ICCJ. Decizia nr. 1171/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1171/2011
Dosar nr. 6199/100/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta SC L.C. SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar C.T.I.P.U.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Maramureş, obligarea pârâtei la plata sumelor de 470.174 lei, reprezentând TVA de rambursat pentru perioada mai 2007 - august 2008 şi 172.864 lei, majorări de 1% pe zi de întârziere, conform art. 120 C. proCod Fiscal, în total suma de 643.038 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, pentru perioada mai 2007 - august 2008, avea dreptul la rambursarea TVA în sumă de 510.487 lei.
A arătat că pârâta a procedat la compensarea legală a sumei de 40.313 lei cu alte datorii pe care reclamanta le avea la bugetul statului şi la compensarea, în mod nelegal, a sumei de 470.174 lei pentru datoria unei alte societăţi, SC I.C. SRL, în baza unei decizii de constatare a răspunderii solidare a reclamantei şi a acestei societăţi, decizie care însă a fost anulată, în mod irevocabil, prin Sentinţa civilă nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj.
2. Sentinţa Tribunalului Maramureş
Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Maramureş, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că prezentul litigiu nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, întrucât nu se contestă vreun act juridic al debitoarei aflate în insolvenţă, pentru a fi aplicabile prevederile art. 77 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, şi nici vreo măsură luată de administratorul judiciar potrivit art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, obiectul litigiului fiind un refuz al unei autorităţi administrative de-a soluţiona o cerere pentru rambursarea TVA-ului, refuz care este asimilat cu un act administrativ.
3. Procedura derulată de Curtea de Apel Cluj
Prin întâmpinarea depusă, pârâta D.G.F.P. Maramureş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de faptul că organul fiscal competent care a efectuat compensarea de TVA este A.F.P. Baia Mare.
La termenul din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a A.F.P. a municipiului Baia Mare, ca emitent al actelor administrative dezbătute în cauză.
Pârâta faţa de care s-a extins acţiunea, respectiv A.F.P. Baia Mare, a solicitat respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.
4. Sentinţa Curţii de Apel Cluj
Prin Sentinţa civilă nr. 240 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta D.G.F.P. Maramureş ca inadmisibilă şi acţiunea reclamantei faţă de pârâta A.F.P. Baia Mare ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că raportul de inspecţie fiscală, referatele de constatare a debitelor, precum şi procesele de verbale de compensare au fost întocmite de către A.F.P. Baia Mare şi nu de D.G.F.P. Maramureş, situaţie în care, având în vedere şi dispoziţiile art. 33 din OUG nr. 92/2003, referitoare la partajarea competenţelor între organele fiscale, în raport de natura debitului, nivelul ierarhic şi criteriul teritorial, pârâta D.G.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Deşi pârâta D.G.F.P. are calitatea de for tutelar pentru A.F.P., în competenţele D.G.F.P. nu este instituită şi obligaţia de soluţionare a unei cereri de rambursare TVA, cerere ce trebuie adresată A.F.P. competentă teritorial.
Instanţa de fond a mai reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte parcurgerea procedurii prealabile, în condiţiile în care reclamanta a formulat plângere prealabilă faţă de D.G.F.P. şi nu faţă de A.F.P.
A arătat prima instanţă că, chiar lipsită de personalitate juridică, pârâta A.F.P. este competentă funcţional să soluţioneze cererea reclamantei de rambursare a TVA, dobândind capacitate procesuală de drept administrativ care, conjugată cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., permite recunoaşterea calităţii procesuale pentru această entitate.
A apreciat Curtea că nu este îndeplinită nici ipoteza alternativă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv plângerea prealabilă adresată autorităţii ierarhic superioare, pentru considerentul că textul legal prevede această posibilitate alternativă pentru situaţia în care organul ierarhic superior s-ar putea substitui celui inferior şi ar putea soluţiona el însuşi cererea cuprinsă în procedura prealabilă.
În domeniul fiscal, însă, competenţele sunt, pe de o parte, strict ierarhizate, iar pe de altă parte, afectate de criteriul teritorial, aspect ce nu permite D.G.F.P. să se subroge competenţelor A.F.P., în acest domeniu strict individualizat, compensarea creanţelor şi soluţionarea cererilor de rambursare TVA.
În aceste condiţii, efectuarea procedurii prealabile cu D.G.F.P. apare ca fiind inutilă din perspectiva faptului că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi, justificat, aşa cum s-a arătat anterior, de faptul că deşi superioară ierarhic, din punct de vedere administrativ, D.G.F.P. este lipsită de competenţă în privinţa cererilor de rambursare TVA.
