatul unei greşeli materiale.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Norma legală citată face referire la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv.
Fiind vorba de greşeli materiale cu caracter procedural, se încadrează în această categorie greşelile pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Contestatoarea nici nu precizează exact care ar fi greşeala materială şi se referă la faptul că motivarea deciziei nu ar răspunde la niciunul din motivele de nelegalitate invocate şi că ar fi eroare încălcarea legii şi a principiului disponibilităţii.
Însă, în nici un caz, contestaţia în anulare întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. nu se referă la „erori de judecată”, adică la încălcarea legii din eroare ci textul se referă numai la „greşeli materiale”.
Contestatoarea se referă la „inexistenţa” unei analize proprii a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, care din eroare a dus la respingerea recursului şi la faptul că dreptul la un proces echitabil este considerat efectiv numai dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat „reţinute”, adică analizate, dar aceasta nu poate constitui „greşeală materială” în sensul textului invocat.
b) Instanţa de recurs a răspuns la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Astfel, la pag. 3 a hotărârii atacate se face o analiză a criticii referitoare la interpretarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Faptul că instanţa de recurs a respins acest motiv şi a prezentat argumentele pentru care s-a adoptat această soluţie, dar care nu sunt împărtăşite de contestatoare, nu înseamnă că instanţa de recurs nu a răspuns la motivul de recurs invocat pentru a fi incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ.
De aceea, contestaţia în anulare va fi respinsă, nefiind incident nici motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nici motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.E. împotriva deciziei nr. 3426 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1009/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1014/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