5. Recursul declarat de SC L.C. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC L.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legale din materia contenciosului fiscal.
În privinţa excepţiei lipsei procedurii prealabile, recurenta arată că s-a adresat D.G.F.P. Maramureş la data 23 aprilie 2009, prin cererea având ca obiect restituirea TVA în cuantum de 470.174 lei şi majorările aferente dar nu a primit nici un răspuns.
Consideră că D.G.F.P. Maramureş are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 2 din HG nr. 109/2009 este instituţia cu personalitate juridică în subordinea căreia funcţionează comisia de soluţionare a contestaţiilor la actele administrativ fiscale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Din analiza petitului acţiunii judiciare prin prisma motivelor acesteia, potrivit art. 84 şi 129 alin. (5) C. proc. civ., rezultă că reclamanta SC L.C. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor D.G.F.P. Maramureş şi A.F.P. Baia Mare de a-i soluţiona cererea înregistrată la prima pârâtă din 23 aprilie 2009.
Această cerere avea ca obiect restituirea următoarelor sume:
- 470.174 lei TVA de rambursat pentru perioada mai 2007 - august 2008 şi;
- 172.864 lei majorări de 1% pe zi calculate conform art. 120 C. proCod Fiscal
Temeiul cererii de restituire era reprezentat de pronunţarea sentinţei civile nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin care s-a anulat Decizia nr. 382/2007 emisă de D.G.F.P. Maramureş, reţinându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 27 C. proCod Fiscal pentru instituirea răspunderii solidare a SC L.C. SRL pentru creditul datorat de SC I.C. SRL. Totodată, instanţele învestite cu verificarea legalităţii deciziei administrative i-au exonerat pe reclamanţii din cauza respectivă (inclusiv pe reclamanta din cauza de faţă) de la plata sumei totale de 1.955.152 lei.
Cererea reclamantei de restituire a sumelor compensate nelegal s-a înregistrat la D.G.F.P. Maramureş (fila 8, dosar curte de apel), întrucât aceasta, în calitate de organ fiscal competent teritorial, a emis Decizia prin care s-a atras răspunderea sa solidară, în mod nelegal, fiind parte în litigiul în care s-a tranşat această chestiune.
Dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă ca demonstrând lipsa calităţii procesual pasive a D.G.F.P. Maramureş, art. 33 din OUG nr. 92/2003, nu justifică soluţia adoptată.
Astfel, potrivit art. 33 C. proCod Fiscal:
„(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii.
(2) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal pe a cărui rază teritorială se află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care activitatea unui sediu permanent se desfăşoară pe raza teritorială a mai multor organe fiscale, competenţa revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială începe activitatea acelui sediu permanent.
(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea A.N.A.F. a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui A.N.A.F."
Norma citată nu delimitează competenţele organului fiscal local de ale organului fiscal judeţean şi, în orice caz, împrejurarea că A.F.P. Baia Mare întocmise în litigiul anterior actele fiscale premergătoare (raportul de inspecţie fiscală, referatele de constatare a debitelor, etc.) nu determină constatarea că în cauza de faţă este unica entitate fiscală cu calitate procesuală pasivă.
La aceeaşi concluzie, a caracterului nefondat al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Maramureş, se ajunge şi din coroborarea dispoziţiilor art. 117 lit. d) C. proCod Fiscal (temeiul legal al cererii recurentei - reclamante) cu pct. 2 din Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
În fine, soluţia fondului este greşită şi din perspectiva OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, întrucât, potrivit art. 61 din acest act normativ:
„Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta."
Aşa fiind, în măsura în care intimata-pârâtă D.G.F.P. Maramureş, considera că cererea recurentei - reclamante înregistrată din 23 aprilie 2009 excede competenţei sale, avea obligaţia de a o trimite în 5 zile de la înregistrare intimatei-pârâte A.F.P. Baia Mare, spre soluţionare, iar nu să rămână în pasivitate, invocându-şi lipsa atribuţiilor în materia respectivă.
Conchizând, Înalta Curte constată că, în raport de calificarea acţiunii judiciare şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă nu este necesară, iar pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală pasivă.
Ca urmare, pentru a se verifica fondul cererii de chemare în judecată, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) şi alin. (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC L.C. SRL, prin administrator judiciar C.T.I.P.U.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 240 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare de către aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1175/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
